Sporturi   •   Tenis   •   ATP

Grigor Dimitrov, nostalgic după epoca „Big Three”: „O senzație incredibilă, în acest moment mi-e imposibil să experimentez ceva asemănător”

Novak Djokovic și Grigor Dimitrov s-au confruntat ultima oară la Miami în 2025 FOTO Imago Images

Articol de Roxana Fleşeru   —  duminică, 20 septembrie 2026

Grigor Dimitrov (35 de ani, 138) a făcut parte în acest final de săptămână din echipa Bulgariei, care a fost învinsă de Danemarca, 3-2, în Grupa Mondială I. Fostul număr 3 mondial și-a exprimat observațiile despre tenisul actual.

Grigor Dimitrov se îndreaptă spre finalul carierei, iar acest lucru se vede în declarațiile sale oferite în acest final de săptămână, când a făcut parte din echipa de Cupa Davis a Bulgariei, învinsă cu 3-2 în deplasare de Danemarca.

Dimitrov a trecut de Elmer Moeller în trei seturi cu 6-7 (2), 6-3, 6-4 în primul meci al confruntării, apoi a cedat a patra partidă în fața lui Holger Rune cu 6-3, 3-6, 6-7 (4). După primul duel, Dimitrov a vorbit cu nostalgie despre cariera sa pentru SpilXperten.

„Trebuie să fiu sincer. De câțiva ani m-am îndepărtat foarte mult de tot ce se întâmplă în circuitul ATP. Încă mai concurez, dar nu mai sunt interesat și nici la curent cu tot ce se întâmplă în sportul meu. Toată viața mea s-a învârtit mereu în jurul tenisului și acum îmi pare puțin rău să văd că nici măcar nu-i cunosc pe majoritatea jucătorilor care sunt încă în activitate”, a spus triplul semifinalist în turneele de Mare Șlem.


El a adăugat: „Vârsta poate fi doar un număr, dar în sportul nostru are o influență mare. Nu este vorba doar de ceea ce se întâmplă pe teren, ci și de interacțiunile cu ceilalți la turnee”.

Grigor Dimitrov: „O parte din mine a părăsit tenisul când Federer și Nadal s-au retras”

Grigor Dimitrov a făcut o mărturisire surprinzătoare. „O parte din mine a părăsit tenisul când Federer și Nadal s-au retras. Știu că și Djokovic simte la fel, pentru că am discutat cu el despre asta. Ne-am amintit împreună cât de palpitant era să facem față provocărilor permanente din acea perioadă”, a spus el.

Apoi a subliniat: „Faptul că trebuia să mă confrunt cu cei mai buni trei jucători din toate timpurile aproape în fiecare săptămână era o senzație incredibilă, iar în acest moment mi-e imposibil să experimentez ceva asemănător. Nu vreau să jignesc niciun jucător de tenis actual, dar perioada Big 3 va rămâne întotdeauna pentru mine cea mai mare provocare cu care se poate confrunta vreodată un jucător de tenis”.


9 trofeeare în palmares Grigor Dimitrov, cele mai importante fiind cele de la ATP Finals și Cincinnati, ambele cucerite în 2017. Bulgarul a mai disputat alte 12 finale în circuitul ATP

Bulgarul s-a confruntat de 37 de ori cu Nadal, Djokovic și Federer, reușind să le smulgă câte o victorie fiecăruia. Pe Federer l-a învins în sferturi de finală la US Open în 2019, pe Nadal în sferturi de finală la Beijing în 2016 și pe Djokovic în turul al doilea la Madrid în 2013.

Grigor Dimitrov versus Big Three

  • Novak Djokovic 1-13

  • Rafael Nadal 1-14

  • Roger Federer 1-7

În sezonul acesta, bulgarul a disputat 21 de partide, adunând 8 victorii și 13 înfrângeri. Ultimul său turneu a fost cel de la US Open, unde a fost nevoie să treacă de calificări pentru a urca pe tabloul principal, unde a fost învins de Alexei Popyrin. Cel mai bun rezultat al său din 2026 a fost atingerea optimilor de finală la Wimbledon.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.