La plecarea lui Tavi Popescu (23 de ani) în Grecia, impresarul lui a dat detalii despre negocieri.
Scos din calcule la FCSB, Popescu merge sub formă de împrumut la Levadiakos, unde va fi antrenat de Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Iar impresarul lui, Florin Vulturar, a vorbit despre negocieri, dezvăluind cum s-a ajuns la un acord cu Levadiakos și de ce mijlocașul nu a ajuns la CFR Cluj.
VIDEO. Florin Vulturar: „Tavi Popescu poate semna cu o echipă mai mare”
„Pentru el e o șansă foarte mare să joace într-un campionat foarte puternic. Depinde doar de el dacă o să fie 100% conectat la fotbal. Eu zic că poate face o figură foarte frumoasă acolo și să rămână acolo. De ce nu? E foarte ușor să-l vadă cineva acolo și să semneze cu o echipă mult mai mare.
La talentul lui, el poate să joace oriunde. Ce talent are! E incredibil! Dacă o să muncească mai mult, eu zic că poate cu siguranță să joace la orice echipă din Grecia.
Cel mai important e că merge într-un campionat bun, în care poate să-și demonstreze talentul și calitățile. Discuții au fost cu alte două echipe din Grecia. În acest timp m-au sunat Elias și Pintilii, dar era să mergem în altă parte, la Volos. Când am auzit de interesul lui Levadiakos, am zis că e mult mai bine să meargă acolo, că îl cunoaște antrenorul și că știe și câțiva colegi.
L-a vrut și Șumudică, m-a sunat. Dar au fost probleme la CFR, cu transferurile”, a spus Florin Vulturar.
Levadiakos are un start foarte greu de campionat cu Elias Charalambous la cârmă - este pe ultimul loc, cu 0 puncte în trei meciuri, fără gol marcat și un golaveraj -8
Elias Charalambous a optat în această vară să-și aducă mai mulți foști elevi de la FCSB: cu formația din prima ligă a Greciei a mai semnat și Alexandru Pantea, dar și Adrian Șut.
{{text}}