Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Dănciulescu și Săpunaru, dialog în contradictoriu în direct: „Rapid nu m-a convins, DInamo e la alt nivel” vs. „A câștigat dintr-o ocazie”

Articol de Sergiu Alexandru   —  duminică, 13 septembrie 2026

După Rapid – FC Voluntari (2-1), Ionel Dănciulescu și Cristi Săpunaru nu s-au pus de acord în privința echipelor care i-au impresionat până acum.

În timp ce fostul fundaș din Giulești a lăudat modul în care Rapid a jucat în cele 9 etape și faptul că își creează multe ocazii, fostul atacant al lui Dinamo este de părere că ratările înseamnă, de fapt, o problemă și că Rapid nu e la nivelul formației lui Nuno Campos. Iar cei doi, la emisiunea „DigiSport Special”, au avut un dialog în contradictoriu.

Ionel Dănciulescu: „Pe mine, Rapid nu m-a convins în totalitate că în acest moment e o echipă care să producă un fotbal spectaculos și ofensiv și să aibă șanse mari la câștigarea campionatului. E devreme, dar parcă mă așteptam la mai mult.”

Cristi Săpunaru: „Nu sunt de acord. E devreme, e etapa a noua doar. Nicio echipă...”

Ionel Dănciulescu: „Din punctul meu de vedere, Dinamo e la alt nivel.”

Cristi Săpunaru: „Dinamo câștigă pe Giulești dând gol dintr-o singură ocazie. Rapid a avut cinci. Nu iau din meritele lui Dinamo. Sunt trei echipe care se bat la campionat.”


Ionel Dănciulescu: „Eu vorbesc doar ce am văzut în momentul de față, din punctul de vedere al jocului.”

Cristi Săpunaru: „Sunt Rapid, Dinamo și Craiova.”

Ionel Dănciulescu: „În acest moment, Dinamo joacă cel mai bun fotbal. Cel mai solid. Au câștigat cu Craiova, Rapid, FCSB și U Cluj.”

Cristi Săpunaru: „Eu nu iau din meritele lui Dinamo...”

Ionel Dănciulescu: „Eu vorbesc din ce am văzut în aceste nouă etape.”

Cristi Săpunaru: „La ora asta, Rapid e echipa cu cele mai multe ocazii pe meci. Cu FC Voluntari a avut 7 ocazii și a dat două goluri, cu Dinamo a avut 5 și a luat bătaie. La Galați a avut 3 ocazii mari și a dat gol la ultima fază. Rapid, chiar dacă nu produce un fotbal spectaculos, are ocazii. Ajunge acolo.”

Cristi Săpunaru: „În sezonul trecut, Rapid a avut un antrenor pe care lumea l-a perceput ca fiind pragmatic. Avea două ocazii, dădea un gol și câștiga meciul. A venit Pancu, s-au schimbat mulți jucători și acum echipa are 7-8 ocazii și dă un gol sau două. Înseamnă că Pancu e în căutarea oamenilor care din două ocazii dau un gol.”

Ionel Dănciulescu:Dar nu e vorba și de calitatea anumitor jucători? Ca să marchezi, trebuie să ai o calitate. Ai nevoie și de precizie și eficacitate. Uite cazul lui Stojilkovic. E un atacant bătăios, dar are nevoie de multe ocazii pentru a marca. Ca atacant, la una-două ocazii, trebuie să înscrii. E literă de lege! Dacă azi dădea gol la prima ocazie, echipa avea mai multă încredere, iar jocul era diferit. Și Dobre a avut ocazii bune. Vorbesc la modul general. Decizia finală nu e cea mai reușită.”


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.