Gabriel Torje (36 de ani), campion al României cu Farul și desemnat cel mai bun fotbalist român în Ancheta Gazetei Sporturilor din 2011, a participat la cel mai recent sezon al emisiunii Asia Express - Drumul Mătăsii. Fostul campion al emisiunii, Gabriel Tamaș, recunoaște că a vorbit cu Torje înainte ca acesta să plece în Uzbekistan și China.
Asia Express - Drumul Mătăsii a început de zece zile, iar Gabriel Torje se luptă pentru marele premiu al competiției. Acesta face echipă alături de luptătorul Alin Alexuc.
„Torje este foarte smart, foarte deștept, cu carnețelul după el acolo”
„Dacă mă întrebai acum câțiva ani, aș fi spus că nu cred că pot face față acestei competiții, pentru că trebuie să fii plecat de acasă, fără să stai cu telefonul, fără mâncare, fără să dormi... Dar vă spun cu mâna pe inimă că mă bucur enorm de mult că am reușit să ajung, să mă duc în Asia Express și să mă bucur de această experiență”, spune Torje pentru GSP.RO.
Inclusiv Gabriel Tamaș, fost câștigător al Asia Express, este cu ochii pe evoluția bunului său prieten.
„La ce am urmărit și cum îl văd, îl văd foarte bine! Sperăm să o țină tot așa până la sfârșit. I-am dat sfaturi-cheie... Am vorbit înainte să plece la Asia Express, i-am spus despre ce e vorba, dar fiecare, vă dați seama, are caracterul lui.
Se lovește de probleme acolo cu care nu s-a mai întâlnit și trebuie fiecare să le rezolve în parte, că nu poți să-i dai un sfat dacă n-ai mai trecut prin așa ceva. Dar, din ce am văzut, este foarte smart, foarte deștept, cu carnețelul după el acolo. E bine, se vede!”, a explicat fostul fundaș.
Tamaș și Torje au făcut echipă la Sport Arena Streetball
Cei doi s-au întâlnit de curând și la festivalul de sport urban Sport Arena Streetball, aflat la cea de-a treia ediție. Tamaș și Torje au jucat baschet în aceeași echipă, iar coșul din ultimele secunde al lui Torje le-a adus victoria.
„Baschet am jucat prima dată când am fost mic. Aveam un teren de baschet și de fotbal, de bitum, la Școala Nr. 3 din Brașov. Eram obligați la baschet... pe bani, pe flotări, niște mărunțiș acolo. Pe Torje îl văd bine la baschet, că e agil, sprinten, numai că nu... nu dă slam. Dar nu dă niciunul, că am încercat data trecută și abia am atins inelul”, a glumit Tamaș la evenimentul la care a participat.
„Nu mi-am dezvăluit abilitățile decât la final, ca să nu mai aibă timp să recupereze. Venim de distracție, nu ne putem compara cu baschetbaliștii profesioniști. Mă bucur să văd aici atât de mulți copii care fac sport, e important, pentru că în ultima perioadă tehnologia îi ține mai mult în casă”, a fost și mesajul lui Torje.
Finala competiției oficiale de baschet 3x3 Sport Arena Streetball a adus pe teren cei mai buni jucători și cele mai bune echipe calificate în urma unui sezon care a cuprins cinci etape: trei în București, una la Sibiu și una la Ploiești.
Finala la categoria Open Masculin a fost câștigată de echipa Chișinău, din Republica Moldova, care a învins în ultimul act echipa Science București, scor 18-11.
Primarul le-a făcut marcaj strâns fotbaliștilor
Echipa Legends, unde au evoluat Gabriel Tamaș, Gabriel Torje, Cristi Pulhac, Monica Roșu și Seda Erdogan, antrenoarea echipei de baschet 3x3 Rapid București, vicecampioană a circuitului feminin internațional în acest sezon.
Aceștia au avut de furcă cu echipa Sectorul 1, pentru care au jucat baschetbalista Bianca Nagy, Andra Novițchi (campioana mondială la arte marțiale) și George Tuță, primarul Sectorului 1. Ciprian Ciucu, accidentat, nu a jucat de această dată.
Baschet 3x3, volei, tenis de masă, badminton, mini-baschet, mini-fotbal, fotbal-tenis, darts, jocuri de tip arcade, kendama, pickleball, roundnet, gaming, dans, jocurile copilăriei, dar și alte sporturi și activități urbane au fost disponibile la festivalul de sport urban Sport Arena Streetball.
{{text}}