Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Vlad Chiricheș, despre două momente în care a fost umilit public de Gigi Becali: „Apăsător. Mă gândeam că nu poate să mi se întâmple”

Vlad Chiricheș / foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 07 septembrie 2026

Vlad Chiricheș (36 de ani) a comentat două dintre momentele delicate din a doua lui aventură la FCSB, încheiată oficial în această vară.

În vara lui 2023, după 10 ani în Premier League și Serie A, Vlad Chiricheș a acceptat să revină în campionatul României, la echipa care-l vânduse în 2013 la Tottenham, FCSB.

Chiricheș a câștigat 4 trofee în acești 3 ani, două campionate și două supercupe, dar a trăit și momente deloc plăcute, situații stânjenitoare, chiar usturătoare, în care a fost pus de patronul Gigi Becali.

De exemplu, într-un CFR Cluj - FCSB jucat pe 31 august 2025, în etapa 8 a campionatului 25/26, a fost schimbat după doar 29 de minute, Becali pedepsindu-l astfel pentru că nu a sărit la cap la faza în care Damjan Djokovic a deschis scorul pentru gazde.


Ulterior, pe 20 aprilie 2026, Becali s-a declarat bucuros că Vlad Chiricheș s-a accidentat într-un Farul - FCSB 2-3: „Poate m-a scăpat Dumnezeu de el. E bine că s-a întâmplat”.

La mai bine de două luni după ce i-a expirat contractul cu FCSB, Chiricheș, „80% retras din activitate”, după cum a spus chiar el, a comentat cele două momente.

Vlad Chiricheș: „Un moment trist. Am fost dezamăgit că mi s-a întâmplat”

Despre episodul din Gruia, schimbarea timpurie, a afirmat la DigiSport:


A fost un moment trist, sincer. Am fost dezamăgit că mi s-a întâmplat. E clar că te gândești la cine a luat acea decizie, m-am gândit de ce s-a întâmplat chestia asta. Zâmbetul venea... Nu din amărăciune, dar știam că nu se putea schimba în niciun fel, că nu e nimic de făcut.

Am avut în cap chestia asta (n.r. - să plece), dar în același timp, dacă te uiți la cum sunt clădit caracterial, nu prea am renunțat să lupt pentru un loc, pentru ceea ce cred că este al meu”.

Vlad Chiricheș: „Mă gândeam că nu poate să mi se întâmple așa ceva”

Cât despre reacția reprobabilă a lui Becali la accidentarea sa, fostul căpitan al naționalei a spus:

„Asta a fost mult mai apăsătoare. Dacă vorbești despre respect și prin respect înțelegi a avea un contract, iar ca angajatorul să-ți plătească salariul, da, clar că am fost respectat.

Dar eu cred că respectul înseamnă și altceva, că se puteau găsi și alte metode de îndepărtare a mea, să găsească o despărțire diferită. Cred că meritam asta.

În perioada aia, totul se întâmpla prin intermediul presei, tot ce auzeam era din presă. Probabil îmi doream să fi avut o despărțire diferită.

Probabil primul gând este că ție nu poate să ți se întâmple. Având în vedere de unde veneam, anii jucați în afară, mă gândeam că nu poate să mi se întâmple”.

Cumva, s-a transmis un mesaj destul de puternic, care nu a ajutat foarte mult echipa. Gândirea unui jucător tânăr ar fi: «Dacă acestui individ i se întâmplă o chestie de genul ăsta, e clar că la restul va fi ceva mult mai grav». Asta, cumva, aduce o crispare în jocul unui jucător tânăr.



Nu mi s-a părut că în jocurile pe care le-am jucat la această echipă m-am făcut în vreun fel de râs. E normal să faci greșeli când joci fotbal, dar până la a mă face de râs e cale lungă.



- Vlad Chiricheș

Vlad Chiricheș a adunat 23 de apariții în ultimul său sezon la FCSB. Meciul cu Farul a fost ultimul pentru el la echipa roș-albastră și, foarte probabil, ultimul din carieră.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.