Opinii   •   FCSB

Florin Maxim sau excepția de la regulă

Florin Maxim (45 de ani)

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  marți, 08 septembrie 2026

Luni spre prânz, s-a pornit iureș mare în redacțiile de sport și pe site-uri, unde s-a răspândit zvonul că antrenorul Florin Maxim se va despărți de Corvinul pentru a-l înlocui pe Marius Baciu la FCSB.

Deși știrea părea credibilă în condițiile în care formația hunedoreană, proaspăt promovată, nu a început rău campionatul, am hotărât să o verific, așa că l-am sunat pe tehnicianul în cauză.

Maxim s-a arătat surprins: „Nu știu nimic despre vreo ofertă de la FCSB, nu m-a contactat nimeni de-acolo. În plus, nici prietenul și impresarul meu, Bogdan Apostu, nu mi-a pomenit nimic pe tema asta”.

După o clipă de tăcere în care Maxim părea că și-ar fi adunat gândurile, și și-a pus ordine în ele, l-am auzit că „Oricum, nu plec nicăieri. Pentru că sunt sub contract cu Corvinul până în 2029, recent am semnat prelungirea, dar și pentru că am o datorie morală față de hunedoreni și față de primarul Dan Bobouțanu (n.a. fost ziarist sportiv), datorie de care trebuie să țin cont. Am început un proiect la ei și sunt decis să-l duc până la capăt. Mă onorează interesul celor de la FCSB, dacă el e real, dar răspunsul meu e nu. Sunt aici din 2021 și merg mai departe”.


În același timp, „sursele” nu se lăsau. Întrețineau subiectul și îl dezvoltau. Gigi Becali s-a declarat imediat dispus să achite clauza de reziliere stipulată în contractul lui Florin Maxim, cifrat la 100 000 de euro (n.a. inițial ea nici n-ar fi existat!). Deci, antrenorul va putea să renunțe la Corvinul și în cazul în care clubul refuză să-l elibereze.

În consecință, sosirea la București se va amâna, pasămite până miercuri, zi în care Maxim va ajunge în Capitală și va semna cu FCSB. Sigur, sigur, nu încape niciun dubiu, un tehnician ca el, care n-a antrenat niciodată ca „principal” în Superligă până la 45 de ani, nu poate scăpa un asemenea tren. Întrucât s-ar putea ca altul să nu mai vină niciodată.

Marți la amiază, am vorbit iarăși cu Maxim. Era împreună cu Bogdan Apostu și la fel de ferm pe poziție că rămâne la Hunedoara. „Aici e locul meu și mă așteaptă multă treabă”, a încheiat discuția.

Nu mai fac teoria chibritului, deci mă opresc. Nu fără să observ, plăcut surprins, că pentru Florin Maxim atârnă mai greu cuvântul dat, înțelegerea, decât perspectiva promovării la o echipă de top. Decât mai multă expunere și, element important, un salariu substanțial mai mare.


Iată de ce scriu că într-o lume dominată de bani, dacă nu și subjugată de ei, în care principiile valorează mai puțin spre deloc, Florin Maxim reprezintă excepția de la regulă. Una fericită care are, patetizez?, puterea să emoționeze și să servească drept exemplu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.