David Irimia, fundașul în vârstă de 20 de ani de la Dinamo, și-a spus povestea în cadrul emisiunii GSP U21. Acesta a vorbit despre începuturile sale în fotbal, despre familie, despre legătura cu fratele geamăn, dar și despre momentele dificile prin care a trecut odată cu transferul la gruparea din „Ștefan cel Mare”.
David și Alexandru Irimia au fost nedespărțiți până în vara acestui an, când David a revenit la Dinamo, iar Alex a rămas, sub formă de împrumut, la Metaloglobus, în Liga 2.
În acest sezon din Superliga, fundașul lui Dinamo a bifat 8 meciuri în cele 9 etape disputate până acum și speră să o țină tot așa. Mai mult decât atât, își dorește să obțină cel puțin un trofeu cu Dinamo la capătul acestei stagiuni.
- David, când ai început fotbalul?
- Am început acum foarte mulți ani. Țin minte că eram cu fratele meu acasă și ne-a luat bunica noastră de mână. Era un teren prin apropierea casei noastre și, întâmplător, am dat peste antrenorul de la clubul acela. Bunica noastră s-a dus la el și l-a întrebat dacă poate să ne ia și pe noi să ne jucăm, să ne ocupăm timpul. Antrenorul respectiv a spus că da, că facem treaba aceasta posibilă, și de acolo a pornit totul. Am făcut două antrenamente acolo și pe urmă am fost la un alt club, în apropierea casei.
- Părinții tăi ce au spus?
- Tata e un mare pasionat de fotbal, încă de când era și el mic. A jucat și el fotbal în tinerețe, doar că nu la un nivel foarte ridicat, și el ne-a indus pasiunea asta pentru fotbal. La început erau foarte fericiți că făceam mișcare, că ne împrieteneam cu copiii, interacționam cu persoane, și asta îi bucura foarte mult.
- Jucați fotbal pe stradă, în curtea școlii?
- Da, în curtea școlii, pe stradă la noi acolo, băteam mingea toată ziua. La antrenamente, tot timpul abia așteptam să avem antrenament, să ne jucăm, să ne întâlnim cu colegii...
Legătura cu fratele geamăn
- Tu ai un frate geamăn, Alex, și ați început împreună acest sport. Ce înseamnă că ați început acest drum împreună?
- Da, noi totul am făcut împreună. Până acum o lună am făcut totul împreună și, nu știu, ne-a ajutat foarte mult că ne-am avut unul pe altul. Și în continuare ne avem, că nu am plecat, să zicem, unul din București sau ceva, suntem în continuare acasă și ne avem unul pe altul. Pentru noi e foarte importantă treaba aceasta, că ne ajutăm cu sfaturi, cu ceea ce greșim, ne spunem unul celuilalt și a contat enorm de mult.
- Cum era când erați mici? Era o competiție între voi, în curtea școlii sau la prima echipă la care ați jucat?
- Nu, pentru noi cel mai important era să fim noi amândoi cei mai buni. Între noi nu cred că a existat niciodată o competiție la modul să fie unul dintre noi mai bun decât celălalt. A existat o competiție gen să ne motivăm unul pe celălalt să fim mai buni, dar niciodată să fiu eu mai bun decât Alex sau Alex mai bun decât mine, pentru că eu zic că amândoi suntem la fel de buni și amândoi o să reușim lucruri, eu zic, foarte importante în fotbal.
- Antrenorii cum se descurcau cu voi? Vă recunoșteau? Vă recunoșteau cu greu, cum era?
- La început, antrenorii, când ne cunosc, e clar că e puțin mai dificil până să ne deosebească, dar cu timpul și odată ce vezi niște deosebiri, e destul de ușor să-ți dai seama care-i care. L-am avut pe mister Mihai Teja, căruia i-a luat o perioadă destul de lungă să ne deosebească, dar într-un final a reușit și el să facă treaba aceasta, după câteva luni.
