Înainte ca noul sezon de Liga Campionilor să înceapă, un reporter al cotidianului francez L'Equipe a alcătuit cel mai bun „11” din istoria competiției. Rezultatul, văzut de peste două milioane de oameni, a provocat o controversă uriașă.
Astăzi, ora 19:45, începe faza principală a noului sezon al Ligii Campionilor. Un român, Răzvan Marin de la AEK Atena, va fi implicat în prima pereche de meciuri, AEK - LASK și Club Brugge - Aston Villa.
Înainte de startul celei mai importante competiții intercluburi, un reporter al celebrului ziar L'Equipe, Vincent Duluc, a alcătuit cel mai bun „11” din istoria de 71 de ani a turneului.
Rezultatul, văzut pe rețeaua X de peste două milioane de utilizatori, este o echipă în sistem 4-2-3-1:
Ray Clemence - Dani Carvajal, Franz Beckenbauer, Franco Baresi, Paolo Maldini - Luka Modric, Andres Iniesta - Lionel Messi, Johan Cruyff, George Best - Alfredo Di Stefano.
Echipa alcătuită de reporterul L'EquipeFără Cristiano Ronaldo! Cel mai bun „11” din istoria Ligii Campionilor, varianta L'Equipe, a provocat o controversă uriașă
Sunt, cu excepția unuia, jucători cu succese multiple în Liga Campionilor sau, așa cum era competiția denumită înainte de 1992, Cupa Campionilor Europeni:
Clemence are 3 trofee cu Liverpool, Carvajal 6 cu Real Madrid, Beckenbauer 3 cu Bayern Munchen, Baresi 3 cu AC Milan, Maldini 5 cu AC Milan, Modric 6 cu Real Madrid, Iniesta și Messi câte 4 cu Barcelona, Cruyff 3 cu Ajax, Di Stefano 5 cu Real Madrid.
Excepția o reprezintă George Best, Balonul de Aur din 1968, care a cucerit o singură dată competiția, în 1968 cu Manchester United. De altfel, nord-irlandezul a jucat doar de 21 de ori în acest turneu.
Alegerea lui Best în detrimentul lui Cristiano Ronaldo a fost taxată puternic de microbiști, atât de scandalizați încât postarea a ajuns să aibă mai multe comentarii decât aprecieri. Redăm câteva dintre comentariile cu mii de aprecieri:
„Nu sunt fan al lui CR, dar să nu-l incluzi în această echipă denotă rea-voință”
„Cum poate să se numească jurnalist și să nu-l includă pe CR7? Tipul este cel mai bun marcator, cel mai bun pasator al competiției și a câștigat-o de 5 ori. Este ca și cum nu l-ai include pe Pele în echipa celor mai buni jucători de la Cupa Mondială”
„Să-l pui pe Best, cu 21 de meciuri în competiție, în fața lui CR7 e cu adevărat o alegere de hipster”
De cealaltă parte, Cristiano Ronaldo are cele mai multe goluri în competiție (141), cele mai multe pase decisive (42), cele mai multe meciuri jucate (187) și a fost golgheterul turneului în 6 ediții diferite, în una dintre ele (13/14) cu recordul stagional de goluri, 17. Bonus... a ridicat trofeul de 5 ori, o dată cu Manchester United, de 4 ori cu Real Madrid.
{{text}}