Sporturi   •   Tenis   •   US OPEN

Gata cu hegemonia europeană? Cuvinte mari, înainte de finala US Open, de la omul care l-a învins pe Federer

Juan Martin del Potro, în stânga / foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  sâmbătă, 12 septembrie 2026

Fostul tenisman argentinian Juan Martin del Potro (37 de ani) este convins că americanul Ben Shelton poate câștiga US Open și, implicit, să încheie hegemonia europeană în turneele de Grand Slam. Sud-americanul este ultimul non-european care a triumfat la simplu masculin într-o astfel de competiție, la US Open 2009, când l-a învins pe Roger Federer.

Finala US Open 2026 îi va pune față în față pe neamțul Alexander Zverev, ajuns în ultimul act la 3 dintre cele 4 turnee de Grand Slam în acest an, și americanul Ben Shelton, la prima lui apariție într-o finală de asemenea anvergură.

Shelton a ajuns aici trecând de conaționalul Frances Tiafoe, 4-6, 6-3, 6-3, 7-5.

Dacă ar câștiga, ar deveni pe de-o parte primul american triumfător într-un turneu de Grand Slam după 23 de ani, de la Andy Roddick în 2003, și pe de altă parte primul câștigător de Grand Slam din afara Europei după 17 ani, de la Juan Martin del Potro în 2009. Argentinianul îl învingea atunci pe Roger Federer, 3-6, 7-6 (5), 4-6, 7-6 (4), 6-2.


Campion de Grand Slam din afara Europei după 17 ani?!

Acum analist la US Open pentru varianta latino-americană a televiziunii ESPN, Del Potro este convins că Shelton va putea încheia hemegonia europeană. Nu îi va fi ușor, cel puțin dacă ne raportăm la istoricul duelurilor directe cu adversarul din finala de duminică seara, Alexander Zverev: 0-5.

„Cunoașteți istoria; a fost era «Big Three» (n.r. - Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic), ceva de neegalat. Dar tenisul american are potențialul de a rupe acest tipar. Există atât de mulți jucători buni acum cu potențialul de a deveni campioni de Grand Slam și cred cu sinceritate că Tiafoe sau Shelton o pot face”, a afirmat Del Potro înaintea semifinalei Tiafoe - Shelton, conform ESPN.

În altă ordine de idei, argentinianul pare să se bucure de noul său rol:


„Este minunat să fiu din nou la New York. Este un loc special pentru mine. Mă bucur că sunt încă privit aici ca un campion care a reușit să câștige US Open într-o perioadă în care tenisul masculin era dominat de trio-ul Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic.

Nu am încă suficientă experiență în analizarea meciurilor pentru televiziune, dar îmi place această muncă”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.