Mihai Rotaru, acest Gigi Becali vintage

În scurtele sale intervenții, rare și moralizatoare, Mihai Rotaru, un finanțator printre atâția, cum se recomandă, are obiceiul de a nu rata nicio ocazie de a-și etala standardele. Într-un acces de umor închipuit, în cadrul unei emisiuni cu decor care amintește de o alta, celebră, din 2004, a mers mai departe și ne-a recomandat, subsemnatului și colegului Alexandru Barbu, să nu mai bem vin. Nu am fost acolo, deci nu a contestat așezarea pe scaune. Boschetari nu ne-a făcut.

Din nefericire, de data aceasta moderatorul nu a mai moderat excesul. „Am o rugăminte pentru cei care scriu informații neverificate. Nu mai beți vin, beți Devin”, și-a încheiat apoteotic Mike discursul, așteptând câteva aplauze care n-au venit, chicoteala da.

Contabilitatea a două calificări ratate

Gazeta a scris că bonusurile pentru câștigarea campionatului nu au fost achitate la timp, iar informația l-a supărat foarte rău pe finanțatorul din Bănie. Prin oamenii săi, ne-a prezentat ulterior câteva ordine de plată și o explicație. Nu fusese, de fapt, decât o întârziere de câteva zile față de termenul convenit ulterior cu jucătorii. Câteva zile și, între timp, două calificări ratate.

Craiova a ieșit mai întâi din Liga Campionilor, apoi din Europa League. În Conference League, a ajuns aproape din oficiu, sub protecția rutei campioanelor. Pe drumul european pe care Rotaru le cerea fotbaliștilor să fie concentrați, motivați și conectați la obiectivul cu potențial istoric, clubul însuși era dator tocmai față de oamenii pe care încerca să-i motiveze. Un soi de „gentlemen's disagreement”, ca să împrumut răsturnat una dintre expresiile favorite ale sale.

Poți muta termenul, poți explica, poți prezenta ordine de plată, te poți lăuda cu un EBITDA de invidiat, însă un singur lucru nu mai poate fi negociat după 31 august. Calificarea.

Short seller pe Bursă, Rotaru și-a motivat jucătorii pe datorie. Tocmai el, poate cel mai dator dintre „olteni” să nu se ajungă aici.

Nu „dator” fiindcă un patron trebuie să arunce bani într-un sac fără fund. Din contră. Dator pentru că Rotaru și-a construit singur profilul public al conducătorului care vrea să facă lucrurile altfel.

Mai calculat sau nu decât Becali, mai sofisticat sau nu decât patronul român tradițional - ce-o mai însemna și asta?! - ai promis banii la băieți? Dă-le banii la băieți! E simplă contabilitatea fotbalului.

Scurt memento: bonusurile la români

Metoda aceasta managerială de a amâna nu o găsești în niciun curs de business, nici în webinariile despre leadership.

Bonusul nu este pomană, nu e bacșișul patronului mulțumit, ci contraprestația unei performanțe deja livrate. Fotbalistul și-a făcut partea. A câștigat titlul, Cupa, Supercupa.

Cu atât mai mult cu cât practica primelor rămase în urmă are în fotbalul românesc o istorie pe cât de urâtă, pe atât de tristă. Bonusurile neachitate au fost folosite de foarte multe ori ca monedă de negociere când un jucător a vrut să plece. Și de la Craiova au plecat câțiva.

Renunți la bani, noi nu ne opunem transferului. Tocmai de aceea un club care revendică standarde superioare ar trebui să stea cât mai departe de orice asemenea zonă gri.

În plus, omul de afaceri, prin clubul la care investește, se asociază cu brandul Universitatea Craiova, iar aceasta este o responsabilitate, mai înainte de orice. De care uită.

Cum să bagi un vestiar într-o celulă de Excel

Rotaru pierde o lecție importantă din managementul pe care îl invocă atât de des. O echipă de fotbal nu se conduce exact ca o companie.

Poți să-i faci buget, poți să-i proiectezi veniturile, să-i diversifici acționariatul și să visezi la 30 de milioane de euro peste cinci ani.

Într-o corporație, dacă amâni o investiție cu 30 de zile, poate modifici un Excel și ți-l validează superiorul ierarhic din nou.

Într-un vestiar, dacă o amâni, ai deteriorat relația. Și atunci când i se spune „dă totul acum, noi îți vom da mai târziu ce ți se cuvine de ieri”, problema nu mai este strict contabilă, ci devine una de încredere.

Craiova a continuat să joace, să pretindă performanță, să caute motive pentru jocul slab, în timp ce în vestiar exista frustrare.

Cât a afectat rezultatele? Nu putem măsura și ar fi incorect să ne închipuim o cauzalitate, însă știm sigur că nu le-a influențat în bine.

Și mesagerul a greșit

Mai există o problemă la Craiova și nu apare în bilanț. Comunicarea. În jurul clubului s-a format de ceva vreme un reflex prin care informația neconvenabilă este din start contrară. Cine întreabă destabilizează și cine scrie ceva neplăcut are un interes. Cine nu participă la entuziasm e împotrivă.

Pot să amintesc și replica puerilă „ăștia sunt de la București, au ceva cu noi”, care va mai pluti câteva decenii în aer.

Gazeta a greșit că nu a solicitat de la bun început un punct de vedere. O spunem fără echivoc, demersul nu a fost unul complet, chiar dacă Rotaru nu a vrut să-l dea niciodată. L-a oferit presei bune, în schimb.

Totodată, o eroare a jurnalistului nu transformă automat într-un fals realitatea despre care jurnalistul a scris, iar dacă răspunsul la o informație despre bani neachitați este prezentarea unei dovezi că banii au fost plătiți abia pe 31 august, discuția despre rea-voința presei devine un proces în care apărarea aduce singură proba acuzării.

Mesagerul știrii a supărat. La fel și calificările ratate, care sunt tot o greșeală, în fapt.

Vinul nu e un păcat, nici whisky-ul, domnule Rotaru!

Și totuși, dintre cele trei părți care au plătit cu câte ceva, doar Mihai Rotaru a consumat alcool într-un spațiu în care era interzis. Se întâmpla în 2023, pe Arena Națională, în amarul unui 2-0 pentru FCSB.

N-am să spun că Alex Barbu e băutor de cola și cam atât, nici că subsemnatul nu i-a stricat nunta lui Dică sau un revelion în Poiana Brașov, dar nu pot să nu remarc că investitorul Craiovei e la nivelul lui Gigi Becali din urmă cu 22 de ani.

Maturat de 13 ani în fotbalul greu, care numai butoi de stejar n-a fost, Mihai Rotaru a ajuns să semene tocmai cu patronul de care a încercat atâta vreme să se deosebească. Aceeași nevoie de a împărți lumea între cei care sunt cu el și cei care sunt împotriva lui, aceeași glumă ieftină atunci când informația doare.

În 2004, cu câteva luni înainte ca Steaua să o elimine pe Valencia, Becali își căuta legitimarea intelectuală prin a-i cita pe Patapievici și Liiceanu, cărora le stâlcea mereu numele. Rotaru și-o caută în standarde corporatiste, iar Bobonete e mai ușor de rostit.

Nu știu dacă e mai rău, dar a trecut destul pentru un whisky bun. Pentru un patron matur, iată că nu. „Omule, omule...”