International   •   Liga Campionilor   •   AS ROMA - CFR CLUJ, MARŢI, ORA 21:45

Arbitrul rus Iuri Baskakov va conduce meciul AS Roma-CFR Cluj

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 14 septembrie 2008

Rusul Iuri Baskakov va conduce la centru meciul dintre AS Roma şi CFR Cluj, din prima etapă a grupei A a Ligii Campionilor, a anunţat, duminică, site-ul oficial al UEFA.



Iuri Baskakov va fi ajutat la cele două linii de compatrioţii săi Tihon Kalugin şi Anton Averianov, în timp ce arbitru de rezervă va fi Aleksandr Gvardis.



Centralul rus a mai arbitrat partida Steaua-Betis Sevilla, scor 0-0, din prima manşă a optimilor de finală ale Cupei UEFA, din luna martie a anului 2006, precum şi meciul pe care roş-albaştrii l-au pierdut în faţa lui Arsenal Londra, scor 1-2, în grupa H a Ligii Campoionilor, sezonul 2007/2008. De asemenea, Baskakov a mai condus şi întâlnirea FC Bruges-Dinamo, scor 3-1, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, din iulie 2002.  Iuri Baskakov a arbitrat şi meciul amical Polonia-România, scor 1-2, disputat la 17 aprilie 2002.



Partida AS Roma-CFR Cluj, din prima etapă a grupei A a Ligii Campionilor, se va disputa, marţi, de la ora 21:45.



Iată programul complet al meciurilor şi arbitrii partidelor de marţi, 16 septembrie, din prima etapă a Ligii Campionilor:



Grupa A:



Chelsea-Bordeaux. Arbitri: Pieter Vink - Adriaan Inia, Nicky Siebert (Olanda)



AS Roma-CFR Cluj. Arbitri: Iuri Baskakov - Thkhon Kalugin, Anton Averianov (Rusia)



Grupa B:



Panathinaikos-Internazionale Milano. Arbitri: Manuel Mejuto Gonzalez - Juan Carlos Yuste Jimenez, Javie Hugi Novoa Robles (Spania)



Werder Bremen-Anorthosis Famagusta. Arbitri: Craig Thomson - Martin Cryans, Tom Hugh Murphy (Scoţia)



Grupa C:



Basel-Şahtior. Arbitri: Craig Thomson - Martin Cryans, Tom Hugh Murphy (Scoţia)



Barcelona-Sporting. Arbitri: Laurent Duhamel - Stephane Duhamel, Cristoph Capelli (Franţa)



Grupa D:



PSV Eindhoven-Atletico Madrid. Roberto Rosetti - Alessandro Stagnoli, Sandro Rossomando (Italia)



Marseille-Liverpool. Arbitri: Konrad Plautz - Bernhard Zauner, Armin Eder (Austria)



Partidele vor începe la ora 21:45, ora României.



Sursa: Newsin

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.