International   •   Campionate   •   SPANIA

Ionuț Radu, tot fără victorie în acest sezon! » Notele primite de portarul lui Celta Vigo după egalul cu Getafe

Ionuț Radu / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 07 septembrie 2026

Ionuț Radu n-a mai repetat în această seară evoluțiile excelente din ultimele două etape din La Liga. Portarul român a obținut al treilea egal în cinci etape cu Celta Vigo, 1-1 pe terenul lui Getafe, meci în care gazdele nu au avut decât două execuții cadrate, însă echipa galiciană rămâne fără victorie.

În penultima partidă a etapei a cincea a campionatului spaniol, Celta nu a putut să câștige pe „Coliseum” din Madrid, deși a avut un jucător în plus de la mijlocul reprizei secunde, după ce Romero a văzut al doilea cartonaș galben la 10 de la golul egalizator semnat de Starfelt (Getafe deschisese scorul prin Satriano 21').

Astfel, formația lui Claudio Giraldez pare să se fi abonat la egaluri - în această seară a fost a treia în deplasare -, celelalte două partide fiind pierdute pe teren propriu cu Osasuna și cu Athletic Bilbao.

El Desmarque: „A fost surprins pentru că a greșit neieșind la centrarea din corner. Altfel, Radu nu a făcut nicio paradă”


Ionuț Radu n-a fost întrebuințat cine știe ce, gazdele punându-l la încercare doar în două situații pe goalkeeperul român. Dar la una dintre ele, portarul echipei galiciene a ales să stea pe linia porții și n-a avut nicio speranță la reluarea lui Satriano sus, lângă bară.

Ionuț Radu a primit gol după un corner la mijlocul primei reprize și Getafe a deschis scorul în meciul cu Celta Vigo (1-1)

Această ezitare a fost taxată de presa spaniolă, care n-a fost la fel de generoasă ca în precedentele ocazii. Cotidianul El Desmarque i-a dat nota 4: „S-a lăsat surprins pentru că a greșit neieșind la centrarea din corner. Dar altfel nu a făcut nicio paradă pentru că cei de la Getafe nu l-au testat prea mult”.

Un calificativ mai bun (5) a primit ionuț Radu în ziarul local La Voz de Galicia: „Nu a avut nicio șansă la golul marcat de Satriano, iar la restul acțiunilor de contraatac din careul său au fost șuturi pe lângă poartă. Nu a fost o zi solicitantă pentru portarul român”.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.