International   •   Campionate   •   SERIE A

Premieră nedorită pentru Bîrligea în Serie A

Daniel Bîrligea / FOTO: Imago

Articol de Sebastian Vasile, Mihai Șovei   —  sâmbătă, 12 septembrie 2026

Genoa, echipa la care Dan Șucu este acționar majoritar, și Frosinone, la care atacantul român Daniel Bîrligea a ajuns în această vară, au remizat, scor 1-1, în runda cu numărul 4 din Serie A.

Pentru prima dată de când a ajuns în Italia, Daniel Bîrligea a fost rezervă neutilizată.

Fără Daniel Bîrligea pe teren, Frosinone a remizat pe terenul lui Genoa

În căutarea primei victorii în noul sezon din Serie A, gazdele au început mai bine meciul. Baldanzi a înscris pentru Genoa, dar reușita a fost anulată din cauza unei atingeri cu mâna a lui Osmajic, cel pe la care a trecut mingea înainte de gol.


Oaspeții au trecut rapid peste momentul complicat din startul partidei, iar în minutul 14, în urma unui contraatac rapid, Schmid i-a pasat lui Kvernadze, iar georgianul și-a depășit adversarul din preluare și a deschis scorul.

Pe finalul primei reprize, fără să mai fi creat prea mult pericol la poarta adversă, Genoa primește șansa egalării: lovitură de pedeapsă primită după ce un fundaș al oaspeților a blocat cu mâna dreaptă un șut expediat de la marginea careului.

Colombo nu a cadrat execuția, iar „grifonii” au ratat șansa egalării. Oaspeții au profitat și au intrat la vestiare cu avantaj minim pe tabelă.

La fel ca în startul meciului, Genoa a fost echipa mai activă și în startul reprizei secunde. În minutul 50, în urma unui corner executat perfect, Vasquez a trimis mingea puternic în poartă și a egalat. De data aceasta golul a fost validat.


Aproape de finalul meciului, în timp ce Genoa căuta golul victoriei, Vasquez, cel care a egalat, a fost eliminat după ce a văzut al doilea cartonaș galben.

Imediat după această decizie a arbitrului, antrenorul lui Frosinone a făcut a cincea schimbare, astfel că Daniel Bîrligea a rămas rezervă neutilizată.

VIDEO. Rezumatul meciului Genoa - Frosinone

Până la final nu s-a mai marcat, iar scorul a rămas 1-1. În urma acestui rezultat, Frosinone ocupă locul 7, cu 7 puncte, în timp ce Genoa se află pe poziția cu numărul 19, cu un singur punct.

FINAL » Genoa - Frosinone 1-1

Final la Genova: 1-1! Fără Daniel Bîrligea la Frosinone, Genoa lui Dan Șucu obține primul punct în noul sezon din Serie A.

Min 87: Frosinone a făcut toate schimbările, astfel că Daniel Bîrligea rămâne rezervă neutilizată.

Min 87: Vasquez, marcatorul golului lui Genoa, vede al doilea galben și este eliminat.

Min. 50: GOL GENOA! La scurt timp după revenirea de la vestiare, în urma unui corner executat perfect, Vasquez trimite mingea puternic mingea în poartă și egalează.

Pauză la Genova: 0-1!

Min. 45+1: Colombo trimite pe lângă poartă! Penalty ratat!

Min. 45: fără să fi creat prea mult pericol la poarta adversă până acum, Genoa primește șansa egalării. „Centralul” este chemat la margine să revadă o fază de potențial penalty și arată spre punctul cu var. Motivul? Un fundaș al oaspeților a blocat cu mâna dreaptă un șut expediat de la marginea careului.

Min. 14: GOL FROSINONE! Dacă al „Grifonului” nu s-a pus, acesta contează pe tabelă! Oaspeții poartă un contraatac rapid, Schmid îi pasează lui Kvernadze, georgianul își depășește adversarul din preluare și deschide scorul.

Min. 7: Baldanzi a înscris pentru Genoa, dar golul este analizat. Ofsaid? Nu, o atingere cu mâna a lui Osmajic, care a fost căutat din autul de margine. În cele din urmă, reușita este anulată.

Start de meci la Genova!

Genoa - Frosinone, echipe de start:

GENOA (3-5-2): Bijlow - Marcandalli, Ostigard, J. Vasquez (cpt.) - Ehizibue, Frendrup, Baldanzi, Sow, Ellertsson - Colombo, Osmajic

Rezerve: Stolz, Sommariva - Vitinha, Wiafe, H. Traore, Sabelli, Puczka, Otoa, Mitaj, Meichtry, Junior Messias, El Shaarawy, Drameh, Amorim

Antrenor: Daniele De Rossi

FROSINONE (4-3-3): Palmisani - Oyono, Calvani, Cittadini, Bracaglia - Masini, Schmid, Calo - Ghedjemis, Raimondo, Kvernadze

Rezerve: Pisseri, Desplanches - Akpoguma, Amey, Bobcek, Bîrligea, Cichella, El Azzouzi, Fayed, Fini, Hasa, Monterisi, Tchato, A. Terzic, Zerbin

Antrenor: Massimiliano Alvini

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.