Marius Baciu (51 de ani), antrenorul principal de la FCSB, a comentat înfrângerea cu Dinamo, 1-2, după ce echipa lui a jucat mai bine de 60 de minute în 10 oameni.
Este a treia înfrângere consecutivă suferită la FCSB, iar presiunea de pe umerii lui Marius Baciu crește. Antrenorul FCSB-ului s-a arătat mulțumit de reacția elevilor săi, mutând atenția pe arbitrul Istvan Kovacs, care l-a eliminat pe Andre Duarte în minutul 31. La conferința de presă, Baciu a amintit în repetate rânduri acel moment, despre care consideră că a rupt echilibrul partidei.
Concluziile lui Marius Baciu după Dinamo - FCSB: „Meritam un punct”
„Chiar dacă am fost destul de bine organizați, ne-am retras un pic prea mult și nu ne-a convenit asta. Dar până la urmă am reglat situația și s-a întâmplat faza care s-a întâmplat, de nu a înțeles-o nimeni. Am stat 10 minute și ne-am trezit cu eliminarea lui Andre Duarte, după o fază în care nu a fost absolut nimic.
Un fault care nu a fost și ne trezim cu eliminarea unui jucător de-al nostru, provocat de Armstrong. Nu știu ce să zic, un arbitru cu atât de mare experiență... S-a văzut clar că a fost provocat, nu cred că nu se putea trece peste așa ceva la un derby. Mai ales că putea să nu dea fault. Era foarte aproape de fază, nu a fost fault și ne-am trezit cu eliminarea jucătorului nostru.
Dar apoi ne-am ridicat la un nivel bun în 10 oameni, ne-am achitat foarte bine de sarcini. Jucătorii au muncit foarte mult și merită toate felicitările noastre. Mă bucur că am avut reacție și la 0-2, echipa și-a dorit foarte mult. Îmi pare foarte rău că am avut ocazie atât de mare, cu poarta goală, la Stoian... Ce să mai zic? Cred că se putea marca, se făcea 1-1 și era altceva. Și pe Dinamo am văzut-o destul de nesigură în a doua repriză, chiar dacă eram în 10 oameni.
Am cerut să stăm, să fim atenți și să nu primim gol, că până la urmă vom marca. Am avut faza aia extraordinar de bună și nu am reușit să marcăm. La 2-1 a venit meritat golul lui Miculescu și la urma urmei nu am mai fost concentrați, s-a întâmplat acel penalty. A apărat Fane, dar ultimele minute a fost heirup.
Felicit jucătorii pentru tot efortul. E clar că mai avem nevoie de muncă, așteptăm și jucătorii care au venit. Și astăzi am fost într-un singur atacant. Vedem cum o reglăm și cu fundașii centrali, dar Joao Paulo cred că a făcut o partidă foarte bună, chiar dacă n-a fost foarte sigur astăzi la marcaj.
Dar una peste alta, trebuie să rămânem cu ce e bun din jocul ăsta: atitudine foarte bună, dorință de a câștiga. Pentru spectacolul fotbalist, cred că a fost un joc bun”, a afirmat Baciu în prima fază.
Marius Baciu: „Kovacs a fost mai mult la VAR decât pe teren!”
El a continuat cu „tunurile” îndreptate spre Istvan Kovacs:
„Sunt foarte dezamăgit că un derby de asemenea încărcătură se decide mai mult la VAR. A fost mai mult la VAR decât pe teren! Nu e permis așa ceva, mai ales ca la prima fază controversată să nu fie fault și să pleci cu jucător eliminat. Nu pot să înțeleg!
Asta nu scuză cu nimic reacția lui Andre Duarte, dar nu poți strica echilibrul. Și la final a fluierat cu vreo 15 secunde înainte. Știu că un joc se lasă până la final, se termină faza și apoi fluieri. Dar cu 10-15 secunde înainte a fluierat. Nu știu dacă noi marcam, dar văd niște lucruri la un arbitru atât de mare...
Prea mult, sincer! Să strici un derby ca ăsta... Pentru mine e un joc stricat! Aș fi vrut să se termine 1-1, se putea întâmpla. Dar cred că ne-am ridicat la un nivel foarte bun și în 10 oameni. Îi felicit din tot sufletul pe jucători. Nu s-a terminat nimic. Putem! Au suflet și cred că au demonstrat lucrul ăsta în 10 oameni. Am fost destul de organizați, echipa a arătat destul de bine și în 10 și în 11 oameni”.
Nu am schimbat mare lucru, doar am continuat cu munca începută. Jucătorii vin pe parcurs și e normal să înțeleagă ușor-ușor lucrurile. Am crescut foarte mult la organizarea jocului, foarte mult! Ajungem destul de bine și în careu, dar astăzi am greșit la fazele fixe marcajul. Asta nu ne-a convenit. Nu am mai avut greșeli personale, am evitat lucrul ăsta. Fiecare zi e o zi câștigată pentru noi. Am continuat să mergem pe ideile noastre.
Tavi Popescu a avut o gripă, e sub observație medicală. Am preferat să rămână acasă, sub observația părinților lui. Vom vedea care va fi situația. Nu a fost la antrenamente tocmai pentru a nu apărea surprize și pentru colegii lui.
Clar că îl așteptăm pe Drăguș, pe Korenica la fel. Sunt jucători valoroși, care sunt sigur că ne pot ajuta. Korenica a avut o problemă în timpul jocului, la adductori. Cred că s-a achitat de sarcini, dar am avut neșansa de a rămâne în 10 oameni și efortul a fost mai mare pentru ei. Au intrat bine Ofri și jucătorii de pe bancă, dar din nefericire nu ne-am ales cu niciun punct. Cred că am fi meritat un punct.
- Marius Baciu, antrenor FCSB
{{text}}