Denis Drăguș, noul atacant de la FCSB, a fost în lojă la meciul roș-albaștrilor cu Dinamo, din etapa a opta a Superligii.
Drăguș a semnat pe 3 ani cu FCSB și are un salariu de 1 milion de euro pe an. În contract i-a fost inclusă și o clauză de 4 milioane de euro.
Jucătorul de 27 de ani a semnat vineri cu FCSB, cu o zi înainte de derby. El nu a fost încă pregătit să joace, având șanse să debuteze în etapa 9, cu Petrolul.
GALERIE FOTO. Denis Drăguș, alături de soție și de Karlo Muhar la Dinamo - FCSB
Denis Drăguș a fost prezent pe „Arcul de Triumf” la derby-ul cu Dinamo, deși nu a putut juca. A stat în loja roș-albaștrilor, alături de soția lui, Vanessa.
Alături de cei doi, în lojă a fost prezent și Karlo Muhar. Mijlocașul încă nu a semnat cu FCSB, deși are un acord cu echipa roș-albastră. Așteaptă soluționarea situației cu CFR Cluj, după ce și-a rupt contractul cu ardelenii în urmă cu o lună, din cauza restanțelor salariale.
Mă simt emoționat pentru faptul că o să joc acasă, o să joc pentru cea mai iubită echipă din România. Mă bucur și de abia aștept să joc! Încrederea pe care am simțit-o din partea tuturor m-a convins să semnez. Când i-am spus fetiței mele că s-ar putea să se întâmple și să fiu lângă ea acasă, mi-a spus că ăsta ar fi cel mai tare lucru din viața ei. Nu cred că mai era ceva de adăugat.
În ultimii 7 ani am fost în afara țării. Chiar dacă am fost la Constanța înainte să plec din România, eram în alt oraș. Nu eram la mine acasă. Acum sunt acasă, sunt la o echipă pe care toată lumea o iubește, toată lumea o simpatizează. Chiar și eu, când eram mic, urmăream cu foarte mare admirație meciurile Stelei și mă bucur că fac parte din această echipă.
- Denis Drăguș, atacant FCSB
{{text}}