Inter a făcut meciul perfect. Pentru Real Madrid

„Chivu, unul de-ai mei”, zicea Jose Mourinho în preziua confruntării dintre Real Madrid și Inter, debutul ambelor grupări în actuala stagiune a Ligii Campionilor. Un pic agasat a fost portughezul, căci a primit multe întrebări pe această temă, a relației sale cu românul de pe banca „nerazzurrilor”, fostul său elev în glorioasa perioadă interistă de-acum 16 ani.

Nu-i însă vina nimănui, doar a lui, căci el s-a apucat să spună, cam acum un an, pe când Chivu era ușor încorsetat la Milano, că unii tehnicieni tineri au mare noroc să ajungă pe banca unui club mare fără să aibă cine știe ce merite în acest sens.

Nu ca el, evident, care a avut nevoie de două trofee continentale la Porto pentru a face pasul spre Anglia și a deveni „Special One”. Acum un an portughezul era un pic șomer și cred că nici prin cap nu-i trecea că-n 10 luni va ajunge iar la Real Madrid, după o trecere în prealabil pe la Benfica. „Cosas de la vida”, cum ar zice marele fan madrilen Julio Iglesias, fost portar al grupării ”blanco”, pentru cine nu știe.

Cristi Chivu a fost, ca de obicei aș zice, elegant în răspunsul său la adresa portughezului. Și-atunci, dar și-acum. Ar fi vrut însă, sunt convins, să-l bată chiar la el acasă, nu neapărat din orgoliu sau cine știe ce răzbunare, ci dintr-o necesitate evidentă. Champions League rămâne singurul element negativ în parcursul intern excelent al Inter-ului din sezonul trecut.

Acea eliminare cu Bodo, felul în care s-a produs mai exact, a stârnit multe comentarii, iar Chivu și-ai săi au găsit în confruntarea de pe „Bernabeu” prilejul perfect de a arăta că nu degeaba sunt considerați singura speranță a Italiei de a face ceva în această competiție a granzilor. Și a excelenței, aș adăuga, dar și competiția în care orice eroare se plătește.

„Dio perdona, la Champions no”. Așa a început în „Gazzetta dello Sport” cronica meciului de marți seară. Unul straniu, căci e greu de găsit un fir logic pentru a trage concluzii. Ai putea spune că Inter a avut ghinion, dar nu trebuie uitat că Real Madrid a ratat niște ocazii monumentale la 2-0, ce-ar fi putut duce partida spre un rezultat final scandalos de-a dreptul.

Ai putea spune că Real Madrid a avut ghinion, dar nu trebuie uitate erorile Inter-ului de la cele două goluri. Ai putea spune deci că și Inter a avut noroc, dar la fel poți zice și de Real Madrid, nu?

Aș îndrăzni să spun că Inter a făcut meciul perfect. Pentru Real Madrid. Pentru acest Real Madrid, încă la început de drum cu noul și vechiul său antrenor pe bancă, dar mai ales cu foarte multe probleme de lot, suspendați și accidentați. Anecdota vine din faptul că Bernardo Silva, de care Jose cred că ar fi avut nevoie marți, a fost suspendat după un „roșu” primit tocmai împotriva lui Real Madrid.

Cealaltă anecdotă, dacă tot am început, vine din cele câteva minute pe care Tchouameni le-a petrecut alături de Fede Valverde pe teren. Fără incidente. Recunosc că aici am fost un pic malițios, dar sunt curios, și cred că mulți sunt, cum va rezolva Mourinho speța asta, căci între cei doi a fost mai mult decât o mică ceartă.

Erorile Inter-ului și experimentul Madridului

Să revenim la meciul făcut de Inter, perfect pentru Real Madrid. În multe momente, trupa lui Mourinho părea implicată într-un experiment, ceva de genul: „hai să vedem dacă putem juca fără mijloc!”.

