Liverpool va avea un nou sponsor principal începând cu sezonul 2027/2028. Numele companiei aeriene Turkish Airlines va apărea pe partea frontală a tricourilor.
Clubul nu a dezvăluit termenii financiari ai înțelegerii, însă, conform BBC, contractul pe cinci ani are o valoare de aproximativ 350 de milioane de euro, ceea ce îl va transforma în cel mai mare parteneriat de sponsorizare din istoria Premier League.
Liverpool a semnat cu un gigant si îşi schimbă tricourile: contract de 350 de milioane de euro
Astfel, „Cormoranii” vor încasa cu zece milioane mai mult pe sezon, având în vedere că actuala înțelegere cu banca multinațională britanică Standard Chartered le aduce aproximativ 60 de milioane de euro anual.
„Cormoranii” vor purta logo-ul Turkish Airlines pe tricourile lor începând cu următoarea campanie, marcând prima schimbare a sponsorului principal în 17 ani.
Turkish Airlines, noul sponsor principal al lui Liverpool
„Parteneriatul va fi construit pe baze solide, grație triumfului echipei în finala Ligii Campionilor de la Istanbul, în 2005. Partea frontală a tricoului ocupă un loc special în istoria lui Liverpool”, a declarat directorul comercial al clubului, Ben Latty.
Turkish Airlines este un brand recunoscut la nivel mondial, cu o rețea internațională extinsă, și așteptăm cu nerăbdare începutul acestei colaborări, prin care vom construi o relație solidă, ale cărei baze au fost puse încă din 2005. De asemenea, dorim să recunoaștem contribuția excepțională pe care Standard Chartered a avut-o în ultimii 17 ani. Au fost o parte importantă a călătoriei noastre și suntem încântați că vor rămâne parte a familiei Liverpool ca partener global până în iunie 2027.
- Ben Latty, directorul comercial al clubului Liverpool
„Acest parteneriat unește două branduri globale care împărtășesc o anvergură internațională, o dedicare pentru excelență și capacitatea de a inspira milioane de oameni din întreaga lume”, a afirmat Ahmet Olmustur, directorul general al Turkish Airlines.
Turkish Airlines, noul sponsor principal al lui Liverpool/ Foto: ta.com.trLiverpool a fost primul club englez important care a avut un sponsor pe tricou. A promovat compania tehnologică japoneză Hitachi încă din 1979, a reamintit agenția AFP.
{{text}}