Cum a ajuns la Dinamo
- Primul club profesionist. Când a venit acest moment? Când ați ajuns?
- La Dinamo, în 2019, într-o vară. Țin minte că noi ne doream foarte mult să facem pasul... noi am fost la Dan Chilom când eram mici și ne doream foarte mult să facem pasul la o echipă cu pretenții, să zic așa, și ne-am dorit foarte mult să fie Dinamo. În 2019 am ajuns acolo și și în momentul acesta suntem legați de aceste culori, de acest club.
- Erați dinamoviști de mici? Familia era dinamovistă?
- Da. Țin minte că era și un antrenor atunci la Dinamo, nu la grupa noastră de vârstă, pe care îl cunoșteam. Și acest lucru a contat, că ne-a spus care sunt condițiile aici, că e o vizibilitate mult mai bună pentru noi să progresăm în carieră, și a contat foarte mult și treaba aceasta, nu doar că eram noi dinamoviști, să zic așa.
- Voi ați crescut la acest club. Cum a fost primul impact cu vestiarul? Când ai intrat pentru prima oară în vestiarul lui Dinamo, cum a fost?
- Da, am intrat prima dată în vestiarul echipei mari când Dinamo traversa o perioadă foarte grea. Țin minte, era 2022, octombrie parcă, sau ceva de genul, și era o perioadă foarte grea: cu Liga 2, nu erau condiții, nu erau banii la zi, era o perioadă foarte dificilă. Am trecut și noi prin niște momente grele, să zic așa, în vestiar, când poate nu eram băgați în seamă, doar că pe noi ne-au ajutat foarte mult și momentele acestea, ca să ne adaptăm cu fotbalul la seniori. Important e că am fost acolo de mici, abia împliniserăm 16 ani, și eu zic că a contat foarte mult lucrul acesta.
- Erau fotbaliști pe care îi urmăreai la televizor de mic și i-ai întâlnit în vestiar? Cum a fost să-ți împlinești practic un vis, să te întâlnești cu jucătorii în vestiarul lui Dinamo, pe care îi urmăreai?
- Da, păi și când am intrat prima dată în vestiar la echipa mare, țin minte că ne uitam la televizor și era Patriche, pe care îl știam de la televizor, erau mai mulți, nu mai țin minte acum cine mai era... Dar știu că erau mai mulți pe care îi vedeam la televizor și a contat, adică a fost ceva foarte... că am reușit să stăm cu ei zi de zi. Îi vedeam la televizor și pe urmă să stăm cu ei zi de zi.
- Ce antrenor a contat pentru tine în perioada junioratului?
- Toți antrenorii au fost importanți pentru mine, absolut toți ne-au ajutat și pe mine și pe fratele meu să învățăm lucruri noi, să ne dezvoltăm. Chiar dacă au fost și momente mai puțin bune în junioratul nostru, tot la fel, am învățat să le depășim și am învățat că nu e totul atât de ușor cum ne doream. Trebuie să trecem și prin niște perioade mai grele și eu zic că toți antrenorii au fost importanți pentru mine.
A trăit momente dificile la Dinamo
- Care a fost cea mai grea perioadă din timpul junioratului? Dar cea mai frumoasă?
- Cea mai grea perioadă... țin minte că venisem la Dinamo și în primul an nu prea jucam. Adică eu am venit cu speranța că o să joc toate meciurile, toate minutele, și că o să fie totul roz și așa mai departe, și nu a fost chiar așa, cel puțin în primul an. Eram foarte frustrat, să zic așa, pe tema asta, mai ales că nu știam cum să-mi gestionez emoțiile. Veneam foarte supărat acasă, îi ziceam lui tata că nu mai vreau, că nu-mi place, că vreau să plec, că nu-mi place situația în care sunt. A contat foarte mult că am trecut și prin situația aceasta, că e imposibil într-o carieră de fotbalist să joci tot timpul, tot timpul, tot timpul, și e important că m-am lovit și de chestia asta când eram mai mic.
