International   •   Campionate   •   BOLIVIA

Amenințat cu moartea pentru blat: „Dacă nu plătește o sumă sau nu primește trei goluri, familia sa va fi ucisă!”

Crescut în academia clubului, portarul Manuel Ferrel (24 de ani) a jucat 58 de meciuri la Guabira, primind 105 goluri

Articol de Daniel Scorpie   —  marţi, 15 septembrie 2026

Antrenorul echipei boliviene de primă ligă Guabira a declarat că portarul Juan Manuel Ferrel a primit amenințări cu moartea înaintea eșecului cu 0-6 suferit duminică în fața celor de la Club Always Ready.

Leonardo Egüez s-a revoltat: „Nu putem să facem analiză serioasă atunci când sunt implicate amenințări cu moartea. Se întâmplă ceva suspect, iar acest lucru trebuie investigat.

Sportul a fost pătat. Portarul meu a primit amenințări la adresa vieții sale, a soției și a mamei sale; i s-a spus că, dacă nu plătește o anumită sumă sau nu încasează trei goluri, acestea vor fi ucise”.

Deși Guabirá n-a emis încă un comunicat oficial, Sindicatul Fotbaliștilor Profesioniști din Bolivia (Fabol) a cerut luni anchetă imediată privind presupusele amenințări primite înaintea meciului disputat pe stadionul municipal Villa Ingenio din El Alto.


Ábrego a cerut să fie înlocuit de teama că golul său ar putea provoca represalii contra colegilor săi și familiilor acestora

Manuel Ferrel a fost înlocuit în minutul 39 al primei reprize, moment în care Always Ready marcase deja patru goluri. Atacantul Víctor Ábrego a mai spus că a cerut să fie înlocuit de teama că golul său ar putea provoca represalii împotriva coechipierilor săi și a familiilor acestora. FBF a anunțat o anchetă privind amenințările și o posibilă tentativă de aranjare a meciului.

Portarul Manuel Ferrel și colegii săi de la Guabira au denunțat public amenințările primite / Foto; Facebook

„Ceea ce li s-a întâmplat jucătorilor de la Guabirá nu poate rămâne neinvestigat. Trebuie creat un precedent clar în fotbalul bolivian”, a spus secretarul general al Fabol, David Paniagua.


Și consilierul juridic al clubului Always Ready, Marcelo Ortiz, a îndemnat autoritățile să intervină, subliniind că validitatea rezultatului meciului este acum pusă sub semnul întrebării.

„Fotbalul nu trebuie pătat. Vom solicita Parchetului să investigheze cazul, astfel încât integritatea sportului să fie păstrată”, a precizat Marcelo Ortiz.

Club Always Ready ocupă locul al doilea în campionatul Boliviei, fiind devansată doar de liderul clasamentului, Bolívar, în timp ce Guabirá se află pe locul al nouălea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.