Când credeam că în ultima vreme fotbalul presupune doar încrâncenare și dinți scrâșniți, iată că un arbitru alungă norii de tensiune și ne arată că se poate și altfel
Vineri, Farul – UTA (4-2) stătea să înceapă, totul era pregătit, dar arbitrul Horia Mladinovici a zis că mai e vreme de o clipă de zăbavă. Cu totul neașteptat s-a dus către banca oaspeților și l-a îmbrățișat pe Adrian Mihalcea.
Apoi s-a dus dincolo, la gazde, și l-a îmbrățișat și pe Neluțu Sabău. Să nu uităm totuși că străbatem un timp în care (chiar recent, sâmbătă), un antrenor refuză să dea mâna după meci cu omologul său de pe cealaltă bancă, iar apoi chiar ne și explică de ce, gândindu-se că s-ar putea să nu înțelegem ce înseamnă de fapt rivalitatea...
Ideea e să-ți placă
Gesturile lui Mladinovici nu sunt singulare în ceea ce-l privește. Acum câteva runde, la Miercurea Ciuc, oferea cartonașele sale ca amintire unor copii din tribune. Poate așa e el, mai atașat emoțional de fenomen, mai bun la suflet.
Există riscul ca asemenea manifestări de efuziune să treacă drept teatrale, menite să impresioneze. Nu și dacă încerci să sapi în profunzimea personajului.
De pildă, Mladinovici evoluează ca atacant și dă goluri într-o echipă de veterani a Sportului Studențesc. La amatori. Nu contează liga, contează doar că-i place fotbalul.
Clasele sociale
Episodul de vineri, de la Ovidiu încearcă (bine ar fi dacă ar și reuși, deși e foarte greu) să facă pace între cele două clase sociale antagoniste ale fotbalului nostru, antrenorii și arbitrii.
Primii se plâng de rigiditatea celor cu fluierul, care le tot dau cartonașe că au depășit cu un centimetru spațiul tehnic. Ceilalți unt nemulțumiți că tehnicienii îi privesc cu suspiciune, la modul „lasă că știu eu că tu ești cu ăilalți”....
Gestul care detensionează
Nu se știe dacă după episodul cu Horia Mladinovici se va vorbi despre istorica pace dintre antrenori și arbitri. Probabil că nu, pentru că vor mai exista proteste, depășiri de spațiu tehnic, insulte, cartonașe, trimiteri în tribună.
Dar dacă ai tact din start și procedezi astfel din start, deja tai elanul celor de pe bănci, îi faci să se mai gândească o dată înainte de a protesta. Acea îmbrățișare rămâne proaspătă, parcă nu-ți vine să te repezi în omul care cu doar câteva minute în urmă ți-a dovedit prin gestul său că te apreciază.
Corvoadă sau pasiune?
Și de-aci încolo se deschide și mai larg subiectul. Depinde, ca arbitru, cum privești fenomenul. Dacă toți îți sunt rivali, dacă tu vrei să fii cel mai deștept dintre toți, dacă le spui „dispari” sau dacă ești încruntat de parcă ți s-au înecat corăbiile, înseamnă că ai o problemă.
Că ție de fapt nu-ți place fotbalul, că vezi în el doar ogorul pe care tu, prin prisma fuierului tău, ești cel mai tare.
Dacă dimpotrivă comunici și le arăți înțelegere jucătorilor, antrenorilor, spectatorilor, înseamnă că la tine nu funcționează totul doar pe algoritmul delegare-barem, ci mai intervine și pasiunea pentru fotbal. Iar dacă ești pasionat, îți ușurezi propria muncă, dar și pe a celor din jur.
În ultima categorie, cea a pasionaților, pe lângă Horia Mladinovici, îi putem include, prin ce-au făcut în ultima vreme, pe Andrei Moroiță, pe Marian Barbu, chiar și pe tânărul George Roman.
În prima categorie, cea a supăraților prin definiție, nici nu mai are sens să spunem cine e cap de listă, că o știe toată lumea...
{{text}}