Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Nuno Campos a explicat situația lui Cătălin Cîrjan, înainte de Dinamo - FCSB

Nuno Campos împreună cu jucătorii de la Dinamo // foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Andrei Crăiţoiu, Răzvan Petrescu (video), Mihai Șovei   —  vineri, 04 septembrie 2026

Nuno Campos (51 de ani), antrenorul lui Dinamo, a prefațat duelul pe care „câinii” îl vor disputa în acest weekend împotriva lui FCSB, marea rivală.

  • Dinamo - FCSB, duel din etapa cu numărul 8 a Superligii, se joacă sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 20:30, pe stadionul „Arcul de Triumf” din București. Partida va fi transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro, iar la TV pe programele Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

Acesta consideră că energia din jurul acestui meci este un specială, iar în astfel de dueluri nu există o favorită. Tehnicianul „câinilor” crede că elevii săi au deja experiența unor meciuri importante și este încrezător că Dinamo poate obține un rezultat pozitiv.

Nuno Campos: „E bine să joci genul acesta de meciuri”


„Toată lumea simte energia transmisă de fani, e bine să joci genul acesta de meciuri. Pentru noi e important să înțelegem cât de important acest meci, dar e important și să gândim bine în timpul meciului. Trebuie să jucăm cu inima, dar și să ne gândim cu capul le ce trebuie să facem pentru a câștiga.

De fiecare dată când avem un derby e ceva special, iar întrebarea este cum abordăm astfel de meciuri. E foarte important să menținem focusul și să știm ceea ce trebuie să facem pentru a aduce energie bună înainte de meci. Genul acesta de meciuri, de obicei, sunt decise de detalii. Am pregătit meciul la fel ca celelalte, am urmărit și am analizat ceea ce echipa adversă, apoi am pregătit lucrurile pe care am putea să le facem să obținem un avantaj. Deci am pregătit acest meci într-un mod normal.

FCSB e o echipă cu un lot care se bate la titlu, jucătorii lor își arată calitățile mereu. Le știm calitățile, dar noi ne gândim la ce trebuie să facem, ce trebuie să creăm, iar noi am arătat deja că suntem pregătiți pentru astfel de meciuri.

Sunt foarte puternici cu jucătorii pe care îi au, vor fi mai puternici cu noii jucători. Cel mai important lucru pentru noi este să pregătim meciul, analizăm calitățile jucătorilor lor, cum fac lucrurile ca echipă, iar apoi să pregătim și să încercăm să îi învingem.


În genul acesta de meciuri nu există favorite, e un meci dificil pentru ambele echipe. Noi jucăm acasă, în fața fanilor noștri, și credem că putem să luăm cele trei puncte. Ne uităm la meci cu curaj și o energie bună cu care vom încerca să câștigăm”, a declarat Nuno Campos.

Tehnicianul „cânilor” a vorbit și despre situația lotului, în special cea a căpitanului Cătălin Cîrjan, pe care l-a lăudat, și a scoțianului Danny Armstrong.

„În acest moment merg înainte cu lotul nostru, cred că dacă totul este OK, iar nimeni nu va mai pleca, cred că avem un lot complet. Danny a jucat luna trecută la un nivel foarte ridicat, dar mulți dintre alți jucători au făcut același lucru. Avem jucători care au statistici foarte bune, iar acest lucru înseamnă că echipa merge bine.

Cîrjan e la un nivel foarte ridicat. Uneori, oamenii nu înțeleg că dinamica echipei depinde foarte mult de Cîrjan, iar el face o treabă foarte bună. Apare și deblochează jocul, pasează decisiv colegilor, a marcat și în Cupă. E un jucător foarte bun, e căpitanul nostru, iar toată lumea crede în el. El știe că joacă foarte bine, iar cu timpul și oamenii vor spune același lucru”, a adăugat acesta.

În final, lusitanul a declarat că nu a văzut suprafața de pe stadionul „Arcul de Triumf”, dar este convins că atmosfera va fi un fantastică.

Nu am văzut gazonul, dar știm că atmosfera va fi fantastică. Mereu când am jucat acolo am simțit o energie foarte bună”, a încheiat Nuno Campos.

Danny Armstrong: „Suntem focusați, ne gândim doar la meci”

Despre meciul de mâine seară a vorbit și Danny Armstrong, unul dintre cei mai în formă jucători ai „câinilor” din acest start de sezon.

Suntem focusați, ne gândim doar la meci. Toată lumea e entuziasmată, e cel mai important meci din România, iar noi suntem pregătiți. Toată lumea vrea să câștige acest meci.



Obiectivul nostru este să câștigăm meciul. Sper să contribui și să fim fericiți, chiar dacă va fi un meci dificil.



Nu știu de ce lumea zice că a avut un start greu în noul sezon, au făcut transferuri, sunt o echipă bună. Noi vom încerca să ne facem jocul și să scoatem un rezultat bun. Nu știu cine este neapărat cel mai periculos jucător de la FCSB, nu este treaba mea. treaba mea este să mă concentrez.



Avem cei mai buni fani din țară, știu că ne vor încărca cu energie. Este foarte important pentru noi să îi vedem mâine la stadion.



- Danny Armstrong

VIDEO. Declarațiile lui Nuno Campos și Danny Armstrong înainte de Dinamo - FCSB

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.