Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - FARUL

CFR Cluj - Farul, duelul care deschide etapa a 8-a » Ce echipe pregătesc Șumudică și Sabău

Articol de Sergiu Alexandru   —  vineri, 04 septembrie 2026

CFR ClujFarul e meciul care deschide runda a 8-a din Superligă. Partida va începe la 20:30 și va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe PrimaSport 1 și DigiSport 1.

În ciuda problemelor financiare și a plecării lui Meriton Korenica, CFR Cluj speră să obțină o nouă victorie în Superligă.

Trupa lui Marius Șumudică a câștigat ultimele două partide din campionat și a ajuns la trei victorii în 6 meciuri, ardelenii având un joc în minus. Clujenii sunt pe locul 11, cu 9 puncte. De partea cealaltă, Farul are doar o victorie în ultimele 5 runde și are un total de 10 puncte, fiind pe locul 7.

CFR Cluj – Farul, live de la 20:30


CFR Cluj – Farul, echipe probabile:

CFR Cluj (4-2-3-1): Vâlceanu - Braun, Kresic, Pantalon, Camora - Kun, Perianu - Cordea, Păun, Șfaiț - Drazic;

Rezerve: Gal, C. Pușcaș, Rocha, A. Radu, Barrios, Ziblim, Gligor, Biliboc, N. Sula

Absenți: Fică, Masic (accidentați)

Antrenor: Marius Șumudică

Farul (3-4-3): R. Munteanu - Bouzamoucha, Dican, Gustavo - Sîrbu, Njike, Ahlinvi, Țicu - Sima, Alibec, Radaslavescu

Rezerve: Buzbuchi, Cercel, Banu, C. Ganea, Goncear, Ferreira, Larie, Marincean, N. Popescu, Sylvestre, R. Tănasă, Vojtus

Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău


Arbitru: Radu Petrescu // Asistenți: Marius Badea, Cristi Ilinca

Arbitru VAR: Cristina Trandafir // Asistent VAR: Lucian Rusandu

Clasamentul live din Superligă

Cu o victorie, Farul ar ajunge la 13 puncte și ar urca provizoriu pe locul 2. De partea cealaltă, CFR Cluj ar ajunge la 12 puncte, câte au Rapid și Petrolul, locurile 2 și 3.

Cele mai tari statistici înainte de CFR Cluj – Farul

  • 25 octombrie 2025, CFR Cluj-Farul 0-2 a fost ultima înfrângere suferită de ardeleni pe teren propriu în campionat. Au urmat acasă 11 succese și trei rezultate de egalitate.

  • Dobrogenii au doar o victorie în precedentele 15 deplasări din Superligă (25 ianuarie 2026, Petrolul-Farul 0-1), în rest șase remize și opt partide pierdute la limită.

  • Cinci dintre cele 10 goluri încasate de clujeni au fost primite din faze fixe, dintre care patru în urma unor cornere.

  • Șase dintre cele 10 goluri marcate de constănțeni au fost reușite până la pauză, însă niciunul dintre ele nu a fost înscris în primele 15 minute.

  • Ca jucători, Marius Șumudică și Ioan Ovidiu Sabău au cucerit titlul cu Rapid în 1998/1999. Din postura de antrenori, actualul tehnician al Farului este neînvins de fostul său coleg, palmaresul confruntărilor directe cuprinzând patru victorii ,,Moțul” și trei remize.

  • Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 40 de ori, de 20 ori s-au impus clujenii, de 13 ori au câștigat constănțenii, iar alte șapte partide s-au terminat la egalitate.

  • Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 28 februarie 2026, Farul-CFR Cluj 1-2, goluri marcate de Alexandru Ișfan, respectiv Alibek Aliev și Karlo Muhar.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.