Alenksandar Ceferin, președintele UEFA, s-a raliat cu omologul din CONCACAF, Victor Montagliani, și i-au scris lui Gianni Infantino, somându-l să scoată din conturile FIFA o sumă de 6 miliarde de dolari pentru a finanța dezvoltarea celor 211 asociații naționale.
În scrisoarea lor, pe care au trimis-o și către celelalte patru confederații, Ceferin și Montagliani susțin că FIFA are o rezervă record de bani (mai ales după cea mai mediatizată și mai scumpă Cupă Mondială din 2026, organizată de SUA, Mexic și Canada), echivalentul a 5,3 miliarde de euro
UEFA și-a amplificat conflictul cu FIFA, cerând liderilor mondiali să acorde fiecărei federații naționale imediat 10 milioane de dolari (8,75 milioane de euro) din fondurile aflate în vistierie.
Aleksander Ceferin, președintele UEFA, n-a scăpat ocazia de a-l pune la zid pe Gianni Infantino // FOTO: Getty ImagesLiderii europeni fac toate eforturile pentru a-l demite pe președintele Gianni Infantino, în urma planului său eșuat de a vinde Cupa Mondială prin intermediul noii companii FIFA Forward Enterprises.
UEFA și CONCACAF au solicitat o „verificare independentă” a conturilor FIFA, „cu acces deplin la cifrele sale contabile”
În cea mai recentă etapă a campaniei contra forului mondial, președintele UEFA, Aleksander Ceferin, și omologul său de la CONCACAF, Victor Montagliani, i-au adresat o scrisoare lui Infantino, îndemnându-l să utilizeze fondurile din conturile FIFA pentru a finanța dezvoltarea în cadrul celor 211 asociații naționale, cum scrie tabloidul The Sun.
Ceferin și Montagliani (multe țări europene și-ar dori să îl vadă pe acesta din urmă candidând contra lui Infantino la alegerile prezidențiale programate pentru martie 2027) au declarat: „Inițiativa «FIFA Forward Enterprise» a fost prezentată celor 211 asociații membre sub forma unei propuneri prin care o «cotă-parte» din competițiile FIFA ar fi fost vândută unor investitori externi, cu scopul de a asigura resurse mult mai consistente pentru dezvoltarea fotbalului.
Președintele CONCACAF, Victor Montagliani, e susținut și de UEFA pentru a candida la șefia FIFA la alegerile din martie 2027
Analiza noastră ridică acum o întrebare importantă, dacă tranzacția propusă era necesară pentru a oferi resurse sporite asociațiilor membre. FIFA are capacitatea de a aloca asociațiilor sale membre resurse substanțial mai mari din propriul bilanț, fără a vinde participații la competițiile sale și a solicita nimic în schimb din partea acestora”.
UEFA și CONCACAF consideră că Gianni Infantino se teme ca nu cumva o analiză detaliată a evidențelor contabile ale FIFA să scoată la iveală probleme financiare. Prin urmare, au solicitat o „verificare independentă” a conturilor, „cu acces deplin la cifrele și ipotezele care stau la baza acestora”.
FIFA deține în prezent rezerve de miliarde de dolari. Aceste resurse aparțin fotbalului și există pentru a servi acestui sport și celor 211 asociații membre. Prudența n-ar trebui să împiedice o analiză atentă pentru a stabili dacă o parte din bani ar putea fi pusă la dispoziție în mod responsabil, în măsura în care rezervele depășesc nevoile previzibile ale FIFA
- Citat din scrisoare trimisă la FIFA de președinții UEFA și CONCACAF
{{text}}