Etapa a noua din Superligă a continuat sâmbătă cu duelul dintre FC Argeș și FC Botoșani, terminat la egalitate, scor 1-1. După o primă repriză anostă, fără ocazii și ritm, piteștenii au deschis scorul, iar mai apoi formația vizitatoare a reușit să smulgă un punct în inferioritate numerică.
FC Argeș a abordat partida de la Mioveni într-un moment complicat, după trei înfrângeri consecutive în campionat și una în Cupa României, iar problemele de lot cauzate de accidentări îi dădeau și mai multe bătăi de cap lui Bogdan Andone. De partea cealaltă, FC Botoșani traversa o perioadă excelentă înainte de meci, după succesul categoric cu Sepsi, scor 5-0, și urmărea un rezultat care să o propulseze, cel puțin pentru 24 de ore, în zona play-off-ului.
Totuși, prima repriză de la Mioveni a fost una modestă, în care niciuna dintre echipe nu a reușit să impună ritmul sau să creeze ocazii cu adevărat importante.
Accidentare serioasă suferită de Charpentier
FC Botoșani a avut prima tentativă mai periculoasă în minutul 11. Ongenda a centrat în careu, dar Petro a reluat peste poarta lui Căbuz.
Partida a fost întreruptă însă după un sfert de oră de un moment care a îngrijorat pe toată lumea. Gabriel Charpentier, cel mai important transfer al lui FC Argeș din această vară, a rezistat doar 16 minute pe teren. Atacantul s-a lovit cap în cap cu coechipierul Oancea, fiind cel care a ieșit cel mai șifonat din duelul nefericit.
Echipa medicală a intervenit imediat, însă Charpentier nu a mai putut continua. Bogdan Andone a fost nevoit să efectueze prima schimbare și l-a introdus pe Silviu Balaure. Problemele atacantului au continuat însă și după ieșirea de pe teren, acesta ajungând ulterior la spital pentru investigații.
Gabriel Charpentier a suferit o accidentare la nivelul capului în prima repriză din FC Argeș - FC Botoșani // foto: captură Digi Sport
În repriza a doua au început să joace fotbal
În continuare, cele două formații au oferit puține motive de entuziasm. FC Argeș și FC Botoșani au avut dificultăți în a construi, iar fazele de poartă au fost rare. Până spre finalul reprizei, partida a rămas blocată la 0-0, fără ca vreuna dintre echipe să dea impresia că poate controla cu adevărat jocul.
În minutul 45, moldovenii au fost aproape să intre în avantaj la cabine. Andrei Dumiter a expediat un șut periculos, însă Căbuz a intervenit și a păstrat tabela intactă.
Din partea a doua, partida s-a animat, iar FC Argeș a fost echipa care a reușit să rupă echilibrul. În minutul 57, piteștenii au avut o ocazie uriașă. Balaure a pătruns în careu și a șutat puternic, însă mingea a trecut mult peste poarta lui Botoșani.
Doar două minute mai târziu, Căbuz a intervenit salvator din fața lui Mitrov, care a fost foarte aproape să deschidă scorul.
Argeș a pierdut puncte acasă, cu om în plus
Minutul 60 a adus până la urmă primul gol al confruntării din Argeș. Yanis Pîrvu a centrat în fața porții, iar Luvambo a avut de îndeplinit o simplă formalitate și a trimis mingea în plasă.
FC Botoșani a primit astfel gol după 331 de minute, ultimul marcator împotriva moldovenilor fiind Daniel Bîrligea, între timp transferat la Frosinone, în Serie A. Pentru FC Argeș, reușita a venit după o secetă de 402 minute fără gol marcat.
Situația oaspeților s-a complicat și mai mult în minutul 67. Narcis Ilaș a primit al doilea cartonaș galben, după o intervenție imprudentă asupra lui Oancea, și a fost eliminat. Chiar și cu un om în minus, moldovenii au fost aproape de egalare în minutul 75. Jovan Markovic a reușit să îl scoată pe Căbuz din poartă, însă a finalizat slab, din unghi, iar mingea a trecut pe lângă.
Final încins la Mioveni
Finalul a fost gestionat neinspirat de Bogdan Andone, care, deși echipa sa avea avantaj numeric și om în plus, a preferat să mai introducă un fundaș și să protejeze rezultatul. Mutarea nu a dat roade, iar FC Argeș s-a văzut egalată de o formație rămasă în 10 oameni.
