Fotbal   •   Liga 1   •   PLOIEȘTI

Premieră după 16 ani, după revolta cluburilor din Superliga

Gazonul de pe stadionul „Ilie Oană” va fi schimbat în 2027/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  joi, 10 septembrie 2026

Mihai Polițeanu, primarul din Ploiești, susține că gazonul de pe stadionul „Ilie Oană” va fi schimbat în 2027. De la inaugurarea arenei, din 2011, suprafața de joc nu a fost niciodată înlocuită.

Cluburile din Superliga au început să protesteze tot mai des privind gazonul de la Ploiești. Oficialii echipelor acuză că jucătorii se accidentează din cauza stării terenului de pe „Ilie Oană”.

Ultimul exemplu e Daniel Graovac, care a suferit o ruptură de ligament încrucișat în Petrolul - Rapid 0-2. Victor Angelescu, acționarul minoritar al echipei din Giulești, a declarat că fundașul central s-a accidentat din cauza terenului.

Primarul din Ploiești susține că gazonul de pe „Ilie Oană” se schimbă în 2027


Primăria Ploiești nu a prins în bugetul pe 2026 și procedura de schimbare a gazonului, însă asigură că în 2027 se va întâmpla acest lucru.

„Anul acesta, investiția nu a mai fost prinsă în bugetul de investiții, însă în 2027 se va realiza. Probabil costurile vor depăși un milion de euro.

Din decopertare vor rezulta cantități foarte mari de deșeuri, inclusiv din construcții, care sunt sub gazon, estimate la 100 de camioane!”, a declarat Mihai Polițeanu, potrivit observatorulph.ro.

În 2027, stadionul din Ploiești va împlini 16 ani de la deschidere. Până acum, gazonul nu a fost niciodată schimbat, ci doar reparat ocazional. Suprafața de joc a fost dintotdeauna problematică, autoritățile apelând în trecut inclusiv la elicoptere pentru a usca terenul înainte de anumite meciuri


Terenul de la Ploiești e infern, e de noaptea minții. De la televizor nu se vede așa rău. Gazonul e groaznic.



- Victor Angelescu, acționar Rapid

Petrolul a primită adresă de la LPF să repare urgent gazonul

Recent, așa cum GSP a scris în exclusivitate, Petrolul a fost somat de LPF să refacă de urgență suprafața de joc. În caz contrar, echipa riscă suspendarea stadionului și anularea omologării pentru actualul sezon de campionat!

„Vom fi nevoiți să recurgem la măsura regulamentară extremă a suspendării sau anulării omologării sportive, fapt care ar produce prejudicii semnificative atât clubului, cât și competiției”, se arată în adresa LPF, primită la Ploiești.

Reprezentanții clubului din Superliga sunt revoltați de Primărie și lansează acuzații dure.

„Primăria Ploiești nu este interesată de fotbal! De ani continuă să-și bată joc de zeci de mii de oameni din Ploiești care trăiesc pentru echipă și care vin etapă de etapă, acasă sau în deplasare, alături de Petrolul.

Echipa asta reprezintă Ploieștiul și merităm mai mult respect din partea autorităților locale, așa cum se întâmplă peste tot în țara asta”, este mesajul-manifest al celor din club.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.