International   •   Stranieri   •   ITALIA

Rareș Burnete, primul gol pentru noua echipă din Serie B » Se află în fruntea clasamentului cu un alt român

Rareș Burnete, primul gol pentru Sudtirol // facebook @FC Südtirol

Articol de Mihai Șovei   —  luni, 07 septembrie 2026

Rareș Burnete (22 de ani), atacantul echipei italiene Sudtirol, a marcat un gol în victoria în fața lui Catanzaro, scor 2-0, în etapa cu numărul 3 din Serie B.

A fost primul gol marcat într-un meci oficial pentru noua echipă.

Rareș Burnete, primul gol pentru Sudtirol

Deși a început meciul din postura de rezervă, Rareș Burnete a fost introdus pe teren în minutul 60.


Meciul părea că se va termina la egalitate, dar atacantul român a „lovit” pe final. În minutul 86, în urma unei acțiuni individuale, Rareș Burnete a șutat puternic la colțul scurt, iar mingea a intrat în poartă pentru 1-0.

Până la final, Mixtur a marcat și el, iar Sudtirol s-a impus cu 2-0.

După primele trei runde din Serie B, Sudtirol ocupă locul 2 în clasament, cu 7 puncte, la egalitate cu Mantova, echipa lui Rareș Ilie, și Ascoli.

Rezumatul VIDEO al partidei dintre Sudtirol și Catanzaro


  • Atacantul român a evoluat în toate cele patru meciuri oficiale pe care Sudtirol le-a jucat în acest sezon.

  • Evoluțiile bune i-au adus prezența pe lista preliminară a stranierilor pe care Costin Curelea, selecționerul naționalei U21. se va baza în ultimele meciuri din campania de calificare la Campionatul European din 2027.

Deși mai are contract cu Lecce până în 2029, Rareș Burnete nu a intrat în planurile clubului pentru acest sezon, astfel că a fost împrumutat din nou. Atacantul român ar fi rămas la Juve Stabia dacă formația ar fi reușit promovarea în Serie A, după un sezon în care a bifat 27 de meciuri și a marcat 2 goluri în Serie B.

În octombrie 2020, tânărul atacant a ajuns în Italia pentru a se alătura renumitei academii de tineret a orașului Lecce. Cu echipa Primavera 2 a orașului Lecce, a obținut promovarea în prima ligă națională de juniori în primul său sezon.

În sezonul următor, 2021/22, Burnete a marcat 2 goluri în 21 de apariții în campionat și a debutat și în Cupa Italiei. Principala sa realizare a venit în sezonul 2022/23, când a fost un jucător cheie și a jucat un rol crucial în câștigarea Scudetto Primavera de către Lecce.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.