Daniel Pancu (49 de ani), antrenorul Rapidului, a analizat succesul cu FC Argeș, 3-1 în etapa 10 a Superligii.
Pancu s-a arătat încântat de prima treime a sezonului regulat, în care Rapid a acumulat 21 de puncte din 30 posibile.
El s-a declarat însă epuizat în urma consumului din acest început de sezon și îndeosebi de astăzi, într-un meci în care giuleștenii s-au clătinat spre final. Destinația punctelor s-a clarificat foarte târziu, în minutul 90+4, după golul nou-intratului Andrei Șucu.
Daniel Pancu: „Sunt epuizat, nu era exclus să se termine 2-2”
„Vedeți și astăzi, jucători sufocați. Am schimbat 26 de jucători în 10 etape. Mi-am asumat foarte multe riscuri, puteam să joc și eu cum a făcut-o Dinamo, cu doi jucători noi, să merg pe omogenitate. Dar îi vedem în situații de meci. Știam că echipa are forță foarte mare și va avea în continuare, 3 luni după pauza de iarnă, după pregătire.
Mai sunt 10 etape până la Crăciun. Am trecut foarte bine de primele 10, urmează o etapă foarte complicată pentru Rapid. Prin tradiție, când se schimbă vremea rezultatele nu mai sunt al fel de bune ca cele din perioada caldă. Va trebui să găsesc soluții.
O primă treime de campionat fantastică, ținând cont de multele schimbări. În continuare sunt jucători care nu se cunosc, nu pot să facă o pasă între ei. Bine, mulți nu observă astfel de lucruri. Plus că se sufocă, fiind unii jucători care vin după accidentări foarte lungi.
Sunt epuizat, am trăit foarte multe meciuri în Giulești la viața mea, sute de meciuri, și vedeam și aici scenariul. Nu era exclus ca o echipă care nu conta să ajungă să ne dea gol în minutul 90 și să se termine 2-2 după nu știu câte ocazii. Nu mai spun despre gazon, nu mai are rost să vorbesc. Dacă am avea și noi un gazon de fotbal, probabil că și exprimarea noastră ar fi mult mai bună”, a afirmat Pancu la PrimaSport.
Pancu își avertizează jucătorii: „Reminiscențe de egoism. Sita cerne”
Lui Pancu nu i-au picat bine anumite decizii ale elevilor săi, pe care le-a interpretat a fi fost dovezi de individualism. El a avertizat că în iarnă ar putea avea loc schimbări la nivelul lotului:
„Sunt mulți jucători foarte buni, toți sunt foarte buni în atac. Am început să interpretăm mult mai bine superioritățile numerice, dar încă mai avem reminiscențe de egoism pe care ar trebui să le eliminăm cât mai repede.
Au fost câteva situații la 2-0 de 3 sau 4 contra 2, dar am preferat să tragem la poartă. Assistul lui Stojilkovic e la fel de important ca un gol pentru mine. Le spun lucrul ăsta mereu, dar în continuare sita va cerne. Jucătorii vor evolua până în iarnă, apoi va trebui să tragem linie”.
I-a sugerat lui Andrei Șucu să meargă în Liga 2
Întrebat și despre Andrei Șucu, fiul acționarului majoritar Dan Șucu, Pancu a vorbit elogios despre tânărul mijlocaș (17 ani), dar i-a recomandat să meargă în Liga 2, la CSL Ștefănești.
„Mă bucur pentru el. El este într-o creștere evidentă. Unul era când am venit aici, când am început pregătirea în iunie, și cu totul altul este de o lună. S-a înălțat foarte mult, arată bine fizic, în lipsă de adversitate are calități tehnice foarte bune.
Are niște finalizări... La antrenamente multe mingi se opresc în vinclu. Dar are nevoie de jocuri, să simtă tensiune, presiune, să se dezvolte fizic în continuare.
Eu, în locul lui, aș merge să joc la Ștefănești, pentru că aici minutele vor fi foarte puține. E un semnal clar. Este un jucător foarte preocupat de dezvoltarea personală.
Ați văzut că nu ține cont de cum îl cheamă, nu-și trece numele familiei pe spate. Undeva e separat de familie. Are foarte multă personalitate, dar normal că are nevoie de jocuri. Dar ca talent, vă spun sincer... E diferență mare față de acum 3 luni. Îi spuneam și domnului Șucu acum, la cafenea, că e o surpriză pentru mine.
Creștere mare, preocupat de dezvoltare personală, e un băiat inteligent, acum depinde de el în continuare. Mă bucur foarte mult pentru golul ăsta”, a mai spus Pancu.
{{text}}