International   •   Liga Campionilor   •   REAL MADRID - INTER

Profesorul și-a învins elevul » Real Madrid și Jose Mourinho, prea puternici pentru Interul lui Chivu

Real Madrid - Inter / FOTO Getty Images

Articol de Aurelian Botezatu, Adrian Duţă   —  miercuri, 09 septembrie 2026

Inter, echipa lui Cristi Chivu, a pierdut cu Real Madrid, scor 1-2, pe „Bernabeu”, în prima etapă a grupei unice din Liga Campionilor.

Pe „Bernabeu”, la 16 ani după ce au câștigat împreună Liga Campionilor pe legendarul stadion din Madrid, elevul Cristi Chivu și profesorul Jose Mourinho s-au reîntâlnit. De data asta, din postura de rivali. Pe banca lui Inter, românul a venit să-i strice debutul lui Jose în UCL în al doilea mandat la Real Madrid.

Real Madrid a profitat de cadourile elevilor lui Cristi Chivu


Duelul din capitala Spaniei a început surprinzător, cu Inter în atac. Echipa lui Chivu nu și-a lăsat adversara să respire și a avut două ocazii în primele minute. Marcus Thuram a șutat din careu, puternic, la colțul scurt, dar Courtois a scos cu piciorul. Belgianul a respins și șutul lui Lautaro la colțul lung.

Profitând de naivitățile din defensiva campioanei Italiei, Real Madrid a deschis scorul. Barella i-a pasat lung lui Bisseck, germanul a pierdut balonul în fața lui Brahim, iar mijlocașul dreapta i-a pasat din prima lui Mbappe. Francezul a șutat necruțător și l-a învins pe Josep Martinez.

Doar două minute mai târziu, Courtois a mai scos o minge. Calhanoglu a expediat o rachetă din lovitură liberă, portarul lui Real Madrid a avut un reflex salvator.

S-a marcat tot la poarta cealaltă. Josep Martinez a vrut să-l dribleze pe Valverde, căpitanul madrilenilor nu s-a lăsat păcălit și a pus piciorul în fața spaniolului. Balonul ricoșat din mijlocaș a ajuns în plasă.


Festival al ratărilor în repriza a doua

Real Madrid putea face 3-0 înainte de pauză, dar Josep Martinez a intervenit de două ori în aceeași fază, la șuturile lui Mbappe și Bellingham din careu.

După pauză, a fost un festival al ratărilor pe „Bernabeu”. Echipa lui Chivu s-a aruncat în atac și a lăsat spații imense în apărare. Madrilenii au scăpat în repetate rânduri pe contraatacuri fulgerătoare, dar și-au bătut joc de ocazii.

Mai întâi, Mbappe a trecut pe lângă șansa de face „dubla”. A rămas singur cu Martinez, a vrut să-l dribleze, apoi s-a răzgândit. S-a mai întors o dată și a tras la scurt, spaniolul s-a repliat și a apărat.

A urmat ratarea meciului, venită din piciorul lui Bellingham. Englezul s-a trezit cu mingea pe piept în 4 metri, grație centrării perfecte a lui Brahim, a dat tare din voleu, însă Martinez și-a reparat eroarea din prima repriză cu o intervenție fantastică, in-extremis, cu piciorul.

Inter a continuat atacurile poziționale, Real s-a apărat, astfel că elevii lui Chivu au fost periculoși prin șutul de la distanță al lui Bastoni. În careul italienilor, scenariul reprizei a rămas neschimbat.

După ce și-a servit ideal colegii, a venit rândul lui Brahim să rateze. Și-a driblat lejer adversarul direct, și-a pus mingea pe stângul și a șutat pe lângă poartă la colțul lung.

+8 Foto
Cristi Chivu, în Real Madrid - Inter

Inter a marcat, dar nu a fost suficient

Jocul pe contre a adus în cele din urmă un gol. Defensiva Realului a cedat la pătrunderea lui Lautaro în careu. Atacantul a centrat în fața porții, Augusto i-a luat fața lui Dumfries și a trimis în plasă. Era 2-1 pentru Real Madrid și jocul se aprindea.

Madrilenii s-au retras în propria treime până la final, nu au mai dat spații, iar Inter nu a reușit să desfacă pentru al doilea gol.

