Debutul în al doilea mandat al lui Paolo Vanoli pe banca tehnică a Fiorentinei, diseară în deplasare cu Venezia, ar putea fi primul pentru Radu Drăgușin pe banca de rezerve în acest sezon. Fundașul central român, împrumutat de la Tottenham, a fost integralist în cele trei etape în Serie A cu Fabio Grosso antrenor.
Toată presa italiană a anunțat astăzi că, urmare a celor 9 goluri încasate în primele trei runde sub comanda lui Fabio Grosso, noul antrenor Paolo Vanoli va remania formula de start, efectuând cele mai multe modificări în defensivă. Ceea ce înseamnă că Radu Drăgușin își va pierde locul de titular în centrul apărării.
Grosso a fost dat afară duminică seara după ce s-a certat cu directorul sportiv Fabio Paratici, la câteva ore de la al treilea eșec consecutiv suferit de Viola, 1-2 cu Torino pe „Artemio Franchi”.
Vanoli s-a întors luni la Fiorentina (a semnat un angajament până în 2028 cu opțiune pentru încă un an), după ce în sezonul trecut a salvat-o de la retrogradare. Iar diseară, de la ora 21:45 contra Veneziei (livetext pe GSP.ro, în direct la Digi Sport 2 și Prima Sport 2), în primul unsprezece al squadrei toscane vor receni mai mulți jucători care în 2025-2026 au dus greul.
Radu Drăgușin / foto: Imago Images
„Drăgușin n-a dat niciodată semne de îmbunătățire, nici în Anglia, ca să nu mai vorbim că Juventus l-a vândut la Genoa”
În aceste condiții, Radu Drăgușin riscă să-și piardă locul din cauza multelor erori comise în fiecare dintre cele trei meciuri (0-4 cu Roma, 0-3 cu Frosinone și 1-2 cu Torino).
Internaționalul român a fost criticat din nou dur în presa din Firenze: „Radu Drăgușin a fost întotdeauna un fundaș imperfect. Dar, în același timp, e un fotbalist care ar putea face un mare salt calitativ într-o zi...
Ceea ce a arătat până acum e că este un jucător greoi în teren, marcând adversarul la trei metri distanță într-un mod haotic, provocând adesea două sau trei gafe pe meci.
Nu a dat niciodată semne de îmbunătățire, nici măcar în Anglia, ca să nu mai vorbim de faptul că Juventus l-a scos din planurile de viitor și l-a vândut la Genoa. Nu m-ar mira dacă Pongracic i-ar fura locul”.
{{text}}