International   •   Liga Națiunilor   •   POLONIA

Robert Lewandowski, cel mai important nume din lotul Poloniei pentru meciurile din Liga Națiunilor

Robert Lewandowski, starul din lotul Poloniei pentru meciurile din Liga Națiunilor // foto: imago images

Articol de Mihai Șovei   —  vineri, 18 septembrie 2026

Jan Urban (61 de ani) selecționerul Poloniei, una dintre adversarele României în Liga Națiunilor, a anunțat lotul pentru primele patru meciuri din ediția din acest an.

  • PoloniaRomânia, duel în a treia etapă din Liga Națiunilor, se joacă vineri, 2 octombrie, la Varșovia.

Robert Lewandowski (38 de ani), starul din atacul polonez, a fost convocat și el în lotul pentru meciurile din Liga Națiunilor.

Robert Lewandowski, starul din lotul Poloniei pentru meciurile din Liga Națiunilor


În ziua în care Gheorghe Hagi, selecționerul României, a anunțat lotul pentru meciurile din Liga Națiunilor, și polonezi au prezentat cei 26 de jucători care vor fi disponibili pentru primele patru meciuri din competiție.

Cea mai notabilă absență este cea a lui Bartosz Mazurek, care a început rapid să se facă remarcat la RB Salzburg. Jucătorul în vârstă de 19 ani a reușit două goluri și două pase decisive în acest sezon, inclusiv o prestație impresionantă chiar înainte de anunțarea lotului.

Forma sa bună alimentase așteptările privind o convocare la echipa de seniori, însă Urban a decis că mijlocașul mai are de așteptat, potrivit presei din Polonia.

Chiar dacă evoluează în Statele Unite ale Americii și nu mai are forma din anii trecuți, Robert Lewandowski nu lipsește din lotul Poloniei. Selecționerul a precizat deja că acesta nu va disputa toate cele patru meciuri.


Indiferent ce facem și câte meciuri ratează Robert, vor exista suspiciuni că se menajează și că ar fi putut juca mai mult, întrucât vrea să fie mai odihnit pentru meciurile la care revine în Statele Unite ale Americii.



Robert vine, va fi alături de noi, dar nu știm ce se va întâmpla în acea perioadă. Știu că nu va juca patru meciuri a câte 90 de minute. Nu știu dacă va juca în toate meciurile.



- Jan Urban, selecționerul Poloniei

Jucători importanți ca Matty Cash (Aston Villa) și Piotr Zielinski (Inter) nu lipsesc din lista celor convocați.

  • Portari: Marcin Bulka (NEOM SC), Kamil Grabara (Juventus ), Mateusz Kochalski (Wieczysta Cracovia)

  • Fundași: Jan Bednarek (FC Porto), Matty Cash (Aston Villa ), Tomasz Kedziora (Dynamo Kiev), Jakub Kiwior (FC Porto), Wojciech Monka (Lech Poznan), Kacper Potulski (Mainz), Tymoteusz Puchacz (Sabah Baku), Przemyslaw Wisniewski (Widzew Lodz), Norbert Wojtuszek (Jagiellonia)

  • Mijlocași: Przemyslaw Frankowski (Stade Rennais), Jakub Kaminski (Benfica), Wiktor Nowak (Slavia Praga), Filip Rozga (Sturm Graz), Michal Skoras (Lens), Bartosz Slisz (Brondby), Sebastian Szymanski (Stade Rennais), Kacper Urbanski (Gornik Zabrze), Nicola Zalewski (Atalanta), Piotr Zielinski (Inter)

  • Atacanți: Robert Lewandowski (Chicago Fire), Karol Swiderski (Widzew Lodz), Mateusz Zukowski (Magdeburg), Adrian Benedyczak (Kasimpasa)

Programul complet al meciurilor din Liga Națiunilor

  • Vineri, 25 septembrie, ora 21:45: Suedia - ROMÂNIA, Polonia - Bosnia

  • Luni, 28 septembrie, ora 21:45: ROMÂNIA - Bosnia, Suedia - Polonia

  • Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Polonia – ROMÂNIA, Bosnia - Suedia

  • Luni, 5 octombrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Suedia, Bosnia - Polonia

  • Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: ROMÂNIA - Polonia, Suedia - Bosnia

  • Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia - ROMÂNIA, Polonia - Suedia

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.