Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Ciprian Deac, despre cele 10 transferuri într-o zi la CFR Cluj: „El e pariul meu! Arată foarte bine”

Ciprian Deac / FOTO: Facebook @CFR Cluj

Articol de Daniel Grigore   —  marţi, 08 septembrie 2026

Ciprian Deac (40 de ani), vicepreședinte la CFR Cluj, a comentat pe seama celor 10 legitimări făcute luni, în ultima zi de mercato, de clubul din Gruia. Despre unul dintre nou-veniți a spus că „e pariul meu, cred foarte mult în el”.

Luni seara, în ultima zi a ferestrei de transferuri în România, CFR Cluj a scăpat de interdicția la transferuri și a înregistrat toate mutările pe care le avea deja pregătite. Nouă jucători au fost prezentați, iar al zecelea, Cristian Ignat, urmează.

Ciprian Deac, vicepreședintele clubului din Gruia, s-a declarat entuziasmat de mutările făcute. El are încredere în mod special în veteranul Sergiu Buș (atacant, 33 de ani), pe care l-a descris drept pariul lui personal.

Ciprian Deac: „Sergiu Buș e pariul meu!”


„E pariul meu. Eu cred foarte mult în Sergiu Buș. O să vedeți. Îl văd foarte bine la antrenamente, chiar arată foarte bine!”, a afirmat Deac la emisiunea „Liga DigiSport”.

Sergiu Buș / foto: Imago Images

Deac a comentat pe seama mai multor nou-veniți. De exemplu, a explicat cum s-a ajuns la revenirea lui Billel Omrani în Gruia:

„Vă spun sincer, am un pariu cu el. Eu i-am spus că nu mai poate, el vrea să-mi demonstreze că mai poate. S-au purtat discuții cu el și l-am văzut foarte schimbat, motivat.


Vrem să-i mai dăm o șansă. Nu s-a uitat ce a făcut pentru acest club, performanțele pe care le-a avut și sezoanele în care a pus serios umărul la câștigarea campionatelor. Este un pariu al clubului cu el, dacă pot să spun așa”.

Transferuri de la Real Madrid Castilla și Benfica B

Deac a vorbit și despre cei doi fotbaliști transferați, Cristian Perea (21 de ani, mijlocaș defensiv) și Jelani Dumas (21 de ani, atacant). Primul a fost adus de la Real Madrid, unde evolua pentru echipa secundă, iar Dumas a venit de la „satelitul” unui alt club important, Benfica Lisabona.

„Ultimii doi jucători aduși sunt transferuri, nu jucători liberi. Transferați de la Benfica și Real Madrid. Sincer, CFR încă este un club căutat și apreciat în Europa, cu toate că nu traversăm cea mai bună perioadă și toată lumea fuge de insolvență. Când s-a luat legătura cu cei doi au fost foarte încântați și bucuroși să vină să joace pentru CFR.

Cu Cristian [Perea] s-a luat legătura de ceva timp, dar cu Dumas a fost chiar pe ultima sută de metri. Aici, cel mai mare merit îl are domnul Marian Copilu. El a purtat discuțiile și a reușit să-i convingă pe cei doi.

Perea poate juca și număr 6 și inter, chiar și fundaș dreapta. A jucat la naționala de tineret a Spaniei mai mult ca fundaș dreapta.

Dumas e jucător de bandă, poate juca și număr 9. E un jucător cu o calitate tehnică foarte mare. Are ușurință în a dribla, viteză foarte bună. Eu cred că cei doi ne vor ajuta foarte mult. Dar sunt tineri, vor avea nevoie de o anumită perioadă de adaptare.

Nu e ușor să schimbi mediul, țara. Mulți jucători cu CV-uri foarte bune au venit aici, au crezut că pot juca doar pe vârfuri și după câteva jocuri veneau la mine și-mi spuneau că am avut dreptate, că nu e chiar așa ușor. De multe ori sunt surprinși, am văzut foarte multe cazuri”, a spus Deac.

Jucătorii aduși de CFR Cluj în ultima zi de mercato

  • Arpad Tordai - 29 de ani, portar

  • Bilel Omrani - 33 de ani, atacant

  • Adi Nalic - 28 de ani, mijlocaș ofensiv

  • Iva Gelashvili - 25 de ani, fundaș central

  • Sergiu Buș - 33 de ani, atacant

  • Leo Saca - 19 ani, fundaș central

  • Ervin Omic - 23 de ani, mijlocaș defensiv

  • Jelani Dumas - 21 de ani, atacant

  • Cristian Perea - 21 de ani, mijlocaș defensiv

  • Cristian Ignat - 23 de ani, fundaș central (ar trebui să semneze astăzi. O poate face deoarece a rămas liber înainte de finalul ferestrei de transferuri)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.