Harry Kane (33 de ani), atacantul lui Bayern, a vorbit cu jurnaliștii de la Marca despre posibilitatea unui transfer în La Liga.
În pline negocieri cu Bayern pentru prelungirea contractului scadent în 2027, Harry Kane face declarații provocatoare. Intervievat de jurnaliștii de la Marca despre un posibil transfer în La Liga, căpitanul reprezentativei Angliei a spus că în trecut au existat discuții.
Harry Kane: „După cum știm, orice se poate întâmpla în fotbal”
„Au fost momente când s-ar fi putut întâmpla asta. Nu aș spune că au existat oportunități concrete, dar au existat niște discuții în trecut. Am un mare respect pentru La Liga. Barcelona, Real Madrid și Atlético sunt printre cele mai mari cluburi din lume.
Am crescut avându-i pe Ronaldo și Messi ca modele. Am un respect enorm pentru aceste echipe. După cum știm, orice se poate întâmpla în fotbal. Nu exclud niciodată nimic, dar în acest moment, așa cum am mai spus-o, sunt extrem de fericit în Germania”, le-a precizat golgheterul lui Bayern jurnaliștilor spanioli.
Chiar în ultimul mercato estival, Barcelona a stat de vorbă cu reprezentanții lui Kane, tatăl și fratele său, despre un posibil transfer. Campioana Spaniei tocmai se despărțise de Robert Lewandowski și se pregătea să-l vândă pe Ferran Torres lui PSG, astfel că sonda piața pentru un nou număr 9.
Harry Kane vrea contract până-n 2030, Bayern numai până-n 2029
Dar englezul i-a refuzat, concentrându-se asupra negocierilor cu Bayern. Clubul i-a oferit un nou contract, până-n 2029, dar el vrea unul până-n 2030, când va avea loc Mondialul din Spania, Portugalia și Maroc. Deocamdată, părțile nu s-au pus de acord, după primele săptămâni de negocieri.
Kane are un salariu de 25 de milioane de euro brut, la campioana Germaniei, și se pare că noul acord nu prevede o mărire acestuia, ci menținerea lui în aceiași parametri. „Este deja un câștig pentru atacantul englez, în condițiile în care are 33 de ani și nu mai întinerește”, remarca, recent, tabloidul german Bild.
{{text}}