Aryna Sabalenka (28 de ani, #1 WTA) și-a întrerupt meciul din turul 3 de la US Open pentru a-i cere arbitrului de scaun să ia măsuri împotriva unui spectator care fuma marijuana în tribunele stadionului „Louis Armstrong”.
Arbitrul i-a respectat cererea și le-a cerut spectatorilor să se oprească din fumat, iar Sabalenka s-a impus cu scorul de 6-3, 6-4 în fața Kamillei Rakhimova (25 de ani, #92 WTA). În „optimi”, bielorusa o va înfrunta pe învingătoarea dintre Taylor Townsend (30 de ani, #96 WTA) și Diana Shnaider (22 de ani, #16 WTA).
Aryna Sabalenka și-a întrerupt meciul de la US Open din cauza mirosului de marijuana
După ce a servit un as în al treilea game, Sabalenka s-a întors către arbitrul Eva Asderaki-Moore și i-a spus: „Cineva fumează iarbă. Vă rog să le atrageți atenția, pentru că mirosul este foarte puternic”.
Asderaki-Moore și-a întors apoi capul și a făcut un semn, ridicând două degete într-un gest care sugera fumatul, înainte de a vorbi în stația radio, potrivit The Telegraph.
Deși mirosul persistent de marijuana a devenit o caracteristică a turneului de la US Open, acesta este mai frecvent pe terenurile exterioare din sud-estul complexului, care sunt mai apropiate de spațiile deschise din „Corona Park”, și chiar mai pregnant pe terenurile de antrenament din parc.
„Pe terenurile din parc, simți mirosul destul de des”, a declarat Katie Boulter, cea mai în formă jucătoare britanică, înainte de începerea turneului.
„Mulți jucători s-au plâns de anumite terenuri. Am jucat pe terenul 17 și am simțit mirosul în timpul meciului. Încercam să mă concentrez, dar te scoate din ritm într-un moment în care chiar nu ai nevoie de distrageri”.
Problema a devenit un subiect recurent de când statul New York a dezincriminat consumul de canabis în 2021. Alexander Zverev a oferit cea mai bună replică, spunând că terenul 17 miroase „ca sufrageria lui Snoop Dogg”.
Cu toate acestea, Asociația de Tenis a Statelor Unite (USTA) insistă că încearcă să „mențină acest complex ca un mediu fără fumat”, după cum a declarat un purtător de cuvânt săptămâna trecută.
„Acest lucru include aplicarea regulilor de către echipele noastre de securitate și de servicii pentru oaspeți atunci când sunt informați despre orice persoană care ar putea fuma, aducându-le la cunoștință că, deși ar putea fi legal în New York, fumatul nu este permis pe proprietatea parcului, inclusiv în centrul de tenis”.
{{text}}