International   •   Campionate   •   SUEDIA

Lotul Suediei pentru meciurile din Liga Națiunilor: un nume important ratează duelurile cu România + 2 debutanți convocați de Graham Potter

Lotul Suediei pentru meciurile din Liga Națiunilor // foto: imago images

Articol de Mihai Șovei   —  miercuri, 16 septembrie 2026

Graham Potter (51 de ani), selecționerul Suediei, una dintre adversarele României în Liga Națiunilor, a anunțat lotul pentru primele patru meciuri din ediția din acest an.

  • Suedia - România, duel în prima etapă din Liga Națiunilor, se joacă vineri, 25 septembrie, la Stockholm.

  • România - Suedia, duel în a patra etapă din Liga Națiunilor, se joacă luni, 5 octombrie, la București.

Anthony Elanga (24 de ani), starul lui Newcastle, este marea absență din lotul anunțat de tehnicianul englez. Acesta nu nu a prins convocarea din cauza unei accidentări.

Lotul selectat de Graham Potter pentru meciurile din Liga Națiunilor


În ultimii ani, Anthony Elanga a devenit o prezență constantă în echipa națională a Suediei, astfel că absența lui este de departe cea mai importantă. În cele 34 de meciuri jucate în tricoul Suediei, acesta a marcat 8 goluri.

Anthony Elanga, marele absent al Suediei în Liga Națiunilor // foto: imago images

Portarul Jacob Widell Zetterstrom (Derby) și fundașul central Isak Hien (Atalanta) sunt, de asemenea, nume importante care nu vor evolua în startul noii ediții din Liga Națiunilor. La fel ca în cazul lui Anthony Elanga, aceștia sunt accidentați și nu se regăsesc în lotul anunțat miercuri de selecționerul Graham Potter.

Selecționerul a convocat, de asemenea, doi debutanți, Hampus Skoglund de la Hammarby, respectiv Patrik Walemark de la Lech Poznan.


Patrick Walemark, în vârstă de 24 de ani, este unul dintre jucătorii care ar putea acoperi golul lăsat de absentul Anthony Elanga.

A avut un început de sezon foarte bun. Îl urmărim de ceva vreme, dar a făcut un nou pas înainte.



- Graham Potter, selecționerul Suediei, potrivit swedenherald.com

Cei mai importanți jucători care se vor lupta cu elevii lui Gheorghe Hagii sunt atacanții din Premier League, Viktor Gyokeres (Arsenal) și Alexander Isak (Liverpool).

  • Portari: Melker Ellborg (Sunderland), Viktor Johansson (Stoke), Noel Tornqvist (Monza)

  • Fundași: Hjalmar Ekdal (Burnley), Gabriel Gudmundsson (Leeds), Emil Holm (Bologna), Gustaf Lagerbielke (Braga), Victor Nilsson Lindelof (Aston Villa), Hampus Skoglund (Hammarby), Carl Starfelt (Celta Vigo), Elliot Stroud (Hull), Daniel Svensson (Borussia Dortmund)

  • Mijlocași/Atacanți: Taha Ali (PAOK), Yasin Ayari (Brighton), Lucas Bergvall (Tottenham), Alexander Bernhardsson (Wolfsburg), Jesper Karlstrom, (Udinese), Gustaf Nilsson (Hertha Berlin), Benjamin Nygren (Celtic), Sebastian Nanasi (Strasbourg), Mattias Svanberg (Wolfsburg), Besfort Zeneli, (Union Saint-Gilloise), Patrik Walemark (Lech Poznan), Viktor Gyokeres (Arsenal), Alexander Isak (Liverpool)

Programul complet din Liga Națiunilor

  • Vineri, 25 septembrie, ora 21:45: Suedia - ROMÂNIA, Polonia - Bosnia

  • Luni, 28 septembrie, ora 21:45: ROMÂNIA - Bosnia, Suedia - Polonia

  • Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Polonia – ROMÂNIA, Bosnia - Suedia

  • Luni, 5 octombrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Suedia, Bosnia - Polonia

  • Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: ROMÂNIA - Polonia, Suedia - Bosnia

  • Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia - ROMÂNIA, Polonia - Suedia

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.