În minutul 86, moldovenii au restabilit egalitatea. Gabriel Gama a centrat din partea dreaptă, Kovtaliuk a așteptat în fața porții, însă nu a mai fost nevoie să intervină asupra balonului, care a ajuns direct în plasă. Dramatismul a atins noi cote, iar finalul a fost pe muchie de cuțit.
FC Argeș a încercat să dea imediat replica, iar în minutul 89 a înscris prin Alagbe. Bucuria piteștenilor a fost însă de scurtă durată, după ce reușita de 2-1 a fost anulată pentru ofsaid la Micovschi, care participase la fază dintr-o poziție neregulamentară.
Meciul de la Mioveni s-a terminat până la urmă 1-1, rezultat care lasă ambele echipe la cota 11 în clasament și în afara locurilor de play-off.
Clasamentul din Superliga la zi
FINAL » FC Argeș - FC Botoșani 1-1
- AICI, informații despre meci + istoricul duelurilor directe
- Au marcat: Luvambo 60 / Gama 86
- 2327 de suporteri au fost la acest meci, număr oficial
Minutul 89: FC Argeș marchează prin Alagbe, dar reușita este anulată imediat pentru semnalizarea unei poziții neregulamentare la Micovschi, care participă la fază din ofsaid
Minutul 87: GOL FC Botoșani! Moldovenii nu renunță, chiar dacă sunt cu om în minus, și până la urmă reușesc egalarea. Gabriel Gama centrează din partea dreaptă, Kovtaliuk este în fața porții, dar nu mai e nevoie să atingă mingea, pentru că balonul ajunge direct în poartă
Minutul 75: Botoșani este aproape să egaleze cu om în minus, dar Jovan Markovic, rămas cu poarta goală, finalizează slab, din unghi, pe lângă
Minutul 67: Cartonaș roșu la FC Botoșani! Narcis Ilaș primește și al doilea cartonaș galben, după o intervenție imprudentă asupra lui Oancea. Acesta este eliminat, iar FC Botoșani are o misiune și mai complicată de acum înainte, cu om în minus și un gol de recuperat
Minutul 60: GOL FC Argeș! Deschidere de scor la Mioveni. Yanis Pîrvu centrează în fața porții la Luvambo, care rezolvă o simplă formalitate și modifică tabela. Botoșani a luat gol după 331 de minute, ultimul care înscrisese în paorta moldovenilor fiind Daniel Bîrligea, între timp transferat la Frosinone, în Serie A. De partea cealaltă, piteștenii au înscris pentru întâia oară după 402 minute.
Minutul 59: Căbuz intervine salvator din fața lui Mitrov, care este foarte aproape de deschiderea scorului
Minutul 57: Ocazie uriașă a argeșenilor de a deschide scorul. Balaure pătrunde în careu și șutează tare, dar mingea trece mult peste
Minutul 45: Încă o ocazie a moldovenilor de a deschide scorul la Mioveni chiar înainte de pauză. Andrei Dumiter expediază un șut periculos, dar Căbuz salvează
Minutul 20: Charpentier primește o lovitură la nivelul capului, echipa medicală intervine pe teren, dar acesta nu mai poate continua meciul. Bogdan Andone este obligat să facă prima schimbare, intră Silviu Balaure
Minutul 11: Ocazie a moldovenilor. Ongenda centrează în careu, dar Petro reia peste poartă
FC Argeș - FC Botoșani, echipe de start:
FC Argeș: Căbuz – Oancea, Tofan, Sadriu, Borța – Rață, Alagbe, Goncalves – Pîrvu, Charpentier, Luvambo
Rezerve: Șerban, Micovschi, Tudose, Rădescu, Idowu, Dulcea, Balaure, Sandu, Bălașa
Antrenor: Bogdan Andone
FC Botoșani: Anestis – Bayeye, Miron, Diarra, Ilaș – De Vega, Petro, Ongenda – Roland, Dumiter, Mitrov
Rezerve: Gurău, Diaw, Sadiku, Creț, Papa, Bordeianu, Da Silva, Preda, Bodișteanu, Kovtaliuk, Markovic, Mailat
Antrenor: Marius Croitoru
Stadion: Orășenesc, Mioveni / Capacitate: 5.948 locuri
Arbitru: Florin Andrei (Mureș) / A1: Mihai Marius Marica (Bistrița-Năsăud) / A2: Adrian Ghinguleac (București)
Arbitru rezervă: Ovidiu Mazilu (Satu Mare)
Observator arbitri: Cristian Nica (Prahova)
Arbitru VAR: Cristina Trandafir (București)
Arbitru AVAR: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava)
{{text}}