Radu Popa, directorul general al Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”, a reacționat la postarea de pe contul de Facebook al Gazetei Sporturilor cu imaginile dezastrului de la Arena Națională, surprinse la FCSB - Petrolul 2-2.
- Septimiu Dan Radu Popa a fost consilier personal al lui Eduard Novak, în mandatul acestuia de Ministru al Sportului.
- El a fost numit la șefia Complexului Sportiv Arcul de Triumf în 2022, în ciuda faptului că, în 2018, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru delapidare și fals, într-un caz care a avut legătură cu funcția de director al Bursei Române de Mărfuri, pe care a deținut-o în trecut, scrie evz.ro.
Arena Națională și-a redeschis porțile pentru fotbal după aproape cinci luni. Și chiar dacă gazonul s-a prezentat în condiții excepționale, în spatele cortinei sunt imagini deplorabile, care au fost ținute departe de ochii edilului Ciprian Ciucu.
Saci de gunoi plini cu mizerie, tomberoane care nu erau strânse, sute de scaune rupte și distruse, depozitate acolo, plus scaunele fotoreporterilor, dar și cele din sala de conferință și sala de lucru pentru media, aruncate în parcarea subterană Arenei Naționale.
Radu Popa / sursă foto: Facebook
„Ciucu, imaginea de atotcunoscător al tuturor problemelor”
La postarea de pe Facebook-ul Gazetei a reacționat Radu Popa, directorul general al Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”.
„Poate că a venit momentul ca domnul primar general Ciprian Ciucu să lase puțin Facebook-ul, imaginea de atotcunoscător al tuturor problemelor Bucureștiului și explicațiile despre cine îl informează și cine nu îl informează și să înceapă, pur și simplu, să administreze. Pentru că imaginile publicate de GSP de la Arena Națională nu mai sunt despre comunicare. Sunt despre management”, scris Popa în comentariul său.
Mesajul lui Radu Popa, directorul general al Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”
Directorul care gestionează stadionul „Arcul de Triumf” pune niște întrebări.
„Cine conduce Primăria Municipiului București? Cine își alege echipa? Cine stabilește responsabilitățile? Cine cere rapoarte? Cine verifică dacă dispozițiile sunt executate? Și, mai ales, cine răspunde politic și administrativ pentru modul în care este gestionat cel mai mare stadion al României?”. Tot el dă răspunsul: „Primarul general”.
Popa continuă în postarea sa: „Dacă oamenii din subordine sunt neprofesioniști, îi schimbi. Dacă sistemul de raportare nu funcționează, îl reorganizezi. Dacă nu primești informațiile corecte, dispui verificări. Dacă un obiectiv de asemenea importanță este prost administrat, stabilești responsabilități. Asta înseamnă management public”.
Bucureștiul nu are nevoie de un primar care să descopere permanent, pe Facebook sau din presă, instituția pe care o conduce. Are nevoie de unul care construiește un sistem administrativ capabil să funcționeze. Și rezultatele se văd. După luni în care Arena Națională a fost scoasă din circuitul fotbalistic, nu s-a reușit nici măcar sincronizarea lucrărilor astfel încât derby-ul Dinamo-FCSB să poată reveni la timp pe cel mai mare stadion al țării. Arcul de Triumf a fost din nou cel care a ținut în picioare derby-ul Bucureștiului
Radu Popa, directorul general al Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”
Directorul arenei din București are în postarea sa de pe pagina Gazetei un mesaj vehement pentru primarul general, Ciprian Ciucu:
- După revenirea fotbalului pe Arena Națională, GSP ne arată imagini cu deșeuri, mizerie și probleme administrative într-un obiectiv care ar trebui să fie cartea de vizită sportivă a Capitalei. Aici nu mai este nevoie de încă o postare spectaculoasă. Este nevoie de administrație.
- Domnule primar, poate că problema nu este că nu vă spun ceilalți ce se întâmplă. Poate că problema este că un primar nu trebuie să aștepte să-i spună cineva. Trebuie să aibă mecanismele prin care să știe.
- Un primar general nu este comentatorul administrației pe care o conduce. Nu este observatorul propriilor probleme. Nu este reporterul neregulilor din propria instituție. Este omul care răspunde pentru ele. Așa că mai puțină imagine de atotștiutor interplanetar și intergalactic al Bucureștiului și mai multă administrație real.
- Mai puțini oameni aleși pentru obediență, imagine sau confort și mai mulți profesioniști care știu să administreze infrastructură publică.
- Pentru că, până la urmă, administrația are un criteriu foarte simplu de evaluare: rezultatul.
În finalul postării, Radu Popa încheie: „Când cel mai mare stadion al României ajunge subiect de presă pentru mizerie și dezorganizare, rezultatul spune mult mai mult decât o mie de postări pe Facebook. Arena Națională nu are nevoie de un influencer cu funcție de primar. Are nevoie de un primar care știe să o administreze”.
{{text}}