Sporturi   •   Ciclism   •   TURUL ROMÂNIEI

Răsturnare spectaculoasă în etapa-regină a Turului României! Cine a pus mâna pe tricoul galben

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  vineri, 11 septembrie 2026

Turul României a intrat vineri în zona montană, iar prima etapă cu adevărat dificilă a competiției a schimbat și liderul clasamentului general. După 200 de kilometri între Piatra Neamț și Băile Balvanyos, victoria i-a revenit maghiarului Barnabás Vas, în timp ce coechipierul său, András Gustáv Pakot, a încheiat pe locul al treilea și a preluat tricoul galben.

Etapa a treia a marcat trecerea la un traseu mult mai solicitant, cu urcări și coborâri tehnice. Cei 200 de kilometri dintre Piatra Neamț și Băile Balvanyos au oferit prima selecție importantă a plutonului în lupta pentru clasamentul final al competiției.

Cu 25 de kilometri înainte de final, Wibatech Lubelskie a accelerat în pluton, profitând de vânt, iar cursa s-a rupt temporar. Un grup de 11 rutieri a ajuns în frunte, însă, după o nouă selecție, doar Jakub Musialik și Nicolas Milesi au mai rămas în atac.


Liderul de până atunci, Rutger Wouters, nu a reușit să țină ritmul, astfel că atât victoria de etapă, cât și tricoul galben au fost puse în joc pe ultimii kilometri. United Shipping Team a profitat perfect de situație, Barnabás Vas obținând victoria de etapă, iar András Gustáv Pakot preluând conducerea în clasamentul general.

Totul s-a desfășurat perfect pentru noi! A fost o zi lungă și știam că trebuie să-mi păstrez cât mai mult energia, pentru că un astfel de final îi avantajează pe rutierii rapizi, cu caracteristicile mele. Cățărarea de la final nu a fost extrem de dificilă. Nu m-am mai aflat niciodată în poziția de a conduce o cursă, dar acum am un avantaj de două secunde și vom discuta cu echipa despre cea mai bună strategie pentru următoarele zile. Bineînțeles, sper să pot apăra acest tricou”, a transmis András Gustáv Pakot.

Cu două etape rămase, lupta pentru victoria finală în Turul României este, astfel, deschisă, iar tricoul galben ajunge pentru prima dată în acest an pe umerii lui András Gustáv Pakot.


Program și traseu Turul României 2026

  • 12 septembrie - Etapa 4 - Brașov - Ploiești
  • 13 septembrie - Etapa 5 - Circuit București
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.