S-a terminat 2-1 și Cristi Chivu a pornit cu stângul în noul sezon de Champions League.

FINAL » Real Madrid - Inter 2-1

  • Pentru live și statistici, click AICI
  • Au marcat: Mbappe 14, Valverde 23 / C. Augusto 77

Final de meci: Real Madrid - Inter 2-1.

Min. 77: GOL Inter. Carlos Augusto i-a luat fața lui Dumfries și a marcat din fața porții, după centrarea în forță a lui Lautaro Martinez.

Min. 68: Încă o ratare. Jude Bellingham a recuperat la mijloc, Real a scăpat pe contraatac, mingea a ajuns la Brahim, care a luat acțiunea pe cont propriu. Marocanul a driblat și a șutat cu stângul la lung, puțin pe lângă poartă.

Min. 67: Festival de ratări la „Bernabeu”. Brahim a trimis din nou o pasă de gol de care colegii lui nu au știut să profite. Din centrul careului, Mbappe a șutat pe jos, iar Martinez a respins cu piciorul.

Min. 63: Inter răspunde prin șutul lui Bastoni cu piciorul stâng. Courtois a respins balonul trimis la firul ierbii.

Min. 58: Josep Martinez șterge cu buretele gafa din prima repriză și are intervenția serii. Spaniolul a scos șutul din 4 metri al lui Bellingham. Brahim s-a distrat cu Jones în careu, a centrat în fața porții, Jude a preluat și a șutat din voleu. Martinez a scos cu piciorul, din săritură.

Min. 49: Inter scapă ca prin urechile acului. Mbappe a scăpat singur cu portarul, a vrut să-l dribleze, însă s-a oprit și a șutat la scurt. Martinez, ieșit mult, s-a repliat și a respins.

Min. 46: A început repriza a doua. Chivu a făcut o schimbare la pauză. L-a scos pe Pavard și l-a trimis în teren pe Stones.

+14 Foto
Real Madrid - Inter/ foto Getty Images

Pauză pe „Bernabeu”. Real Madrid conduce cu 2-0.

Min. 45+1: Real Madrid, aproape de 3-0 pe contraatac. Mbappe l-a driblat pe Pavard, a șutat la lung, dar Jodep Martinez a respins cu piciorul. Balonul a ajuns la Bellingham, care a șutat din careul mic. Portarul a respins din nou, mingea a ricoșat la Brahim, însă nici acesta nu a reușit să înscrie din apropiere și arbitrul a fluieral finalul reprizei.

Min. 44: Inter continuă atacurile, Real Madrid e greu de desfăcut. Lautaro Martinez a trimis cu capul peste poartă, după un corner. Elevii lui Chivu nu au o repriză inspirată.

Min. 36: Ocazie uriașă pentru Inter. Curtis Jone a șutat violent cu stângul, în transversală. Courtois era bătut de data asta, dar a avut noroc. Elevii lui Chivu se joacă în continuare cu ocaziile.

Min. 23: GOL Real Madrid. Valverde a înscris după o gafă a lui Martinez, portarul lui Inter. Spaniolul a vrut să-l dribleze pe căpitanul madrilenilor, dar mijlocașul a pus bine piciorul în contră și balonul s-a dus în plasă.

Min. 16: Courtois e în zi mare. Portarul lui Real Madrid a respins ghiuleaua lui Calhanoglu din lovitură liberă.

Min. 14: GOL Real Madrid. Kylian Mbappe a înscris din postură de 1 la 1 cu portarul advers. Bisseck a greșit o minge la 20 de metri de poarta lui Inter, balonul a ajuns la Brahim, care i-a pasat din prima lui Kylian. Francezul a șutat și el fără preluare și a marcat fără probleme.

Min. 13: Încă o șansă pentru Inter. Lautaro Martinez a șutat de la distanță, la colțul lung, însă Courtois a scos din nou.

Min. 3: Prima mare ocazie a meciului îi aparține lui Inter. Marcus Thuram a șutat în forță din careu, la colțul scurt, dar Courtois a scos în corner.

Min. 1: A început meciul de pe Bernabeu.

