Atacantul lui Al Nassr, Cristiano Ronaldo, a marcat al 979-lea gol din carieră împotriva echipei de pe ultimul loc în Liga Saudită, Abha.
Cristiano Ronaldo a mai făcut un pas spre golul 1.000, cota pe care vrea s-o atingă până la finalul carierei. Împotriva ultimei clasate Abha l-a marcat pe cel cu numărul 979, în urma unui corner.
Cristiano Ronaldo a înscris cu capul, în urma unui corner
În minutul 22, el a expediat balonul în plasă cu cu o lovitură de cap, pentru 1-0, și a „pus-o” pe Al Nassr pe drumul cel bun spre victorie.
VIDEO. Golul lui Cristiano Ronaldo în meciul cu Abha
SIUUUU Cristiano Ronaldo makes it 1-0 Al Nassr https://t.co/WJAKNrjGSy
— Polymarket Sports (@PolymarketSport) September 9, 2026
Abdullah Al Hamdan a mărit avantajul lui Al Nassr după pauză (min. 57), dar Nabil Fekir (min. 74), dintr-o lovitură liberă, a redus diferența și s-a terminat 2-1.
În afara golului marcat, Ronaldo a mai avut câteva ocazii de a marca. Dar bara și portarul advers, Donovan Leon, i-au refuzat satisfacția unei alte reușite.
Mesajul lui Cristiano Ronaldo pe X: „Munca grea dă roade”
Chiar și așa, CR7 a părut mulțumit. După fluierul final, el a rupt tăcerea și a postat un mesaj de 4 cuvinte pe rețelele de socializare. „Munca grea dă roade”, a scris el pe platforma X.
Hard work pays off https://t.co/V7KmBmA7hO
— Cristiano Ronaldo (@Cristiano) September 9, 2026
Acesta ar putea fi ultimul sezon al lui Ronaldo în fotbal - portughezul a recunoscut recent că vrea să petreacă mai mult timp cu familia. Într-un interviu acordat revistei Vogue cu privire la căsătoria cu Giorgina Rodriguez, Ronaldo a declarat că perioada lui pe teren se apropie de final.
Cristiano Ronaldo: „Au fost 25 de ani cu foarte multe sacrificii”
„Probabil că acesta este ultimul meu an în fotbal și vreau să las în urmă o moștenire spectaculoasă. Am tot viitorul deja stabilit. Am atât de multe lucruri care să mă țină ocupat, încât e greu să-ți spun doar unul.
Pentru că fotbalul poate lăsa un gol mare, trebuie să-ți ocupi timpul în mai multe feluri, nu doar într-unul singur. Și, de asemenea, vreau să mă distrez mai mult, să călătoresc mai mult, să urmăresc și să joc padel, care îmi place foarte mult, și să continui să mă bucur de ceea ce am câștigat, de ceea ce am câștigat împreună cu familia.
Pentru că, până la urmă, au fost 25 de ani cu foarte multe sacrificii”, a declarat Cristiano Ronaldo, pentru Vogue.
{{text}}