Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Nelu Varga a luat decizia care va dinamita vestiarul » Cui i se va achita primul salariu după intrarea în insolvență

CFR Cluj - FCSB / foto: Imago Images

Articol de Robert Vîrdol   —  marţi, 15 septembrie 2026

La CFR Cluj lucrurile rămân foarte complicate, chiar dacă recent s-a intrat în insolvență și, cel puțin teoretic, clubul nu mai are voie să acumuleze datorii noi. Ioan Varga, patronul clubului, vrea să achite un salariu, dar nu tuturor jucătorilor din lot.

Nelu Varga, aflat în vacanță o perioadă bună de timp, a stabilit un plan care să facă o primă plată salarială către jucători. Dar nu are bani suficienți încât să achite câte un salariu tuturor componenților lotului, astfel că s-a gândit la o listă de priorități.

Vin banii la CFR Cluj, însă doar pentru unii

CFR Cluj

Din informațiile obținute de GSP, finanțatorul celor de la CFR Cluj plănuiește să plătească un salariu, însă doar unora dintre fotbaliști, mai exact românilor. Varga a decis să-i prioritizeze pe români și să-i mai lase să aștepte pe străini, fiindcă aceștia din urmă nu sunt văzuți ca o amenințare care să divulge ce se întâmplă la club.

Odată cu plecarea lui Korenica și Muhar, dintre stranieri doar Simao Rocha mai este considerat important de către patron. El este singurul fotbalist străin care are șanse să primească o sumă de bani în aceleași timp cu românii.

Patronul vrea să îi protejeze pe tinerii cu potențial, care ulterior ar putea fi vânduți. Aici intră mai mult în discuție Biliboc, dar și Andres Sfait, care a început să prindă mai multe minute în actuala stagiune de campionat.

Rezultate negative pentru CFR Cluj în ultimele meciuri


După victoriile cu FCSB și Csikszereda, ardelenii au intrat din nou în impas și au remizat cu Farul Constanța, scor 0-0, iar mai apoi au pierdut cu 3-1 în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, echipă pe care o învinsese cu același scor în Cupă.

Acum, ardelenii vor juca sâmbătă contra celor de la FC Botoșani, echipă care are un punct în plus, dar și un meci în plus.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.