Înainte de startul jocului, Luis Figo i-a înmânat lui Kylian Mbappe trofeul de golgeter al sezonului trecut de UCL și lui Arda Guler premiul pentru revelația stagiunii.

Echipele de start la Real Madrid - Inter

Real Madrid (4-2-3-1): Courtois - Dumfries, Konate, Huijsen, Cucurella - Alexander-Arnold, Valverde - Brahim, Bellingham, Vinicius - Mbappe

Rezerve: Lunin, Mestre, Endrick, Tchouameni, Carreras, Espi, Rudiger, Diomande, Thiago, Cestero, Rivas

Antrenor: Jose Mourinho

Inter (3-5-2): J. Martinez - Pavard, Bisseck, Bastoni - Diouf, Barella, Calhanoglu, Jones, Augusto - L. Martinez, M. Thuram

Rezerve: De Gennaro, Provedel, Stankovic, Stones, Zielinski, Sucic, Luis Henrique, Bonny, Mkhitaryan, Akanji, Esposito

Antrenor: Cristi Chivu

  • Jose Mourinho i-a pregătit o surpriză lui Cristi Chivu. L-a trimis la mijloc pe Trent Alexander-Arnold, fundaș dreapta de meserie.

Stadion: „Santiago Bernabeu”

Arbitru: Michael Oliver (Anglia)

Arbitru VAR: Andrew Dallas (Anglia)

UPDATE ora 20:50. Dumfries, la discuții cu foștii coechipieri

+14 Foto
Real Madrid - Inter/ foto Getty Images

Pentru Denzel Dumfries urmează debutul în UCL pentru Real Madrid. Dă peste foștii coechipieri de la Inter, echipă pe care a părăsit-o în vară.

Înainte de meciul de pe Bernabeu, Dumfries s-a bucurat de reîntâlnirea cu elevii lui Cristi Chivu și a stat de vorbă cu aceștia preț de câteva minute.

UPDATE ora 20:30. Primele imagini din vestiarul lui Inter, pe Bernabeu

Banii din Champions League 2026 - 2027. Câștigătoarea trofeului poate lua aproape 200 de milioane de euro

  • 18,6 milioane de euro primește fiecare dintre cele 36 de echipe care iau startul în grupa unică a Ligii 2026 - 2027. În total sunt 670 de milioane de euro.
  • 2,1 milioane de euro e suma cu care UEFA răsplătește fiecare victorie obținută în Ligă. La remiză se dau câte 700.000 de euro.
  • 10 milioane de euro este suma cu care UEFA o răsplătește pe prima clasată la finalul grupei unice. În funcție de clasare, restul formațiilor primesc sume din ce în ce mai mici. Ultima clasată, spre exemplu, se alege cu 700.000.
  • 11 milioane de euro este suma pe care o primește fiecare echipă calificată în „optimi”
  • 12,5 milioane de euro este bonusul acordat de UEFA pentru calificarea în „sferturi”
  • 15 milioane de euro, fiecare, primesc echipele care ajung în semifinale, drept bonus
  • 18,5 milioane de euro este bonusul pentru calificarea în finală
  • 25 de milioane de euro e suma cu care UEFA o răsplătește pe câștigătoarea trofeului
  • 850 de milioane de euro este suma totală pe care UEFA o împarte cluburilor conform „pilonului valoric”. Acesta înlocuiește vechile sisteme cunoscute drept „market pool” (banii din drepturile TV) și „coeficientul istoric” UEFA.

Arsenal și Bayern, favorite la câștigarea Ligii 2026 - 2027

Conform supercomputerului „Opta”, Arsenal și Bayern Munchen au cele mai mari șanse să se impună în ediția Ligii care ia startul marți seară. "Tunarii" sunt văzuți cu 21,2% șanse să câștige trofeul, după ce în stagiunea trecută au fost învinși în finală de PSG, la penalty-uri. Bayern Munchen este cotată cu 19,9%, iar Manchester City completează podiumul (12%).

Real Madrid este a 6-a favorită (5,1 la sută), în vreme ce Interul lui Cristi Chivu este abia pe poziția a noua. Opta îi dă doar 3,4 la sută șanse de a triumfa în 2026 - 2027.

Favoritele la câștigarea Ligii 2026 - 2027, conform supercomputerului Opta
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.