International   •   Liga Campionilor   •   REAL MADRID - INTER

Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho

Cristi Chivu, în Real Madrid - Inter

Articol de Cezar Titor   —  marţi, 08 septembrie 2026

Înainte de Real Madrid - Inter, din prima etapă a grupei unice de Liga Campionilor, a avut loc un moment special între Jose Mourinho și Cristi Chivu, tehnicienii celor două formații.

Sub comanda lusitanului, românul a câștigat Liga Campionilor în 2010. Acum, reîntâlnindu-se pe „Santiago Bernabeu”, fieful „Los Blancos”, cei doi s-au îmbrățișat, zâmbindu-și reciproc.

FOTO. Mourinho și Chivu, îmbrățișare înaintea meciului

+8 Foto
Cristi Chivu, în Real Madrid - Inter

Mourinho i-a fost antrenor lui Chivu timp de două sezoane, între 2008 și 2010, bifând 59 de meciuri sub comanda acestuia. A fost schimbat de nouă ori în această perioadă, fiind introdus pe parcurs de 14 ori. A marcat un gol, oferind și o pasă decisivă.

Împreună, cei doi au câștigat două titluri, o Coppa Italia, o Supercoppa Italiana și distincția „regină”, Liga Campionilor, în sezonul 2009-2010, după o finală cu Bayern Munchen, în care „doppietta” lui Milito a adus trofeul în vitrină nerazzurrilor.

Chivu va fi întotdeauna unul dintre ai mei. Sunt foarte fericit pentru el, pentru ceea ce reușește să obțină. Îl voi saluta înainte și după. În timpul partidei... mă voi concentra la meci. A fost jucătorul meu, am lucrat împreună. Am trecut prin atâtea lucruri împreună, și bune, și rele.



- Jose Mourinho, antrenor Real Madrid

Mourinho? Pentru mine, el este o persoană specială pe care am avut norocul să o întâlnesc în viața mea. M-a ajutat într-un moment dificil și nu voi uita niciodată asta. Am trăit multe momente frumoase împreună. Ce am preluat de la Mourinho? Nu am copiat niciodată un antrenor și nici nu aș vrea să o fac.



- Cristi Chivu, antrenor Inter Milano


Prima repriză a fost clar a trupei „Los Blancos”. Kylian Mbappe a deschis scorul în minutul 14, Federico Valverde a majorat diferența în minutul 23, după o eroare a goalkeeperului Josep Martinez. La rândul lor, peninsularii au avut mai multe ocazii, însă Courtois a fost la post, de fiecare dată.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.