Derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid se va juca duminică, de la 17:15, iar Diego Simeone (56 de ani), antrenorul roș-albilor, a vorbit foarte frumos despre Jose Mourinho (63), omologul din tabăra rivală.
Diego Simeone a început conferința vorbind despre importanța derby-ului: „un derby este altceva. Există o tensiune și o speranță enorme datorită rivalității, datorită competitivității pe care am reușit să o recuperăm în ultimii cincisprezece ani”.
Diego Simeone îl apreciază foarte mult pe Jose Mourinho: „Am un respect enorm pentru el”
Întrebat despre Jose Mourinho, tehnicianul argentinian a fost clar: „Nu am chef să vorbesc despre atâția ani în urmă, când ne-am mai înfruntat. Am un respect enorm pentru Mourinho. Sunt un admirator al lui, știe cât de mult îl apreciez. Sper să putem concura așa cum am făcut-o când ne-am înfruntat”.
Jose Mourinho, antrenorul lui Real Madrid / Foto: Imago Images
Simeone a menținut suspansul în privința utilizării lui Julian Alvarez, indicând doar că jucătorul va fi în lot. „Vom decide dacă joacă din start sau dacă intră în a doua repriză”, a afirmat antrenorul, conform abola.pt.
A vorbit și despre cum va aborda meciul de mâine: „ei vor avea o tranziție mai bună decât a noastră, mai verticală... Sunt băieți puternici, robuști. Trebuie să interpretăm jocul în cel mai bun mod, astfel încât pierderile noastre de minge să nu le permită să se simtă confortabil în tranzițiile lor rapide”.
Diego Simeone: „Ademola Lookman are un profil pe care nu îl aveam”
Antrenorul lui Atletico a comentat și adaptarea unor noi jucători. A vorbit în special despre Grimaldo: „și-a asumat deja responsabilități împotriva lui Real Sociedad, a marcat penalty-ul, a dat pasa decisivă... Trebuie să-l ajutăm în faza defensivă și să-și intensifice efortul pentru a echilibra talentul său ofensiv”.
Ademola Lookman, în momentul prezentării la Real MadridÎn ceea ce-l privește pe Lookman, Simeone l-a descris ca pe un jucător unic în lot. „Este un profil de jucător pe care nu-l aveam, cel mai dezechilibrator în duelurile unu contra unu, și avem nevoie de el. Potențialul său ofensiv a fost foarte bun pentru noi de când a sosit. Începutul său nu este cel pe care și l-ar dori, dar va apărea pentru că are calități diferite”.
{{text}}