Sporturi   •   Tenis   •   US OPEN

Aryna Sabalenka a egalat-o pe Serena Williams la US Open

Aryna Sabalenka a egalat-o pe Serena Williams la US Open // foto: Imago Images

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 06 septembrie 2026

Aryna Sabalenka, numărul unu mondial, și-a asigurat duminică calificarea în sferturile de finală ale US Open pentru a șasea oară consecutiv, învingând-o pe americanca Taylor Townsend (locul 96 WTA) în două seturi, cu 6-4 și 6-3.

Bielorusa, care vizează al treilea titlu consecutiv la New York, își continuă astfel seria impresionantă de victorii în turneu, ajungând la 18 succese la rând.

Aryna Sabalenka a egalat-o pe Serena Williams la US Open

În ciuda unei prestații care nu a fost lipsită de erori, în care și-a cedat serviciul de trei ori, Sabalenka, în vârstă de 28 de ani, a știut să profite de nervozitatea adversarei sale, care este a doua în clasamentul WTA la dublu. Townsend, 30 de ani, a comis 19 erori neforțate și a câștigat doar 21% din punctele jucate cu al doilea serviciu.


În setul al doilea, jucătoarea americană a condus cu un break, dar a văzut-o pe dubla campioană en-titre câștigând ultimele cinci game-uri ale meciului într-o manieră categorică.

Prin această calificare, Sabalenka egalează o performanță notabilă a Serenei Williams, care a fost prezentă și ea în sferturile de finală ale US Open timp de șase ani la rând, între 2011 și 2016.

În runda următoare, lidera clasamentului mondial o va înfrunta pe câștigătoarea confruntării dintre Marta Kostyuk și Linda Noskova.

Aryna Sabalenka și-a întrerupt meciul din turul 3 de la US Open pentru a-i cere arbitrului de scaun să ia măsuri împotriva unui spectator care fuma marijuana în tribunele stadionului „Louis Armstrong”.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.