După egalul dintre FCSB și Petrolul, 2-2 pe Arena Națională, Denis Drăguș a oferit imaginile serii în fața microfoanelor, când a venit cu una dintre fetițele sale pentru a răspunde la întrebările reporterilor.
Vârful în vârstă de 27 de ani a intrat pe teren în minutul 71 în locul lui David Miculescu, la 5 minute după ce petroliștii au egalat.
Denis Drăguș: „Sper să fiu la 100%, fiindcă nu e ușor după atât timp”
„Mă bucur că am debutat, sunt din nou acasă, cred că meritam să câștigăm. Sper să ne revenim, să începem să acumulăm puncte cât mai repede. Și eu să fiu 100%, fiindcă nu e ușor după atât timp în care nu am jucat.
Am mai jucat în bandă. Nu e ușor când nu ai meciuri și nici să intri direct în ritmul jocului. Indiferent de poziție, sper să fiu la 100% și să dau totul pentru echipă. E un sentiment plăcut să fii din nou acasă, să joci în fața suporterilor. Îmi doresc să răsplătesc încrederea oamenilor.
Sper să ajung la cât mai multe goluri. Nu e o presiune să ajung la 20 de goluri, e doar un obiectiv, vom vedea dacă îl ating. Nu e niciun fel de presiune, e dorința de a ajunge acolo, e un obiectiv”, a explicat Drăguș, imediat după partidă.
Drăguș a primit nota 5 de la reporterul GSP prezent la meci, aseară. „A avut un dribling, dar și o ratare lamentabilă. Se vede că are mult de recuperat, nu pot juca doar talentul și reclama”. Intrat prin telefon la Digisport, Gigi Becali a comentat scurt evoluția vârfului: „Ce e cu Drăguș? Dacă am dat 1 milion de euro salariu, e clar că am încredere în el”.
Ciprian Marica la GSP Live: „Dacă Drăguș nu face asta, va avea probleme”
„Sunt fan Drăguș, îmi place Drăguș. Calitățile pe care le are sunt deosebite față de toți ceilalți jucători români. Are cel mai potențial, însă, dacă nu va schimba ceva. L-am văzut aseară intrând pe teren și am văzut mulți jucători: dacă nu va schimba ceva va avea mari probleme. 20 de minute sunt suficiente pentru o părere. Are suportul tuturor și are nevoie de ceva timp să se adapteze din punct de vedere fizic. Am văzut că rupe ritmul, depășește jucătorii, dar dacă fizic nu va fi pregătit corect va avea probleme.
A jucat în bandă aseară. A venit jos să se apere. E bine să îți ajuți echipa, dar dacă nu poți... La tine contează partea de atac și ce realizări ofensive ai. Dacă nu reușești să marchezi, lumea își pune întrebări. Asta este meseria ta și de aceea ești cel mai bine plătit. Lumea se așteaptă să decizi jocul. Dacă te aperi prea bine, e un minus pe partea ofensivă. Acum îl dau exemplu pe Mutu.
Îl chinuia pe Raț în defensivă, dar decidea jocul ofensiv. Va fi un compromis. Pe faza defensivă contează mult experiența de a doza efortul. E foarte important. Le spuneam atacanților la Farul, lui Ișfan: Băi, alergi prea mult! Te sufoci în presinguri inutile și la tine nu contează. Contează alte lucruri.
Asta ar trebui să facă: să-și dozeze efortul, să stea bine fizic și să fie decisiv. Dacă va fi lamentabil, individualist... El are tendința asta. Așa au zis și cei din Turcia. Înțeleg că i s-a spus asta. Trebuie să-i integreze și pe ceilalți”, a explicat Ciprian Marica în studioul GSP Live.
{{text}}