Sporturi   •   Formula 1   •   MP DE LA MADRID

Cine îl va înlocui pe Charles Leclerc dacă nu poate concura la Madrid? Ferrari are două variante

Așa arăta mașina lui Charles Leclerc după accidentul de la Monza // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Sergiu Alexandru   —  luni, 07 septembrie 2026

După accidentul lui Charles Leclerc de la finalul celui de-al doilea tur al Marelui Premiu al Italiei (Monza), încă există incertitudini dacă pilotul Ferrari va putea participa la Marele Premiu al Spaniei de la Madrid din acest weekend. Va fi prima cursă pe circuitul din capitala iberică.

Dacă monegascul nu va putea lua parte la a 14-a etapă a sezonului de Formula 1, atunci Ferrari va trebui să-i găsească un înlocuitor, iar Scuderia are două opțiuni.

Cine îl va înlocui pe Leclerc dacă pilotul Ferrari nu poate concura la Madrid?

Prima este ca Ferrai să-l cheme pe principalul lor pilot de rezervă, Antonio Giovinazzi, care este pilot titular pentru Ferrari în Campionatul Mondial de Anduranță (WEC), unde anul trecut a devenit campion mondial.


Aceasta ar fi cea mai la îndemână alegere pentru „Căluții Cabrați”, dar ar putea cauza ceva dificultăți, asta pentru că italianul nu e obișnuit cu monoposturile din acest sezon.

Echipa italiană ar putea să ia exemplu rivalei Red Bull. După accidentarea lui Isack Hadjar de la Red Bull, echipa austriacă l-a promovat pe Liam Lawson, de la Racing Bulls. Iar locul neozeelandezului a fost ocupat de pilotul de rezervă Yuki Tsunoda.

Ferrari ar putea face ceva similar, chemându-l pe pilotul titular de la Haas, Oliver Bearman, care are deja o participare ca pilot rezervă cu Ferrari. Britanicul rămâne legat de Scuderia și este pe deplin posibil ca el să fie ales ca înlocuitor al lui Leclerc, dacă acest lucru este necesar.

Charles Leclerc, după accidentul de la Monza // FOTO: Guliver/GettyImages

În acest caz, Haas va trebui să găsească pe cineva care să ocupe monopostul lui Bearman, iar Ayako Komatsu și compania vor avea, de asemenea, dreptul de a alege. La începutul anului, Haas l-a adus pe Jack Doohan ca pilot de rezervă, dar este posibil ca Toyota să exercite presiuni și Rio Hirakawa să primească o șansă de a participa și într-o cursă, nu doar în sesiunile de antrenamente libere.

Clasamentul general al piloților

  1. Kimi Antonelli (Mercedes) – 267 de puncte

  2. George Russell (Mercedes) – 201

  3. Lewis Hamilton (Ferrari) – 191

  4. Lando Norris (McLaren) – 171

  5. Charles Leclerc (Ferrari) – 155

  6. Max Verstappen (Red Bull Racing) – 127

  7. Oscar Piastri (McLaren) – 116

  8. Isack Hadjar (Red Bull Racing) – 71

  9. Liam Lawson (Racing Bulls) – 51

  10. Pierre Gasly (Alpine) – 41

  11. Arvid Lindblad (Racing Bulls) – 29

  12. Franco Colapinto (Alpine) – 21

  13. Oliver Bearman (Haas) – 18

  14. Gabriel Bortoleto (Audi) – 10

  15. Nico Hulkenberg (Audi) – 6

  16. Carlos Sainz (Williams) – 6

  17. Alex Albon (Williams) – 5

  18. Esteban Ocon (Haas) – 3

  19. Fernando Alonso (Aston Martin) – 3

  20. Yuki Tsunoda (Racing Bulls) – 1

  21. Lance Stroll (Aston Martin) – 0

  22. Valtteri Bottas (Cadillac) – 0

  23. Sergio Perez (Cadillac) – 0

Clasamentul constructorilor

  1. Mercedes - 468 de puncte

  2. Ferrari - 346

  3. McLaren - 287

  4. Red Bull Racing - 204

  5. Racing Bulls - 75

  6. Alpine - 62

  7. Haas - 21

  8. Audi - 16

  9. Williams - 11

  10. Aston Martin - 3

  11. Cadillac - 0

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.