Weekendul Marelui Premiu al Spaniei de la Madrid a început promițător pentru Mercedes, însă George Russell nu au reușit să păstreze ritmul până la capăt.
- Sâmbătă, de la 13:30, va avea loc ultimul antrenament liber, iar calificările vor avea loc de la 16:45.
- Marele Premiu de Formula 1 de la Madrid, care va avea loc în premieră, se va desfășura pe 13 septembrie, de la ora 15:00. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Antena 1 și platforma AntenaPLAY
Russell a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere de la Madrid, dar în a doua sesiune s-a clasat abia pe locul cinci.
Russell, doar locul 5 în a doua sesiune de antrenamente libere de la Madrid
În același timp, coechipierul său, Kimi Antonelli, a dominat clasamentul, după ce Russell și-a întrerupt primul tur rapid cu anvelope soft în timpul simulărilor de calificare.
Pilotul britanic a sugerat că ar putea „reveni” asupra modificărilor pe care echipa le-a făcut la monopostul său în antrenamentele de vineri pentru Marele Premiu al Spaniei.
Russell, doar locul 5 în a doua sesiune de antrenamente libere de la Madrid/ Foto: InstagramRussell, înainte de MP al Spaniei: „S-ar putea să revenim la setările anterioare”
După o ajustare a aripii față, Russell a înregistrat al cincilea cel mai bun timp în al doilea său tur cu același set de anvelope soft.
Un alt factor important pe care echipele trebuie să-l ia în considerare pe circuitul „Madring” este nivelul ridicat de uzură a anvelopelor.
„Am început bine în prima sesiune de antrenamente, iar mașina a fost puternică de la bun început. Am făcut câteva modificări pentru a doua sesiune, dar nu sunt sigur că acestea au îmbunătățit monopostul, așa că s-ar putea să revenim la setările anterioare”, a declarat el.
„Marea problemă este degradarea anvelopelor. A fost foarte mare în prima sesiune de antrenamente și, deși a scăzut în a doua, virajul lung 12 pune cu adevărat anvelopele sub presiune și va fi dificil de gestionat duminică. Acesta este un aspect pe care trebuie să-l stăpânim dacă vrem să fim în luptă în acest weekend.”
George Russell: „Așteptăm cu nerăbdare restul weekendului”
„Așteptăm cu nerăbdare restul weekendului. Depășirile în stinturile lungi au fost foarte dificile, așa că sesiunea de calificări va fi de mare importanță. Am arătat decent într-un tur rapid, dar din cauza asfaltului neted de aici nu a fost întotdeauna ușor să facem anvelopele să funcționeze încă din primul tur.
Acesta este un aspect la care vom lucra peste noapte și în a treia sesiune de antrenamente. Sperăm să putem intra în lupta pentru pole position”, a mai spus pilotul Mercedes.
Va fi o pistă foarte solicitantă. Nu știu ce să zic despre depășiri, nu sunt sigur că vor fi prea multe, dar sper să mă înșel. Cred însă că provocarea de a pilota pe un astfel de circuit va fi una dintre cele mai interesante ale sezonului.
- Charles Leclerc, pilot Ferrari
Kimi Antonelli: „Depășirile vor fi probabil o adevărată provocare”
După ce a dominat a doua sesiune de antrenamente libere pe noul circuit al Marelui Premiu al Spaniei, depășindu-i pe piloții Ferrari Charles Leclerc și Lewis Hamilton, Antonelli a comentat provocarea tehnică a traseului și cât de crucială va fi viteza într-un singur tur.
Layout-ul circuitului de la Madrid„Este un circuit foarte fain de pilotat. O adevărată provocare pentru noi, piloții, cu multe viraje de mare viteză și ziduri apropiate”, a spus el.
Trebuie să fii foarte precis cu traiectoriile și bun la frânare. Este foarte ușor să blochezi roțile, deoarece sunt multe locuri unde frânezi și virezi în același timp. Este o provocare distractivă, care îmi place”, a spus colegul lui Russell.
Am avut o primă zi bună aici, dar mai este mult de lucru înainte de restul weekendului. Va fi dificil să menținem anvelopele duminică, iar depășirile vor fi probabil o adevărată provocare. Acest lucru face ca munca noastră la un tur rapid sâmbătă dimineață să fie și mai importantă. Ne vom concentra pe asta peste noapte, dar vom urmări să avem și o mașină de cursă bună pentru duminică.
-Kimi Antonelli, pilotul Mercedes
Clasamentul general al piloților
- Kimi Antonelli (Mercedes) – 267 de puncte
- George Russell (Mercedes) – 201
- Lewis Hamilton (Ferrari) – 191
- Lando Norris (McLaren) – 171
- Charles Leclerc (Ferrari) – 155
- Max Verstappen (Red Bull Racing) – 127
- Oscar Piastri (McLaren) – 116
- Isack Hadjar (Red Bull Racing) – 71
- Liam Lawson (Racing Bulls) – 51
- Pierre Gasly (Alpine) – 41
- Arvid Lindblad (Racing Bulls) – 29
- Franco Colapinto (Alpine) – 21
- Oliver Bearman (Haas) – 18
- Gabriel Bortoleto (Audi) – 10
- Nico Hulkenberg (Audi) – 6
- Carlos Sainz (Williams) – 6
- Alex Albon (Williams) – 5
- Esteban Ocon (Haas) – 3
- Fernando Alonso (Aston Martin) – 3
- Yuki Tsunoda (Racing Bulls) – 1
- Lance Stroll (Aston Martin) – 0
- Valtteri Bottas (Cadillac) – 0
- Sergio Perez (Cadillac) – 0
{{text}}