Adrian Mazilu (21 de ani), fotbalistul celor de la Dinamo, a vorbit despre forma slabă pe care o are de când a venit la echipa din București.
Revenit în România după o accidentare de durată, Adrian Mazilu nu a reușit să revină la forma de dinainte de transferul în străinătate. Cu toate acestea, fotbalistul a transmis că este motivat să-și ridice nivelul, iar o parte din motivație vine din comentariile negative.
Adrian Mazilu: „Am 21 de ani, încă nu este nimic pierdut. Îmi place să mă critice lumea pentru că ştiu ce pot să fac”
„Ambiția mea este să joc constant, să îmi ajut echipa mult mai mult şi să mă pun eu pe picioare.
Am 21 de ani, încă nu este nimic pierdut, cariera poate să se termine şi la 40 de ani şi citesc multe comentarii răutăcioase, dar trebuie să iei totul pozitiv. Pe mine mă ambiţionează aceste mesaje pentru că ştiu ce pot să fac şi vreau să le dau peste nas. Mă ambiţionează, îmi place să mă critice lumea pentru că ştiu ce pot să fac”, a spus Adrian Mazilu, conform orangesport.ro.
Da, mi se pare foarte important anturajul, trebuie să ştii cu cine stai, tovarăşii, trebuie să fie cineva care să te înţeleagă. Tot anturajul meu este doar cu fotbal, ne înţelegem unul cu altul şi e important să îţi găseşti omul care este pe aceeaşi undă cu tine
- Adrian Mazilu, fotbalist la Dinamo
Adrian Mazilu a semnat cu Dinamo în vara anului 2025. De atunci, fostul fotbalist de la Farul, a jucat în 21 de meciuri, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă. Primul și singurul său gol în tricoul „câinilor” a venit chiar în actualul sezon din Superliga, în victoria cu 4-0 în fața celor de la FC Voluntari, meci din etapa #4.
Este cotat de site-urile de specialitate la 650.000 de euro. Înainte de această reușită marcase ultima dată în urmă cu aproximativ 3 ani. Dinamo i-a căutat și un împrumut în această vară, dar între timp oficialii dinamoviști s-au răzgândit.
În trecut, Adrian Mazilu a fost un „client” și al președintelui Andrei Nicolescu, dar și al foștilor fotbaliști de la Dinamo, precum Claudiu Vaișcovici.
{{text}}