Ioana Năstase a oferit detalii despre conflictul recent cu soțul său, Ilie Năstase, explicând că gelozia extremă a fostului jucător de tenis a dus la un nou episod de violență domestică. Cei doi se află în proces de divorț încă din 2025.
Soția lui Ilie Năstase a dezvăluit că incidentul petrecut recent și care a necesitat intervenția poliției nu a fost unul izolat. Ci a fost punctul culminant după multe seri tensionate. Ea a respins speculațiile conform cărora banii sau fostele relații ale sportivului ar fi fost sursa conflictului.
Ioana Năstase îl acuză pe Ilie Năstase: „Era gelos inclusiv pe familia mea”
„Au fost vreo trei seri la rând. Nu mi-ar fi ars mie să merg la poliție... Adică nu aș fi mers la poliție degeaba. Nu îmi stă în caracter să-l jignesc. Nu l-am jignit cu absolut nimic. Lucrurile au stat cu totul și cu totul altfel”, a declarat Ioana Năstase pentru cancan.ro.
Întrebată dacă gelozia a fost motivul disputei, ea a confirmat, subliniind că aceasta era nejustificată.
„Ați punctat bine. Fără motive. Vecinii noștri vedeau. Eu stăteam mai tot timpul pe un scaun afară, da? Îl lăsam să facă ce vrea, să meargă unde vrea, să iasă cu cine vrea. El a fost cel care și-a dorit ca noi să locuim separat. Să se mai înțeleagă și acest aspect”, a adăugat ea.
Potrivit acesteia, gelozia lui Ilie Năstase se extindea chiar și asupra familiei sale.
„Dacă îi spuneam că merg la mama mea sau undeva, eu nu aveam voie să fac nicio mișcare. Era după mine mai tot timpul. Ce m-a deranjat pe mine a fost această gelozie dusă la extrem, pe care eu nu mai pot să o duc.”
În plus, Ioana Năstase a afirmat că a fost agresată fizic în repetate rânduri și deține dovezi în acest sens. „De foarte multe ori. Și când spun aceste lucruri, eu am probe. Nu vorbesc aiurea. Eu am trecut peste acele episoade, sperând că se va îndrepta”, a precizat ea.
Deși divorțul nu a fost încă pronunțat, Ioana Năstase a lăsat deschisă posibilitatea unei împăcări: „Nu știu ce să zic. Rămâne de văzut”.
Ordin de protecție și reacție suburbană
Incidentul a avut loc duminică seara, pe 6 septembrie, când soția fostului tenismen a alertat autoritățile. Polițiștii din Năvodari au intervenit după ce femeia a reclamat un conflict verbal în care soțul său i-ar fi adresat injurii și amenințări.
Aflat la sediul poliției, Ilie Năstase a avut o reacție verbală violentă față de jurnaliștii prezenți. „Pleacă în morții mă-tii de aici! Și tu! Pleacă, du-te dracu' de jigodie”, le-a strigat Năstase reporterilor, potrivit observatornews.ro.
În urma scandalului, poliţiştii din Constanţa au emis un ordin de protecţie provizoriu pe numele fostului jucător de tenis Ilie Năstase, după ce acesta ar fi ameninţat-o pe soţia sa. Ulterior, ordinul de protecţie a fost infirmat de procurorul de caz, iar polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările.
Potrivit prevederilor legale, polițiștii au evaluat situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, fiind constatat faptul că există risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea persoanei să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, iar bărbatului i-au fost aduse la cunoștință obligațiile dispuse. Totodată, femeia a solicitat monitorizarea electronică.
Ulterior, procurorul de caz a infirmat ordinul de protecție provizoriu. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
- reprezentanţii IPJ Constanţa
Acesta nu este primul conflict al fostului sportiv cu legea. Nu este pentru prima dată când fostul lider ATP are probleme cu legea. Atât în 2018, cât și în 2022, Ilie Năstase a fost prins băut la volan.
{{text}}