Fotbal   •   Liga 1   •   DEZVĂLUIRI

Fostul patron din Liga 1 dezvăluie ce a văzut după gratii: „Și la Rahova, și la Jilava”

Gheorghe Ștefan a fost în detenție și la Penitenciarul Jilava

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  sâmbătă, 12 septembrie 2026

Gheorghe Ștefan (73 de ani) a vorbit despre anii petrecuți în închisoare, despre întâlnirile cu personaje importante din fotbal și despre dosarele care i-au schimbat viața.

Fostul patron al Ceahlăului Piatra Neamț, părtaș la jocurile „Cooperativei”, „Pinalti” a povestit la „Prietenii lui Ovidiu” cum a împărțit celula cu Jean Pădureanu, cum s-a întâlnit în penitenciar cu oameni precum Cristi Borcea și Marian Iancu, dar și cum privește acum condamnările primite.

La ani distanță de perioada detenției, Ștefan încă spune că a fost „o țintă”, consideră că în unele dosare s-au făcut excese și susține că, în cazul său, banii nu au ajuns în buzunarul propriu, ci ar fi fost direcționați către partid, fotbal și televiziune.

- Domnule Ștefan, cât ați făcut cu totul detenție?

- Vreo doi ani.


- Două dosare principale, nu?

- Am avut vreo trei!

- Ați stat cu Jean Pădureanu?

- Da, el, săracul, se trezea dimineața și-mi spunea: „Gigi, adu mașina să mergem la hotel să mâncăm o friptură, bem un șpriț”. Nu realiza unde era, pentru că făcuse un început de Alzheimer. Am stat în aceeași celulă. Eram patru persoane, aveam paturile vizavi unul de altul. Ne-au băgat împreună pentru că știau că suntem cunoștințe, prieteni.

- Ați stat numai la Jilava?

- Și la Rahova. Iar ultima dată la Târgu Mureș, când m-am eliberat.

Gheorghe Ștefan

Gheorghe Ștefan, despre ce a văzut la Jilava și la Rahova: „Erau unii care făcuseră crime...”

- Cine v-a vizitat în detenție, domnule Ștefan?

- Păi cine? Familia...

- Oameni de fotbal?

- Viorel Mestecăneanu, care a murit și care a fost președintele Consiliului de Administrație la Ceahlăul. Și mai veneau prieteni de-ai mei de la Piatra Neamț. Eu nu voiam să vină, ca să nu-i pun pe drumuri. Bineînțeles, părinții, vă dați seama, rudele apropiate.

- Din fotbal nimeni? Oameni de care ați fost apropiat?

- Halagian a fost la noi când eram cu nea Jean la Jilava. Dumnezeu să-l ierte!

- Condiții proaste în închisoare?

- Depinde. Erau situații și situații, dar, în general, acceptabile. Depinde cum ți-o faci tu.

- Erați incluși la persoane vulnerabile, nu? Aveați un regim privilegiat oarecum.

- Da, eram, dar nu profitam. Eu, de exemplu, când ieșeam la sport, mă puneau să dau în scris că sunt de acord să merg la sport și să joc fotbal cu restul, dintre care unii erau criminali.

- De ce? Ca să nu vi se întâmple ceva?

- Păi, erau unii care făcuseră crime și eu trebuia să accept că, dacă se întâmplă ceva, este pe semnătura mea.

Gheorghe Ștefan, fostul președinte de la Ceahlăul. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)

„N-am avut nicio faptă de luare de mită”

- Ați mai stat cu Borcea, cu Becali?

- Cu Borcea m-am întâlnit, cu Victor. Stăteam în același penitenciar, dar nu în cameră, cum am stat cu nea Jean. Am stat în cameră cu Marian Iancu. Erau camere de doi, de patru, de șase, depinde...

- Acum nu mai aveți niciun fel de problemă de natură penală sau civilă?

- Am scăpat de toate! Am trecut peste ele. Am considerat că unele au fost nedrepte, pentru că am avut condamnări numai pe foloase necuvenite pentru alții. Adică bani pentru partid, pentru fotbal și pentru televiziune.

- Adică n-ați luat pentru dumneavoastră, ați dat.

- În zece ani de primărie n-am avut nicio faptă de luare de mită! Și n-am avut nicio legătură, n-am avut nicio pedeapsă legată de primărie. Tot ce s-a întâmplat a fost în legătură cu ce am făcut în București cu partidul sau în afacerile pe care le-am sponsorizat. În America ar fi fost lobby, dar la noi este trafic de influență politică.

„Am avut 16 dosare! Am fost o țintă”

- Credeți că ați fost condamnat pe drept sau au fost excese?

- Consider că un singur dosar a fost, să zicem, drept, dar restul... Am avut 16 dosare: în opt s-a dat clasare, în trei-patru m-au achitat! Am fost o țintă și asta este, am trecut peste ele. La mulți au fost excese, pentru că legislația este de așa natură încât, dacă vor să pună ochii pe cineva să-i găsească ceva, îi pot găsi.

- Dacă ați putea să dați filmul înapoi, regretați ceva în mod special?

-Nu, n-am ce regreta! N-am făcut rău oamenilor, cel puțin nu intenționat. De exemplu, în dosarul Microsoft există expertiză... N-am luat niciun leu eu, dar am dirijat banii la partid. Și pentru că am dirijat banii la partid, aceasta este condamnarea. În alte părți, v-am spus, mai ales în Statele Unite, știu cazuri de acest gen...

Gheorghe Ștefan, 4 condamnări definitive

De-a lungul anilor, fostul patron de la Ceahlăul a avut mai multe probleme grave cu legea, primind condamnări în mai multe dosare:

  • În 2016, a fost condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul Microsoft;

  • În 2017, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării ilegale a PDL;

  • În 2018, a fost condamnat definitiv la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare într-un dosar de spălare de bani și acte necompatibile cu funcția;

  • În 2021, a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul Giga TV.

Gheorghe Ștefan a ieșit prima oară din închisoare în 2017, după 297 de zile de detenție cumulate cu 235 de zile de arest preventiv. Încarcerat din nou, el a ieșit la final de 2018 după alte 140 de zile. În 2019 a fost achitat, din lipsă de probe, într-un alt dosar, iar în dosarul „Fabrica de Timbre” a primit, în primă instanță, 3 ani și 9 luni de închisoare de la Tribunalul București în același an.

Ultima eliberare condiționată a fost în noiembrie 2021.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.