- Tu ai fost la Dinamo în cea mai grea perioadă pentru acest club. Povestește-mi puțin perioada aceea. Cum a fost pentru vestiarul Dinamo, pentru tine, un tânăr jucător?
- Eu atunci nici nu cred că conștientizam atât de mult că Dinamo trece printr-o perioadă atât de grea. Adică știam că trece printr-o perioadă foarte grea, că nu a retrogradat niciodată echipa în 75 de ani. Doar că pentru mine a fost, și pentru mine și pentru Alex, a fost o șansă că a retrogradat Dinamo și am reușit să facem pasul spre echipa mare. Adică pentru Dinamo a fost ceva rău, dar pentru noi a fost ceva bun, mai ales că am și debutat, am și jucat niște meciuri în play-off-ul Ligii 2 și am reușit să promovăm la finalul sezonului.
- Promovarea. Cum a fost?
- Da, promovarea cu Dinamo eu zic că e una dintre... la fel cum a fost și promovarea cu Metaloglobus, eu zic că e una dintre cele mai mari realizări ale noastre în cariera scurtă pe care o avem până acum, și cea mai frumoasă, mai ales că toată lumea o aștepta, și toți suporterii, și absolut toată lumea.
- Cum a fost colaboarea cu antrenorul Ovidiu Burcă?
- Da, noi am avut o relație foarte bună cu el, ne-a ajutat foarte mult, am crescut... Adică el a fost primul antrenor care ne-a promovat la seniori și din primul minut când am pășit aici la Săftica ne-a spus că el o să ne dea toată încrederea, noi să fim serioși, să ne facem treaba noastră și să ascultăm de sfaturile lui, și 100% o să fim bine.
- A urmat apoi o perioadă în care ai fost împrumutat, atât tu, cât și fratele tău. Cum a fost perioada aceea în care ați fost împrumutați la Metaloglobus? Cât de mult v-a ajutat această experiență?
- Da, înainte de împrumut a mai fost un sezon întreg în care eu nu am jucat niciun minut. A început sezonul cu mister Ovidiu Burcă, am jucat un singur meci în Cupă și pe urmă a venit mister Kopic și nu am prins niciun minut până la sfârșitul sezonului. La fel, eram mic și am fost foarte dezamăgit, la fel veneam foarte supărat acasă, îmi doream foarte mult să plec, să joc, să mă bucur de fotbal. În următoarea vară s-a ivit oportunitatea aceasta la Metaloglobus, mai ales că a fost și un club din București, și țin minte că am vorbit cu mister Zicu. De când am ajuns am simțit așa o căldură din partea dânsului și o încredere de care eu aveam foarte multă nevoie în momentul acela. Am început campionatul foarte bine și au urmat doi ani la Metaloglobus în care noi ne-am dezvoltat enorm de mult. Am trecut prin multe, am căpătat experiență și eu zic că ne-a ajutat. A fost fix ceea ce aveam noi nevoie pentru a face următorul pas. Pentru Alex acum poate mai e nevoie de un sezon să facă următorul pas, dar sunt sigur că va veni și pentru el.
- Ai amintit de perioadele în care nu ai jucat, în care nu aveai minute. Ce te ajuta psihic pe tine în acele momente? Cine te ajuta, cine îți dădea sfaturi?
- Familia mea, dintotdeauna părinții mei, frații mei... Alex și cu mine mai avem un frate mai mare, Cosmin. Au fost întotdeauna alături de mine și asta a contat cel mai mult. Când veneam acasă simțeam nevoia să mă descarc, să vorbesc tot ce am pe suflet, pentru că chiar a fost o perioadă foarte grea pentru mine. Eu joc fotbal să mă bucur în primul rând de fotbal, îmi place, e viața mea fotbalul și nu-mi place să stau, să mă uit sau să stau pe bancă. A contat foarte mult că i-am avut pe ei și au reușit să-mi țină cumva moralul sus.
A promovat cu Metaloglobus și s-a întors la Dinamo, dar singur
- Și la Metaloglobus ai jucat constant, ai dat și goluri... Cum te simțeai acolo?