Zic experiment fiindcă trăim într-o epocă în care mijlocașii au poate un rol mai important decât marcatorii. Nu știu ce s-ar fi ales de madrileni dacă în față, în contextul de marți, ar fi fost PSG, Barcelona, Bayern ori Arsenal. Știu însă că într-un asemenea scenariu ultimul lucru de care avea nevoie Inter-ul erau greșelile. Și nu cele normale, provocate, ci cele infantile.

Au fost mai multe, nu doar cele două din care au ieșit golurile, iar asta a dat peste cap toate planurile cu care venise Cristi Chivu de la Milano.

Inter și-a dorit să controleze meciul, așa cum face cu majoritatea din Serie A. Și a demonstrat personalitate în multe momente, în cele mai multe momente aș îndrăzni să spun.

A demonstrat inclusiv curaj, ba chiar și caracter, aspect ce s-a văzut și contra lui Napoli, căci nu e ușor să rămâi lucid după ce iei două goluri, îmi permit să folosesc din nou acest cuvânt, infantile.

Inadmisibile la acest nivel, ce ruinează orice lucru bun ar fi venit după aceea. Iar discuția aici se face în dreptul lui Josep Martinez, care a avut niște intervenții formidabile, dar în dreptul căruia va rămâne acea gafă de la 0-2. Dar și-n dreptul lui Curtis Jones și Bisseck, vinovați la 0-1. Au jucat bine ulterior, însă...

Dacă ar fi ceva de reproșat lui Cristi Chivu după acest eșec, demers ușor de pe o canapea, ar fi, poate, componența liniei de apărare. Dacă ai lot nume precum Stones și Akanji, un pic câștigători de Champions League, cărora nu le tremură „gladiolele” pe un stadion ca „Bernabeu”, logic e să-i bagi în astfel de meciuri.

Și ar mai fi, poate, o observație: Inter-ul joacă azi un fotbal așezat, sobru, de cele mai multe ori însă cuminte, aș zice după chipul și asemănarea antrenorului. Asta i s-a reproșat, de fapt, lui Chivu după eșecul cu Bodo. Lipsește în jocul Inter-ului o doză de nebunie, precum cea din finalul partidei cu Napoli de sâmbătă. Ce-ar fi fost, de exemplu, dacă în loc de Mkhitaryan, pe final, ar fi intrat Pio Esposito și Inter-ul s-ar fi dus cu totul peste adversar? Poate că ieșea prost, dar și dacă ieșea bine?

Mourinho avertizat de „Bernabeu”

Cât despre Real Madrid, nu se poate spune că a făcut un pas înainte, dar nici unul înapoi. Mourinho zicea că-și dorește un meci în care să joace prost și să câștige, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat cu Betis. Madridul a jucat mai prost decât la Sevilla, dar a câștigat, fiindcă fotbalul e uneori inexplicabil.

Ceea ce contează însă este ca mingea să intre în poartă și exact asta s-a întâmplat pentru madrileni. Diferența între golul de 1-0 al lui Mbappe și unul în care participă toată echipa, se fac 40 de pase, 3 driblinguri și o mega-execuție pentru final, ce să vezi, nu există! Senzația e totuși că problema Madridului e una recurentă și se menține de la momentul retragerii lui Kroos: nu există în lot un jucător capabil să pună ordine în jocul echipei, să transforme contextul în ceva palpabil, să domine timpii.

Există variante pentru așa ceva, una e însă la Barcelona (chiar două sau trei acolo), alta s-a dus la City pe o sumă record, alta e la Arsenal, alta e la Bayern. Toate aceste variante puteau îmbrăca azi tricoul ”blanco”, însă Florentino Perez a preferat să dea banii pentru altceva.

Revin la fraza de mai sus, „Dio perdona, la Champions no”. Aș adăuga eu că nici „Bernabeu”. Stadionul cel mai exigent din lume nu s-a mulțumit marți seară cu o victorie obținută în acest fel. Iar ăsta e un mesaj direct către Jose Mourinho.