Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Farului, a tras concluziile, după ce echipa lui a învins-o pe UTA Arad, scor 4-2, în runda a noua din Superliga.
Chiar dacă echipa lui a marcat 4 goluri și a avut alte ocazii importante, Sabău a avut și un motiv de nemulțumire: faptul că elevii săi le-au permis adversarilor să producă pericol la poarta lui Rafael Munteanu.
Ioan Ovidiu Sabău: „Ne-am dorit să nu le permitem să aibă ocazii”
„Mă așteptam să ne construim foarte multe ocazii, în același timp și să marcăm. Ne-am creat în fiecare meci, dar nu am marcat multe goluri, am avut alte 4-5 ocazii, dar, în același timp, și adversarul și-a creat situații.
Ne-am dorit să nu le permitem să facă asta. Felicit jucătorii, fac sacrificii, creștem destul de bine ca posesie, ca relații de joc, evoluăm bine în sistemul 4-2-3-1. Cred că prima repriză cu FCSB a fost mai bună decât asta, chiar și decât cea cu CFR.
Mă bucur pentru Denis Alibec, golul îi dă încredere. Așteptările sunt mari de la el, este borna 100, cred că este un gol important pentru el. De unii jucători sunt mulțumit, de la alții mai aștept. Sunt jucători foarte serioși, antrenabili, dar de la unii am așteptări mult mai mari.
Cred că Farul are față de play-off. Avem nevoie de un număr 9, lui Denis Alibec îi place mai mult să stea mai retras, nu în careu. Așteptăm să intre Hyseni, el poate fi acel atacant.
Sper să avem continuitate în joc, numai așa poți avea rezultate. Să ai identitate și jucători care să se identifice cu această echipă”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.
Despre meciul cu Dinamo, din etapa următoare, echipă pentru care Sabău a jucat între 1988 și 1990:
„Un meci cu Dinamo înseamnă emoție mare, e un club care și-a pus amprenta asupra mea, m-a format pentru fotbalul de performanță, am avut colegi deosebiți, doi ani nemaipomeniți”.
Eduard Radaslavescu a marcat de două ori cu UTA și a ajuns la 7 goluri și 5 pase decisive în campionat în anul 2026.
Mijlocașul a vorbit la finalul partidei: „Am reușit să ne descătușăm azi și să marcăm goluri. Vrem să ne menținem așa, să nu primim goluri și să marcăm cât mai multe. Sunt fericit pentru Denis Alibec, chiar glumeam cu el zilele trecute că nu reușise să marcheze. E un jucător de națională, experimentat, sunt sigur că ne va ajuta foarte mult de acum încolo”.
{{text}}