- Asta a fost... ăsta e cel mai important lucru pentru mine în fotbal: să joc, să mă bucur, să mă simt apreciat. Cred că pentru orice fotbalist, că asta vorbeam și cu Alex, e cel mai important să ai încredere din partea antrenorului, din partea colegilor, să te simți bine, să simți că ești important. Cel mai important lucru.
- Și ați reușit promovarea cu Metaloglobus! Din nou, un lucru unic în Superligă.
- Eu nu mă gândeam niciodată că o să fie ceva mai frumos decât promovarea cu Dinamo. Adică, când am promovat cu Dinamo, am zis că ăsta cred că o să fie unul dintre cele mai... din toată cariera, știi? Doar că promovarea aceasta cu Metaloglobus a fost ceva pur și simplu wow, pentru că, fiind un club mic, absolut nimeni nu se aștepta! Doar noi și mister Zicu ne așteptam. Noi ne antrenam în fiecare zi și noi vedeam ce putem realiza. Am crescut, am crezut în noi și asta a făcut diferența și am reușit să promovăm.
- După împrumutul la Metaloglobus, ai revenit la Dinamo. Cum a fost această revenire? Ce diferențe ai găsit față de ultima perioadă?
- Sunt diferențe mari, mai ales că s-a schimbat și obiectivul. Eu când am plecat de la Dinamo, noi abia am evitat retrogradarea la barajul cu Csikszereda. Acum se dorește câștigarea campionatului chiar, și e clar că s-au făcut multe schimbări și am simțit multe schimbări, doar că sunt pregătit de toate lucrurile acestea.
- Tu ai rămas la Dinamo din această vară, însă fratele tău a fost din nou împrumutat la Metaloglobus. Grea despărțirea aceasta de fratele tău, Alex?
- Grea, grea despărțirea, doar că benefică, să zic așa, pentru el mai ales. Pentru că, fix cum ziceam și mai devreme, noi vrem să jucăm în primul rând, să avem bucurie, să avem zâmbetul pe buze. Când joci, nu știu, e altfel. Decât să stai, să-ți aștepți rândul, să stai cu gândul că poate nu o să joci niciun meci sau că poate o să joci 4-5 meciuri până la sfârșitul sezonului și după ce o să faci... Pentru el eu zic că e o decizie foarte bună, sunt convins că o să-l ajute să facă și el pasul. Dacă nu în iarnă, în vara viitoare sunt convins că o să facă pasul la ceva mult, mult mai bun.
- Mergi să-l susții la meciuri?
- Da, la fiecare meci, când am posibilitatea, când nu sunt plecat în deplasări sau am meci în aceeași zi, la fiecare meci mă duc la el să-l susțin, să fiu alături de el.
- Dar pe tine te ajuta mai mult să fii cu el pe teren? Te simțeai mai relaxat? Cum te simțeai cu el pe teren?
- Da, e clar că atunci când sunt alături de el mă simt mult mai bine, e clar, pentru că suntem gemeni. Doar că trebuie să ne obișnuim și să ne dăm seama că nu trebuie să facem totul împreună, chiar dacă, să zic așa, împreună suntem mai buni, știi? Doar că asta e ideea, trebuie să ne obișnuim și așa.
- Aveați momente când vă reproșați anumite lucruri?
- Da, ne mai reproșam, mai ales că noi doi mai și rămâneam după antrenamente să ne mai creăm conexiuni, să mai vedem ce mai facem în meci să putem să facem diferența. Și poate mai erau momente în meci când nu prea ne ieșea și ne reproșam unul celuilalt, doar că reproșurile acestea nu erau atât de negative sau atât de urât spuse, cât mai mult să ne ajutăm să devenim și mai buni.
- Ce ai învățat de la fratele tău?
