Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA

Cazul datoriilor din Bănie: Universitatea Craiova a plătit bonusurile de titlu, cu întârziere, abia pe 31 august

Probleme la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru nu a achitat datoriile către jucători, foto: Cristi Preda, GSP

Articol de Alexandru Barbu, George Nistor   —  sâmbătă, 05 septembrie 2026

Gazeta Sporturilor a dezvăluit vineri, 4 septembrie, că în vestiarul Craiovei a fost agitație mare în ultimele săptămâni după ce conducerea nu a plătit bonusurile pentru titlul câștigat sezonul trecut. Conducerea a sunat în redacție și a negat vehement, iar a doua zi a prezentat ordinele de plată: fotbaliștii ar fi primit banii pe 31 august, cu întârziere față de cele 90 de zile în care șefia își asumase plata.

UPDATE sâmbătă 20:30 | Craiova a plătit bonusurile de campionat cu 5 zile în urmă

​Așa cum a promis, conducerea Craiovei a arătat Gazetei acte care ar dovedi că a plătit bonusurile de campionat, Cupă și Supercupă către jucători.

​Plata s-a făcut pe 31 august, așadar cu întârziere, la peste 90 de zile după terminarea campionatului, termen pe care conducerea și-l asumase în fața fotbaliștilor pentru achitarea bonusurilor. Conducerea Craiovei susține că a existat, totuși, o înțelegere ca jucătorii să își primească banii în ultima zi din august.


​În articolul publicat ieri seară, Gazeta a documentat frustrarea jucătorilor. Sursele ziarului vorbeau despre nemulțumirea din vestiar că banii nu au intrat la timp, în contextul în care echipa lui Coelho a evoluat în diferite faze ale cupelor europene.

​Totuși, printr-o confuzie, GSP nu a reușit să dea de Mihai Rotaru, iar patronul Craiovei a sunat în redacție câteva ore mai târziu. A fost o eroare a Gazetei că NU a obținut un răspuns clar din partea clubului, ceea ce ne face să ne revizuim procedurile interne.

Știrea inițială | Nemulțumiri din cauza întârzierii bonusurilor

După mai bine de 3 luni, restanțele au început să producă nemulțumiri în vestiarul oltenilor tocmai într-o perioadă în care conducerea spera la o calificare în Liga Campionilor.


În tot acest timp, finanțatorul Mihai Rotaru a vorbit despre extinderea acționariatului și atragerea unor noi surse de finanțare care să asigure dezvoltarea clubului.

Oltenii au ajuns totuși în Conference League, a 3-a competiție europeană intercluburi, grație parcursului din preliminariile competițiilor superioare.

Bonusul de titlu nu a ajuns la jucătorii Craiovei: 15.000 de euro pentru fiecare om!

Situația de la Universitatea Craiova a apărut într-un moment delicat și din punct de vedere sportiv.

După sezonul în care au dominat întrecerile interne, alb-albaștrii au atacat preliminariile Ligii Campionilor, însă au ratat accesul mai departe, apoi au ieșit și din cursa pentru Europa League.

Din informațiile GSP, numai bonusul stabilit pentru câștigarea titlului a fost de 15.000 de euro pentru fiecare jucător. Banii nu au ajuns încă la jucători. Situația este aceeași în cazul primelor aferente Cupei României și Supercupei.

O sursă apropiată Universității Craiova a descris pentru Gazeta Sporturilor, sub protecția anonimatului, atmosfera creată de neachitarea bonusurilor:

„Există o frustrare în vestiar pentru neachitarea primelor, a trecut ceva timp de atunci. Băieții se simt tratați cu lipsă de respect de către conducere. Se cere mereu 100% pe teren, dar nu există absolut nicio recunoaștere”.

UPDATE, ora 20:30 » Craiova susține că a achitat bonusurile

În urma publicării articolului, conducerea clubului Universitatea Craiova a contactat redacția și a transmis că bonusurile de titlu au fost plătite la termen, urmând să facă și dovada tranzacțiilor, mâine.

Mihai Rotaru a adus acționari noi în club

Nemulțumirea jucătorilor contrastează cu direcția de dezvoltare prezentată public de către Mihai Rotaru în ultimele luni.

  • De menționat - salariile de la Craiova sunt achitate la timp.

Investitorul a vorbit despre extinderea acționariatului și atragerea unor noi surse de finanțare, iar cea mai recentă mutare a fost cooptarea lui Mihai Bobonete.

Actorul, cunoscut suporter al Craiovei, a devenit oficial acționar pe 13 august, înaintea returului cu KuPS, semnând documentele chiar alături de Rotaru pe „Ion Oblemenco”.

Mihai Bobonete și Mihai Rotaru, foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Mutarea nu a fost prezentată doar ca o asociere de imagine. Rotaru a explicat ulterior că el însuși a ajuns la aproximativ 25% dintre acțiuni și nu mai este majoritar, în urma diluării participației sale.

În spațiul public s-a discutat despre o investiție de ordinul sutelor de mii de euro din partea lui Bobonete.

Tot în această perioadă, omul de afaceri a prezentat un plan financiar ambițios pentru viitorul Universității.

Obiectivul declarat este ca bugetul clubului să ajungă la 30 de milioane de euro în următorii 5 ani.

Înaintea cooptării lui Bobonete, structura societății era formată din 12 acționari. Printre persoanele fizice implicate se regăseau Mihai Rotaru, Florin Enceanu, Ovidiu Costeșin, Bogdan Năstase și Adrian Racoviță.

4,9 milioane de euroa plătit Craiova pentru transferuri în această vară: 1,5 milioane pentru Răzvan Sava, 1,5 milioane pentru Simon Elisor, un milion pentru Heri Tavares, 500.000 pentru Joao Lameira și 400.000 pentru Ronaldo Webster. Baptiste Roux a sosit sub formă de împrumut

3,1 milioane de euroa încasat Universitatea Craiova din transferurile realizate în această vară: 2,5 milioane pentru Anzor Mekvabishvili, plecat la Chicago, și 600.000 de euro pentru Juraj Badelj, transferat la Aris Limassol

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.