International   •   Campionate   •   BARCELONA

Deco a recunoscut: Barcelona, ofertă de 100 de milioane de euro pentru Julian Alvarez

Julian Alvarez a fost integralist la Atletico, în meciul cu Liverpool / Imago

Articol de Adrian Duţă   —  joi, 10 septembrie 2026

Directorul sportiv al Barcelonei, Deco, este de părere că echipa catalană nu a făcut nimic greșit în timpul telenovelei transferului atacantului lui Atletico Madrid, Julian Alvarez.

Deco susține că FC Barcelona nu i-a cerut niciodată argentinianului să-și exprime public dorința de a părăsi „los Colchoneros”. Potrivit lui Deco, scandalul a fost amplificat de presa spaniolă, iar Barcelona a tratat cu respect pe Atletico pe tot parcursul negocierilor.

Portughezul a mai dezvăluit că oferta catalanilor a fost de o sută de milioane de euro, sumă care trebuia plătită în decurs de trei ani.

Deco: „Am făcut o ofertă de o sută de milioane de euro, plătibili în trei ani”


„Am făcut lucrurile corect. Am făcut o ofertă de o sută de milioane de euro, plătibili în trei ani. Nu am primit niciun răspuns.

Aici s-a încheiat totul. Restul a fost amplificat de presă. Am vorbit cu ei cu respect și ne-au spus că nu vor să vândă. A existat tensiune în presă.

Nu i-am cerut jucătorului să declare în timpul Cupei Mondiale că vrea să plece de la Atletico. Aceasta a fost decizia lui.

Dacă jucătorul a vrut să plece, nu este treaba mea. Nu puteți spune că am făcut ceva greșit”, a declarat Deco într-un interviu pentru „Radio Catalunya”, citat de sportal.bg.


Julian Alvarez, Atletico și Barcelona, personaje principale în telenovela verii

Julian Alvarez și-a exprimat public dorința de a pleca la Barcelona vara aceasta. Atacantul a lipsit de la mai multe antrenamente ale lui Diego Simeone.

La primul meci al sezonului pentru Atletico, 2-2 cu Villarreal, Alvarez a fost huiduit copios de tot stadionul. La finalul jocului, a plecat la vestiare fără să salute suporterii. Conform lui Simeone, a fost decizia clubului ca Julian să se ducă direct la cabine.

Atletico a fost dispusă să-l vândă pe argentinian în Premier League, însă acesta și-a dorit doar Barcelona. Cum madrilenii i-au refuzat transferul la rivala din campionat, Alvarez a rămas sub comanda lui Simeone și va juca la Atletico cel puțin până la iarnă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.