U Cluj a câștigat împotriva celor de la Oțelul Galați, scor 3-0, într-un meci din etapa a noua din Superliga.
U Cluj a deschis scorul în minutul 31 prin Ovidiu Bic la chiar primul șut pe poartă al partidei. Oucasse Mendy a dublat avantajul gazdelor spre final, în minutul 80. Lovitura finală a fost dată de Alibek Aliev în minutul 90+2 din penalty. Oțelul Galați a rămas în inferioritate numerică în minutul 74 după eliminarea lui Andrei Ciobanu.
U Cluj a tremurat cu Oțelul Galați! „Șepcile roșii” s-au desprins după eliminarea lui Andrei Ciobanu
Meciul de pe Cluj Arena a început apatic, fragmentat, cu cele două echipe în tatonare. Prima ocazie bună a fost a gazdelor și a venit în minutul 18: Dan Nistor a bătut un corner foarte bine, iar Iulian Cristea a trimis balonul peste poartă cu capul din câțiva metri. Replica celor de la Oțelul Galați a venit în minutul 26 când Matei Frunză a tras din interiorul careului, dar mingea s-a dus peste poarta lui Lefter.
U Cluj a reușit să deschidă scorul în minutul 31 la primul șut pe poartă al partidei. Dan Nistor a bătut din nou un corner, dar a făcut-o slab. Mingea a ajuns la decarul „șepcilor roșii” care a mai încercat o dată să centreze. Execuți a fost una mai bună, Ovidiu Bic a scăpat bine de marcaj și a trimis mingea cu capul în poartă. Oțelul Galați a trimis prima minge pe spațiul porții pe finalul reprizei, dar șutul de la distanță nu a fost deloc periculos pentru Lefter.
În repriza secundă U Cluj a cedat inițiativa ofensivă, iar cei de la Oțelul au încercat să construiască. Dunărenii au fost periculoși în minutul 51, atunci când Matei Frunză l-a întins pe Lefter. Lucrurile s-au complicat pentru formația de la malul Dunării în minutul 74: Andrei Ciobanu a avut o intervenție asupra lui Gheorghiță, a primit al doilea galben și a fost trimis mai devreme la cabine.
„Șepcile roșii” au profitat de avantajul numeric și a marcat la doar 6 minute după eliminarea lui Ciobanu. Oucasse Mendy a fost cel care a punctat, cu un șut de la distanță care l-a lăsat fără replică pe Dur-Bozoancă. În minutul 87 Sylla a făcut un henț în careu, iar U Cluj a primit penalty. Dur-Bozoancă a apărat inițial execuția lui Alibek Aliev, dar penalty-ul s-a repetat. Suedezul a schimbat colțul și a marcat
U Cluj a făcut 12 puncte și este pe 7 în clasamentul Superligii, cu un meci mai puțin jucat. Oțelul Galați este pe 12, cu 10 puncte acumulate în 9 meciuri.
Clasamentul în Superliga
FINAL » U Cluj - Oțelul 3-0
- CLICK aici pentru statistici
- Au marcat: Bic 31, Mendy 80, Alibek 90+2
- Andrei Ciobanu (Oțelul) a fost eliminat în minutul 74
- Asistență oficială: 4029
Min. 90+2: Tot Alibek Aliev a bătut, a schimbat colțul și a marcat
Min. 90+1: Penalty-ul se va repeta deoarece mai mulți jucători au intrat în careu înainte ca Alibek să lovească mingea
Min. 89: Dur-Bozoancă a apărat execuția lui Alibek Aliev. Momentul este analizat la VAR pentru o eventuală repetare
Min. 87: Szabolcs Kovacs s-a dus la VAR pentru a analiza un henț în careu al lui Sylla. După ce a fost la monitor, arbitrul a acordat lovitură de la 11 metri
Min. 80: U Cluj a profitat de avantajul numeric și a marcat. Mendy a trimis un șut puternic de la 20 de metri care l-a lăsat fără replică pe Dur-Bozoancă
Min. 74: Andrei Ciobanu a primit al doilea cartonaș galben după o intervenție la Gheorghiță și a fost eliminat. Primul „galben” l-a primit în repriza secundă, în minutul 64
Min. 51: Matei Frunză a șutat foarte bine din interiorul careului, Lefter a intervenit și a respins în corner
Start în repriza secundă!
Pauză pe Cluj Arena. 61-39 a fost raportul posesiei în prima repriză, 5-4 la șuturi, 1-1 la șuturi pe poartă
Min. 43: Mendy a șutat foarte bine de la marginea careului, mingea a trecut puțin pe lângă poarta lui Dur-Bozoancă
Min. 31: Universitatea Cluj a deschis scorul prin Ovidiu Bic! Fotbalistul a înscris cu capul după o centare a lui Dan Nistor. A fost primul șut pe poartă al partidei
Min. 26: Matei Frunza a avut un sut periculos spre poarta lui Lefter, dar nu a prins poarta. Zero șuturi pe poartă până în acest moment
Min. 18: U Cluj are o primă ocazie bună: Dan Nistor a centrat foarte bine din corner, Iulian Cristea a reluat cu capul peste poartă din câțiva metri
Min. 10: Nicio ocazie mare în primele minute ale partidei. Jocul este destul de fragmentat
Start de partidă pe Cluj Arena!
U Cluj - Oțelul, echipe de start:
U CLUJ (4-1-2-3): Lefter - Mikanovic, I. Cristea, Codrea, Chipciu (cpt.) - Bic - Nistor, Drammeh - Macalou, Lukic, O. Mendy
Rezerve: Michael, Denis Moldovan - Chinteș, Poulolo, Capradossi, Techereș, G. Simion, Pedro Pinho, Adams, Gheorghiță, Ștefănescu, Aliev
Absent: Stanojev (accidentat)
Antrenor: Cristiano Bergodi
OȚELUL (4-3-3): Dur-Bozoancă - H. Sylla, Christopoulos, P. Iacob (cpt.), Zhelev - Pedro Nuno, Lungu, Ciobanu - M. Frunză, Ze Turbo, Andrezinho
Rezerve: M. Contra - D. E. Neicu, Zator, Rafael De Sousa, Joao Paulino, Bălănică, Bordun, AFtene, D. C. Neicu
Absenți: Patrick (suspendat), Ne Lopes, Kazu (accidentați)
Antrenor: Stjepan Tomas
Stadion: Cluj Arena
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Satu Mare) // Asistenți: Ionuț Neacsu (București), Cosmin Bojan (Mureș)
Arbitru VAR: Radu Petrescu (București) // Arbitru asistent VAR: Daniel Mitruți (Dolj)
{{text}}