- Să nu renunț niciodată și, nu știu, am învățat că pot să fac orice îmi propun. Mai ales că sunt lucruri pe care el poate le făcea mai bine decât mine și îmi doream să le fac și eu, și invers. Asta am învățat: dacă el poate să facă asta, pot și eu 100%.
Următorul pas: transferul în străinătate
- Care ar fi calitățile tale? La ce consideri că ești foarte bun ca fotbalist?
- Nu știu, eu zic că sunt foarte calm și pot să iau decizia cea mai bună la fiecare fază. Și viteza, tehnica... acestea.
- Cum îți vezi cariera în următorii ani?
- Păi, în primul rând eu sper să fiu sănătos, ăsta e cel mai important lucru, și să reușesc să joc cât mai multe meciuri la Dinamo. Obiectivul meu e ca următorul pas să fie în afara României. Așa îmi văd cariera pe termen mediu, să zic așa.
- În ce campionat ți-ar plăcea să joci?
- Cel mai mult din campionatele acestea puternice îmi place campionatul Spaniei. Doar că dacă nu ar fi campionatul Spaniei, ar fi, să zic, un campionat premergător celui din Spania, adică Belgia sau Olanda, la fel, campionate care-mi plac.
250.000 €este cota de piață a lui David Irimia potrivit Transfermarkt
- Care e fotbalistul pe care îl urmărești și care, poate, îl ai ca model?
- Mie mi-a plăcut foarte mult de Dennis Man și mi-a plăcut ascensiunea lui, mai ales odată ce a plecat de la FCSB. La fel, a trecut și el prin niște perioade grele la Parma, doar că a reușit să facă niște sezoane bune, să plece în Olanda și acum am văzut că era aproape să plece la Lazio, înapoi la o echipă puternică. De el mi-a plăcut așa în mod special.
- Tu ai trecut și pe la naționalele de juniori. Este naționala mare un obiectiv?
- Da, bineînțeles, cred că pentru orice fotbalist român acesta e un obiectiv. Să joci pentru națională e cred că cel mai frumos lucru, că îți reprezinți țara și joci meciuri cu cei mai buni jucători din alte țări. Eu zic că e cel mai frumos lucru pentru un fotbalist să fie la echipa națională.
- Cum arată o zi obișnuită pentru tine?
- Păi, mă trezesc dimineața la 7:00, vin aici la Săftica, mănânc micul dejun, fac puțină sală, mai avem ședințe, analize video înainte de antrenament, ieșim la antrenament, facem antrenamentul, după mai facem puțină sală să mai încărcăm puțin când e cazul, pe urmă mergem la masă. Și dacă simt nevoia, mai stau aici să mai dorm la prânz și mai fac un antrenament după-amiază sau mai pe seară. Și cam aceasta e o zi de antrenament, să zic, din viața mea.
- Te antrenezi în plus?
- Da, îmi place întotdeauna să caut să mă îmbunătățesc și să-mi ridic nivelul. Asta dintotdeauna a fost o calitate pe care uite, cu Alex am dezvoltat-o. Adică întotdeauna noi am vrut să devenim și mai buni, și mai buni, și să căutăm lucruri la care am putea să devenim mai buni, să le antrenăm.
- Imaginează-ți că e ziua în care te retragi. Ce ți-ar plăcea să scrie Gazeta Sporturilor despre cariera ta? Ce titlu ți-ar plăcea să apară în Gazeta Sporturilor?
- Mi-ar plăcea să apară că „Se retrage unul dintre cei mai profesioniști fotbaliști români”. Adică mi-ar plăcea foarte mult să am eticheta asta, să zic, pe parcursul carierei mele: să dau dovadă de profesionalism și de seriozitate.
GSP U21 își propune să aducă în atenția iubitorilor de sport tinerele talente care promit să aducă medalii și să facă performanță pentru România. Fiecare episod este despre sportivi de perspectivă, mentalitate de campioni, ambiție și determinare, muncă și sacrificiu, disciplină și curaj, talent și pasiune.
Episodul cu David Irimia poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube Gazeta Sporturilor.
{{text}}